Kiev: Evacuarea cetăţenilor ucraineni în Rusia şi Belarus, ''complet imorală''

Propunerea Moscovei ca plecarea cetăţenilor ucraineni din oraşele asediate de forţele ruse să se facă prin culoare umanitare cu condiţia ca aceştia să ajungă în Rusia sau în Belarus este "complet imorală", a comunicat luni un purtător de cuvânt al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters.
Civililor ucraineni trebuie să li se permită să-şi părăsească locuinţele prin teritoriul ucrainean, a declarat el, acuzând Rusia că a împiedicat în mod deliberat tentativele anterioare de evacuare.
"Este o propunere complet imorală. Suferinţa oamenilor este utilizată pentru a crea imaginea televizată dorită. Aceştia sunt cetăţeni ucraineni, ei trebuie să aibă dreptul să fie evacuaţi prin teritoriul Ucrainei", a declarat acelaşi purtător de cuvânt.
"Aceasta este o opţiune inacceptabilă pentru deschiderea de coridoare umanitare. Oamenii noştri nu vor merge în Belarus pentru a zbura apoi în Federaţia Rusă cu avionul", a spus Irina Vereşciuk, ministrul reintegrării teritoriilor ocupate temporar ale Ucrainei, adăugând că autorităţile ruse manipulează în numele preşedintelui francez Emmanuel Macron deschiderea de coridoare umanitare, potrivit Gordon.ua.
"Luni, la 01:30, am primit o scrisoare din partea Federaţiei Ruse, în care ne propunea, ţinând cont de solicitarea personală a preşedintelui francez Emmanuel Macron, să fie declarat un regim de încetare a focului de la ora 10:00 şi deschiderea câtorva coridoare umanitare", a afirmat ea.
Civilii chemaţi de ruşi să fie evacuaţi din Harkov, Kiev, Mariupol şi Sumî "nu se vor deplasa în Belarus pentru a lua avionul ca să meargă în Rusia", a afirmat Vereşciuk, citată de AFP.
Armata rusă anunţase mai devreme deschiderea mai multor culoare umanitare şi instituirea unei încetări a focului locale, începând cu 07:00 GMT, pentru evacuarea civililor din capitala Kiev, din Harkov - al doilea oraş ca mărime din Ucraina, din portul asediat Mariupol şi din localitatea Sumî, situat în apropierea frontierei ruse.
Cele patru oraşe erau şi luni scena unor confruntări violente.
Un culoar umanitar trebuie să fie organizat, conform Ministerului rus al Apărării, între capitala Kiev şi oraşul belarus Gomel, nu departe de frontiera ucraineană.
În conferinţa de presă zilnică, purtătorul de cuvânt al armatei ruse, Igor Konaşenko, a afirmat că încetări ale focului pentru a asigura evacuările au început la 07:00 GMT.
Refuzul Kievului cu privire privire la culoarele umanitare propuse de Moscova intervine în timp ce o a treia rundă de negocieri între Ucraina şi Rusia ar urma să aibă loc luni, potrivit Kievului.
În acest weekend, două tentative de evacuare a civililor din Mariupol, în sud-estul Ucrainei, au eşuat, Kievul şi Moscova acuzându-se reciproc de încălcarea condiţiilor de evacuare.
Franţa nu a cerut deschiderea culoarelor umanitare în Ucraina spre Rusia şi Belarus, aşa cum a propus Moscova, a declarat luni preşedinţia franceză, insistând asupra necesităţii "respectării dreptului internaţional", în special în ceea ce priveşte protecţia populaţiei civile, potrivit AFP.
A doua zi după o convorbire telefonică între preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său rus Vladimir Putin, Palatul Elysee subliniază că cererea Parisului "ca şi a restului aliaţilor şi partenerilor este ca ofensiva rusă să înceteze".
Dar "atât timp cât ofensiva este în curs, căci ruşii refuză să-i pună capăt", trebuie "respectat dreptul internaţional umanitar, protecţia populaţiilor civile şi acordarea de ajutor", adaugă preşedinţia franceză.
Emmanuel Macron i-a spus lui Vladimir Putin că "aceasta înseamnă că protecţia civililor trebuie să fie organizată şi că accesul umanitar trebuie să fie permis", potrivit unui consilier, amintind "de fiecare dată că Rusia poartă război în Ucraina şi nu Ucraina în Rusia".
Palatul Elysee a mai subliniat că preşedintele Macron nu a cerut deschiderea unor culoare umanitare spre Rusia, în timp ce armata rusă a anunţat instituirea încetării focului pe plan local pentru a evacua civil din oraşele ucrainene Harkov, Kiev, Mariupol şi Sumî, ţinta unor lupte violente. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citiţi şi:
VIDEO LIVE UPDATE A opta zi a invaziei: Noi bombardamente ruse înaintea unei noi runde de negocieri
VIDEO LIVE UPDATE Ziua a şaptea a invaziei: Lupte grele în oraşele Harkov şi Herson
LIVE UPDATE Ofensiva rusă în Ucraina continuă
VIDEO LIVE UPDATE Negocieri ruso-ucrainene la frontiera cu Belarus
LIVE UPDATE Ofensiva rusă împotriva capitalei ucrainene Kiev continuă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
India cere FMI să oprească împrumuturile către Pakistan, pe care îl acuză de 'finanțarea terorismului'
India a cerut vineri Fondului Monetar Internațional (FMI) să își revizuiască împrumuturile către Pakistan, acuzând Islamabadul de 'finanțarea terorismului', după cea mai gravă confruntare armată dintre cele două țări vecine din ultimele decenii, relatează AFP. 'Cred că o mare parte din miliardul de dolari provenit
Vladimir Putin absent de la negocierile cu #Ucraina: Uniunea Europeană plănuiește noi sancțiuni împotriva Rusiei
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri că Uniunea Europeană plănuiește să adopte noi sancțiuni împotriva Moscovei după ce președintele rus Vladimir Putin nu s-a deplasat în Turcia pentru negocieri cu Ucraina, informează dpa. 'Lucrăm la un nou pachet de sancțiuni', a declarat Von der Leyen la sosirea sa la reuni
Turcia: Negocierile între delegațiile rusă și ucraineană au început la Istanbul
Rusia și Ucraina au început vineri la Istanbul, în Turcia, primele negocieri directe, cu mediere turcă, de la cele desfășurate în martie-aprilie 2022, informează EFE. Delegațiile, reunite la Palatul Dolmabahce, sunt conduse de consilierul Kremlinului, Vladimir Medinski, și de ministrul apărării ucrainean, Rustem Umerov. Potrivi
Mark Rutte: Vladimir Putin a făcut o 'enormă greșeală' trimițând o echipă 'de rangul doi' la negocierile cu #Ucraina
Tirana, 16 mai /Agerpres/ - Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a estimat vineri că președintele rus Vladimir Putin a făcut o 'enormă greșeală' trimițând o echipă 'de rangul doi' pentru negocierile cu Ucraina la Istanbul, în Turcia, informează AFP. 'Cred că Putin a făcut e enormă greșeală', a declarat Rutte de la Tirana,
Trump afirmă că se va vedea cu Putin 'de îndată ce va fi posibilă organizarea' unei întrevederi
Președintele american Donald Trump, care a menținut în ultimele zile suspansul în legătură cu o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin, a declarat vineri că se va vedea cu liderul de la Kremlin 'de îndată ce va fi posibilă organizarea' unei întrevederi, dar a menționat că urmează să se întoarcă imediat la Washington, re
Vladimir Medinski, istoric naționalist și negociatorul șef al președintelui Putin la negocierile cu #Ucraina din Istanbul
Fost ministru al culturii și istoric cu viziuni naționaliste, consilierul președintelui Vladimir Putin, Vladimir Medinski, conduce delegația rusă la negocierile de pace cu Ucraina de la Istanbul, un rol pe care l-a jucat deja în martie 2022, la începutul conflictului, informează vineri AFP. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a provocat pe
#Ucraina: ONG-uri denunță bombardarea 'deliberată' de către Rusia a hotelurilor unde sunt cazați jurnaliști
Organizațiile nonguvernamentale Reporteri fără Frontiere (RSF) și Truth Hounds au denunțat vineri 'strategia deliberată' a Rusiei ce constă, potrivit lor, în a bombarda hotelurile ucrainene unde sunt cazați jurnaliști, pentru 'a-i reduce la tăcere', atacuri ce 'constituie crime de război', informează AFP. Între februarie 202
#Ucraina a pierdut un avion de luptă F-16; pilotul s-a catapultat în siguranță
Ucraina a pierdut un avion de luptă F-16 vineri dimineață după un incident la bord, însă pilotul s-a catapultat în siguranță, au anunțat forțele aeriene ucrainene într-un comunicat, relatează Reuters. 'Conform datelor preliminare... a apărut o situație neobișnuită la bord. Pilotul a îndepărtat aeronava de zona locuită și s-a catapul
Rubio: Membrii NATO vor conveni până în iunie asupra obiectivului de a dedica apărării 5% din PIB
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat joi că toți membrii NATO vor conveni până la Summitul NATO din iunie 2025 asupra obiectivului de a cheltui pentru apărare echivalentul a 5% din PIB în următorul deceniu, informează vineri Reuters. Șeful diplomației europene a făcut aceste declarații în cadrului programului Hannity de pe canal
Președintele american Donald Trump încheie în Abu Dhabi un turneu regional bogat în promisiuni de investiții
Președintele american Donald Trump încheie vineri în Emiratele Arabe Unite un turneu în Golful Persic marcat de promisiunile unor investiții spectaculoase, dar și de o deschidere istorică față de Siria și de optimism în dosarul nuclear iranian, informează vineri AFP. După ce a obținut 600 miliarde de dolari în Arabia Saudită și un
Vladimir Putin 'trebuie să plătească prețul refuzului său de a face pace' cu #Ucraina, declară premierul britanic
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a afirmat că președintele rus Vladimir Putin trebuie 'să plătească prețul refuzului său de a face pace' cu Ucraina, informează AFP. 'Tacticile lui Putin, care constau în a tergiversa și întârzia lucrurile, continuând să ucidă și să provoace vărsări de sânge în întreaga U
Singurul spital din Gaza care trata afecțiuni cardiace și oncologice nu mai funcționează (OMS)
Singurul spital din Gaza care trata afecțiuni cardiace și oncologice a încetat să mai funcționeze în urma unui atac israelian, a anunțat joi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), relatează AFP. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat pe platforma X că spitalul european din Khan Younis este 'grav avar
#Ucraina-Rusia: Reuniuni trilaterale prevăzute vineri la Istanbul
'Reuniuni trilaterale' vor avea loc vineri la Istanbul în locul negocierilor de pace care urmau să se deschidă între ruși și ucraineni în metropola turcă, a anunțat joi seara o sursă din cadrul Ministerului de Externe al Turciei, relatează AFP. Ministrul de Externe turc Hakan Fidan s-a întâlnit joi seara l
Gaza: ONU nu va participa la distribuirea de ajutoare de către noua fundație susținută de Washington
ONU nu va participa la distribuirea de ajutoare către Gaza de către noua fundație creată de la zero și susținută de SUA, fundație ale cărei modalități nu respectă principiile imparțialității și independenței, a insistat joi un purtător de cuvânt, relatează AFP. 'Am spus clar că participăm la operațiuni de ajutor în conformitate
Putin l-a demis pe comandantul Forțelor terestre ale armatei ruse
Președintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Forțelor terestre ale armatei ruse, Oleg Saliukov, potrivit unui decret emis de Kremlin joi, înaintea negocierilor directe cu ucrainenii la Istanbul, relatează AFP. Oleg Saliukov a fost numit secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, un important organism consultativ