Rusia acuză Ucraina că a rupt comunicarea privind negocierile; acuzaţii reciproce de crime de război; scade elanul ofensivei ruse

Rusia a acuzat vineri Ucraina că se fereşte să se reaşeze la masa negocierilor, deşi însuşi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a solicitat, în timp ce un responsabil militar american constată că ofensiva rusă îşi pierde din impulsul iniţial, după ce trupele ruse s-au lovit de o rezistenţă mai puternică decât se aşteptau, relatează agenţiile DPA, EFE şi Reuters.
Conform purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, Moscova a propus ca negocierile să se desfăşoare la Minsk, iar contrapropunerea Kievului a fost Varşovia. Apoi, dialogul ''a luat o pauză'' şi ''comunicarea a fost întreruptă'', a susţinut el, acuzaţii la care Kievul deocamdată nu a răspuns public.
''Din păcate, în timpul acestei pauze au fost desfăşurare sisteme de lansatoare multiple de rachete în cartiere rezidenţiale, inclusiv la Kiev'', a mai spus Peskov.
Aceeaşi acuzaţie a venit din partea Ministerului rus al Apărării, care a anunţat că armata ucraineană desfăşoară lansatoare multiple de rachete şi piese de artilerie în zone urbane populate, pentru a folosi populaţia civilă ca ''scuturi umane''. ''Folosirea de către regimul de la Kiev a cartierelor rezidenţiale pentru a stabili poziţii ale artileriei sale este o crimă de război'', a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.
Anterior şi Ucraina a acuzat Rusia de posibile crime de război, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba afirmând că în prezent autorităţile ucrainene strâng probe pe care să le trimită Curţii Penale Internaţionale, el menţionând atacuri ale trupelor ruse asupra unei grădiniţe şi unui orfelinat.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut vineri omologului său rus Vladimir Putin să se aşeze la masa negocierilor pentru a opri operaţiunea militară lansată joi de Rusia asupra Ucrainei, liderul de la Kiev cerându-le în acelaşi timp cetăţenilor europeni care au pregătire militară în confruntări armate să vină să lupte în Ucraina pentru a respinge invazia rusă.
După o etapă iniţială de lovituri cu aviaţia şi rachete vizând obţinerea superiorităţii aeriene şi paralizarea centrelor de comandă ale armatei ucrainene, trupele ruse desfăşurate la sol avansează în interiorul Ucrainei pe mai multe axe, dinspre nord, est şi sud, consemnează AFP. Dar efortul militar principal este concentrat în prezent pe capitala Kiev, unde sunt în desfăşurare lupte.
Potrivit Ministerului Apărării ucrainean, armata rusă a suferit pierderi grele în primele două zile de ofensivă, pierzând circa 2.800 de soldaţi, circa 80 de tancuri şi aproximativ 500 de blindate, plus 10 avioane şi 7 elicoptere, date neverificate de alte surse.
Totuşi, aşa cum remarcă şi un responsabil militar american citat de Reuters, armata rusă se loveşte de o rezistenţă mai puternică decât se aştepta şi ofensiva ei a pierdut din impulsul iniţial, iar în pofida atacurilor aeriene sistemul de comandă şi control al armatei ucrainene este intact.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Talibanii îndeamnă afganii din SUA să revină în Afganistan și promit că nu le vor face nimic rău
Guvernul talibanilor de la Kabul i-a îndemnat sâmbătă pe afganii care tânjesc la o viață în SUA să revină în Afganistan, după ce președintele american Donald Trump a înăsprit restricțiile de intrare și de ședere în SUA, relatează AFP. 'Celor care sunt îngrijorați și spun că America și-a închis ușile &ic
#Ucraina și Rusia se acuză reciproc de încălcarea înțelegerii privind schimbul de prizonieri și de corpuri ale soldaților uciși
Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc sâmbătă că au perturbat schimbul de prizonieri convenit pentru acest weekend, acuzații ce survin în urma unui puternic atac aerian rusesc care a țintit în special Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, relatează agențiile AFP și Reuters. Potrivit negociatorului-șef rus Vladimir Med
Iranul susține că a obținut documente clasificate despre Israel
Televiziunea de stat iraniană a susținut sâmbătă că Iranul a obținut documente 'sensibile' despre Israel, referitoare inclusiv la instalațiile nucleare israeliene, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări inamice și negocierilor asupra programului nuclear iranian, relatează AFP. Sursa nu oferit nicio explicație despre aceste d
#Ucraina a neutralizat 10% din flota rusă de bombardiere strategice în atacul asupra aerodromurilor, estimează Germania
Atacul ucrainean cu drone executat duminica trecută asupra aerodromurilor rusești a neutralizat circa 10% din flota rusă de bombardiere strategice Tu-95 și Tu-22, fiind de asemenea lovite avioane radar de alertă timpurie A-50, dar acestea din urmă se pare că nu erau operaționale, a declarat sâmbătă un general al armatei germane citat de Reuters.
Italienii, chemați să voteze în cinci referendumuri pe teme de cetățenie și muncă, pe fondul temerilor de absenteism
Italienii sunt așteptați să voteze duminică și luni în cinci referendumuri privind reducerea perioadei de obținere a cetățeniei de la zece la cinci ani și abrogarea unor norme privind disponibilizările, deși există temeri că prezența la vot nu va atinge 50%, prag necesar pentru ca referendumurile să fie validate, informează sâmbătă EFE.
Președintele Dumei de Stat ruse îl avertizează pe cancelarul Merz în privința escaladării tensiunilor
Președintele parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a avertizat sâmbătă cu privire la o escaladare a tensiunilor dintre țara sa și Germania într-un mesaj adresat parlamentarilor de la Berlin, informează dpa. 'Actuala elită germană conducătoare creează condițiile pentru o agravare a situației și provoacă ciocniri între țări
Rusia acuză #Ucraina că 'amână' schimbul de prizonieri (negociator rus)
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a 'amânat' schimbul de prizonieri și a miilor de soldați uciși, care trebuia să aibă loc în acest sfârșit de săptămână, informează agențiile de presă. Acordurile pentru schimbul de prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani, răniți și bolnavi, precum și predarea a
Cambodgia și Thailanda își intensifică desfășurarea militară într-o zonă de frontieră disputată
Cambodgia și Thailanda și-au intensificat desfășurarea de trupe într-o zonă de frontieră revendicată de ambele țări, a declarat sâmbătă ministrul apărării thailandez, Phumtham Wechayachai, pe fondul tensiunilor crescute după o ciocnire de la sfârșitul lunii mai în care un soldat cambodgian a fost ucis, informează EFE, AFP și Reuters.
Cadavrul unui ostatic thailandez, recuperat din Gaza și adus în Israel (autorități)
Forțele israeliene au recuperat din Fâșia Gaza cadavrul unui ostatic thailandez răpit pe 7 octombrie 2023, în timpul atacului mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului și deținut de atunci în enclava palestiniană, au anunțat sâmbătă autoritățile israeliene, citate de AFP. Armata a declarat într-un co
Kîrgîzstanul demontează cel mai înalt monument al lui Lenin din Asia Centrală
Kîrgîzstanul a demontat sâmbătă cel mai înalt monument al fondatorului URSS Vladimir Lenin din Asia Centrală, situat în Oș, al doilea oraș ca mărime din fosta republică sovietică, aliată a Rusiei, informează AFP. Potrivit primăriei, monumentul va fi mutat și 'un drapel kîrgîz pe un catarg îna
Teheranul consideră că interdicția de călătorie impusă de SUA dovedește 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani
Iranul a criticat sâmbătă interdicția de călătorie impusă de președintele american Donald Trump asupra cetățenilor din 12 țări, între care Republica Islamică, declarând că arată o 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani, informează Reuters. Acesta este 'un semn clar al dominației unei mentalități rasis
#Ucraina anunță că a doborât un avion de vânătoare rus Su-35
Forțele aeriene ucrainene au doborât un avion de vânătoare rus Su-35 sâmbătă dimineață, a anunțat armata ucraineană, informează Reuters. 'În această dimineață, pe 7 iunie 2025, ca urmare a unei operațiuni de succes a Forțelor Aeriene în direcția Kursk, un avion de luptă rus Su-35 a fost doborât', a t
Emmanuel Macron va vizita Groenlanda, teritoriu danez râvnit de Donald Trump, pe 15 iunie
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită oficială în Groenlanda pe 15 iunie pentru a-și arăta sprijinul pentru acest teritoriu autonom danez râvnit de președintele american Donald Trump, a anunțat sâmbătă Palatul Elysee, informează AFP. El va călători în Groenlanda 'la invitația' premierului aces
SUA: Confruntări între poliția antirevoltă și protestatari în Los Angeles după raiduri antiimigrație
Polițiști cu căști de protecție și îmbrăcați în echipament antirevoltă s-au confruntat vineri seară cu protestatari în centrul orașului Los Angeles, după o zi de raiduri federale împotriva imigrației în care zeci de oameni au fost reținuți, informează Reuters și EFE. Potrivit unei transmisiuni live a Reuters, ofiț
O curte de apel permite administrației Trump să continue să refuze accesul agenției AP la Casa Albă și în avionul prezidențial
O curte de apel din Statele Unite a decis vineri că președintele american Donald Trump poate interzice temporar Associated Press (AP) de la anumite evenimente de presă, inclusiv accesul în Biroul Oval și în avionul prezidențial Air Force One, informează dpa și EFE. Instanța a suspendat parțial un ordin anterior al unei instanțe inf