Oleksii Reznikov: La frontiera cu Ucraina se află concentraţi circa 150.000 de soldaţi ruşi, care nu par să se retragă

Ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov a negat luni orice semne de retragere a trupelor ruse din apropierea Ucrainei, pe care le-a estimat la aproape 150.000 de soldaţi ruşi, inclusiv trupe terestre, maritime şi aeriene, potrivit EFE şi Ukrinform.
"Componenta terestră a trupelor ruse însumează 127.000 de militari, iar împreună cu componentele maritimă şi aeriană ajung la 147.000. Nu vedem vreo retragere şi nu putem vorbi de o reducere a numărului lor", a spus Reznikov într-o conferinţă de presă.
Reznikov - care a făcut aceste declaraţii după ce Kremlinul a prelungit prezenţa trupelor ruse aflate în Belarus după încheierea manevrelor comune duminică - a precizat că unităţile ruse care "sunt în mişcare" pot reveni la bazele lor, dar pot fi şi desfăşurate în alte sectoare din zonă.
În acest sens, el a spus că a solicitat o convorbire telefonică urgentă cu ministrul apărării din Belarus, Viktor Hrenin, pentru a-i cere explicaţii.
"Ce se întâmplă?", s-a întrebat el, fără a exclude ca Moscova să încerce să încercuiască teritoriul ucrainean cu soldaţi şi arme.
"Când spun că soldaţii noştri sunt pregătiţi pentru orice scenariu, chiar aşa şi este. Nu minimizăm sub nicio forma ameninţarea, deoarece nivelul ei este într-adevăr ridicat", a declarat Reznikov, indicând că unul dintre scenarii luat în considerare de Kiev este că Federaţia Rusă va încerca să încercuiască Ucraina cu trupe - de la Brest până la Taganrog pe uscat, pe două mări şi în Crimeea ocupată temporar - şi totodată să-şi intensifice activitatea în Transnistria.
În acest context, ministrul ucrainean a cerut din nou luni arme letale şi material de apărare aliaţilor occidentali, inclusiv celor care au refuzat până acum să le furnizeze Kievului.
El a subliniat însă că, oricare ar fi ameninţarea, ţara sa se află într-o stare de"apărare totală", la care vor contribui aproape 2 milioane de membri ai detaşamentelor teritoriale de apărare.
"Întreaga populaţie a Ucrainei este pregătită să-şi apere teritoriul. În asta rezidă puterea noastră", a subliniat el.
Armata ucraineană şi miliţiile separatiste s-au acuzat reciproc luni de încălcarea încetării focului în ultimele ore prin atacuri cu arme grele de ambele părţi ale liniei de separare din Donbas, unde ostilităţile s-au intensificat în ultimele zile.
Un militar ucrainean a fost rănit, în timp ce mai mulţi civili din teritoriul aflat sub controlul rebelilor au avut nevoie de asistenţă specializată, conform separatiştilor, care au ordonat evacuarea în masă a populaţiei civile vineri.
Reznikov i-a acuzat pe separatişti şi pe susţinătorii lor ruşi de "crimă de război" în urma distrugerii sau avarierii a peste 100 de case în zonele din Donbas controlate de Kiev în cursul ultimelor patru zile.
Potrivit avocatului ucrainean al poporului, Ludmila Denisova, autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk au anunţat sâmbătă mobilizarea generală, care include recrutarea forţată a minorilor. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Administrația Trump vrea redenumirea unei nave militare care poartă numele unui militant gay (presă)
Secretarul apărării american Pete Hegseth a ordonat marinei SUA să redenumească una dintre navele sale militare care poartă numele lui Harvey Milk, celebru militant gay asasinat în anii 1970, informează marți o media specializată, citată de AFP. Site-ul Military.com se bazează pe informațiile unui responsabil căruia nu-i dezvăluie identi
Emmanuel Macron și Giorgia Meloni se angajează să coopereze pentru o Europă mai puternică
Președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul italian Giorgia Meloni s-au angajat să lucreze împreună pentru o Europă mai puternică, în cadrul întâlnirii lor de marți de la Roma care a avut loc pe fondul tensiunilor bilaterale privind Ucraina, comerțul și relațiile cu Statele Unite, au consemnat Reuters și dpa.
Ungaria: Consiliul Europei le cere parlamentarilor să nu voteze legea anti-ONG
Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei (CoE), Michael O'Flaherty, le-a cerut parlamentarilor ungari să nu voteze proiectul de lege care vizează ONG-urile și media independente, exprimându-și îngrijorarea privind impactul său asupra drepturilor fundamentale, relatează AFP. 'Le cer respectuos membrilor Adun
Taiwanul și SUA comemorează victimele din Piața Tiananmen, la 36 de ani de la represiunea chineză
Președintele taiwanez Lai Ching-te a promis miercuri că va păstra vie memoria victimelor din Piața Tiananmen, făcându-se ecoul declarațiilor secretarului de stat american Marco Rubio, la 36 de ani după manifestațiile reprimate de puterea chineză, informează AFP. Tancuri și soldați chinezi evacuaseră cu forța protestatarii din această pia
Centrele de distribuție a ajutorului din Gaza rămân închise miercuri, după incidentul de marți soldat cu morți
Toate centrele de distribuție a ajutorului vor rămâne închise miercuri, după ce marți au apărut informații privind uciderea de către soldați israelieni a unor palestinieni în apropierea unui astfel de centru din Gaza, a anunțat armata israeliană, relatează dpa. Avichay Adraee, purtător de cuvânt pentru limba arabă al ar
Exercițiile NATO din Marea Baltică, parte a pregătirilor pentru o potențială confruntare militară cu Rusia(oficial rus)
Exercițiile NATO din Marea Baltică fac parte din pregătirile alianței pentru o potențială confruntare militară cu Rusia, a declarat miercuri ministrul adjunct de externe rus Aleksandr Grușko, citat de agenția de știri TASS, preluată de Reuters. 'Evaluăm activitatea militară a NATO ca parte a pregătirilor pentru confruntări militare cu Rusi
Secretarul Consiliului de Securitate rus Serghei Șoigu efectuează o vizită în Coreea de Nord
Secretarul Consiliului de Securitate rus Serghei Șoigu a sosit miercuri la Phenian pentru o întrevedere cu liderul nord-coreean Kim Jong Un și pentru a discuta despre parteneriatul între cele două țări care s-au apropiat pe fondul ofensivei ruse în Ucraina, au anunțat miercuri agențiile de presă ruse, citate de AFP. 'Disc
Trump va participa la summitul NATO, la sfârșitul lunii iunie (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Țările de Jos, a anunțat marți purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP. De la revenirea la putere, președintele SUA a cerut în mod constant membrilor Alianței Nord-Atlantice să își mărească semnific
#Ucraina denunță condițiile de pace prezentate de Rusia drept 'ultimatumuri' nerealiste
Ucraina a denunțat marți condițiile de pace prezentate de Rusia cu o zi înainte în timpul negocierilor de la Istanbul, apreciind că sunt 'ultimatumuri' nerealiste care nu vor duce la încheierea războiului, relatează AFP. 'În loc să răspundă propunerilor noastre constructive la Istanbul, partea rusă a prezent
VIDEO/Coreea de Sud: Lee Jae-myung, ales președinte cu o majoritate covârșitoare (rezultate oficiale)
Liderul de centru-stânga Lee Jae-myung a câștigat detașat alegerile prezidențiale de marți din Coreea de Sud, marcate de o prezență masivă la vot a alegătorilor dornici să întoarcă pagina după șase luni de haos politic, relatează AFP. După numărarea a peste 98% din buletinele de vot, Lee Jae-myung a câștigat cu 49,2% di
SUA: Elon Musk califică drept 'abominație dezgustătoare' megaproiectul de lege bugetar susținut de președintele Trump
Elon Musk a calificat marți megaproiectul de lege bugetar al Congresului susținut de președintele Donald Trump drept o 'abominație dezgustătoare', o acuzație violentă care 'nu schimbă nimic în poziția' președintelui american, potrivit Casei Albe, relatează AFP. 'Îmi pare rău, dar nu mai pot suporta', a afirmat î
Tiruri în apropierea unui centru de ajutor din Gaza: Secretarul general al ONU 'condamnă' o situație 'inacceptabilă'
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a condamnat marți
Parisul îi reamintește lui Netanyahu declarațiile din 2009, când se pronunța pentru soluția cu două state
Șeful diplomației franceze Jean-Noël Barrot a făcut marți apel la Benjamin Netanyahu să revină la ideea unei soluții cu două state, invocând afirmații făcute de premierul israelian din 2009, relatează AFP. Condamnând din nou 'cu cea mai mare fermitate bombardamentele asupra civililor, blocarea ajutorului umanitar, strămutarea forțată a pop
Teheranul afirmă că dreptul Iranului de a îmbogăți uraniu pe teritoriul său constituie o 'linie roșie'
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a declarat marți că dreptul Iranului de a îmbogăți uraniu pe teritoriul său constituie o 'linie roșie', în urma propunerii formulate de Statele Unite pentru un nou acord privind programul nuclear iranian, relatează AFP. 'Continuarea îmbogățirii (uraniului) pe teritoriul iranian e
Polonia și Lituania vor cere la summitul NATO să se aloce 5% din PIB pentru apărare
Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, și omologul său polonez, Andrzej Duda, au reiterat marți că la următorul summit NATO de la Haga (24-26 iunie) vor susține împreună ca toți membrii Alianței Nord-Atlantice să aloce pentru apărare 5% din PIB, transmite EFE. Într-o întâlnire bilaterală desfășurată la Palanga (vestul Lituaniei), cei