Ucraina: Londra îndeamnă Rusia la ''dezescaladare''
Ministrul britanic de externe, Liz Truss, va îndemna Rusia vineri, înaintea unei reuniuni ruso-americane, la "dezescaladare" şi "discuţii constructive" privind Ucraina, avertizând că o invazie a ţării ar duce la un "viespar îngrozitor", potrivit serviciilor sale, notează AFP.
Rusia a desfăşurat în ultimele luni zeci de mii de soldaţi la frontierele Ucrainei, stârnind temeri legate de o invazie. Dacă Moscova neagă un astfel de proiect, Kremlinul insistă asupra unor garanţii scrise pentru securitatea sa, inclusiv promisiunea că Kievul nu va adera la NATO.
"Împreună cu aliaţii noştri, vom continua să sprijinim Ucraina şi să îndemnăm Rusia la dezescaladare şi angajarea de discuţii constructive", urmează să spună Liz Truss la Sydney, în cadrul unei vizite în Australia, împreună cu colegul ei de la apărare, Ben Wallace, conform unor fragmente difuzate în avans.
"Kremlinul nu a învăţat lecţiile istoriei", adaugă ea. "O invazie va duce doar la un viespar îngrozitor şi la pierderi de vieţi omeneşti, ca în Afganistanul sovietic şi conflictul din Cecenia".
După o serie de discuţii diplomatice în Europa săptămâna trecută, Moscova şi Washingtonul urmează să încerce din nou vineri să dezamorseze ameninţarea unui nou conflict în Ucraina, în timpul unei întâlniri faţă în faţă la Geneva între şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, şi omologul său rus, Serghei Lavrov.
Liz Truss speră să folosească vizita în Australia pentru a consolida colaborarea militară, tehnologică şi economică dintre Londra şi Canberra, cu scopul de stabili strategia "Global Britain" după ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.
În domeniul apărării, cele două capitale au parafat în septembrie, împreună cu Statele Unite, un parteneriat numit AUKUS, care prevede livrarea de submarine cu propulsie nucleară Australiei.
Pe larg, Liz Truss face apel la democraţiile occidentale să colaboreze mai strâns cu Australia şi alţi aliaţi din regiunea Indo-Pacific pentru "a face faţă agresorilor globali" care au devenit "îndrăzneţi cum nu s-a mai văzut de la Războiul Rece".
"Ei caută să exporte dictatura ca serviciu în întreaga lume. Acesta este motivul pentru care regimuri precum Belarus, Coreea de Nord şi Myanmar îşi găsesc la Moscova şi Beijing cei mai apropiaţi aliaţi", potrivit şefei diplomaţiei britanice. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* Orice intrare a unor trupe ruse în Ucraina ar fi considerată o 'invazie', afirmă Joe Biden
* NATO: În discuţie, o întărire a flancului sud-estic în faţa Rusiei (France Presse)
* Nu există ''incursiuni minore'', afirmă preşedintele Ucrainei
* Rusia nu dispune de ''forţa'' Occidentului unit, asigură Blinken
* Boris Johnson: Orice incursiune a Rusiei în Ucraina ar fi dezastruoasă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șeful diplomației chineze evidențiază rolul dialogului în discuții cu un înalt oficial al Consiliului Suprem de Securitate iranian
Ministrul chinez de externe Wang Yi a avut luni o întrevedere la Beijing cu adjunctul secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, Ali Bagheri Kani, căruia i-a subliniat că 'dialogul și negocierea' sunt singura cale, după ce Beijingul a anunțat că un emisar special va călători în Orientul Mijlociu pentru a 'reduce tensi
Israel: Armata israeliană s-a retras din Hebron după 11 zile de demolări și relocări
Armata israeliană s-a retras luni din orașul palestinian Hebron, în sudul Cisiordaniei, după o incursiune militară de 11 zile în care a demolat locuințe și magazine, strămutând, de asemenea, în mod forțat localnici, acțiuni care au afectat direct peste 3.300 de palestinieni, informează EFE. Potrivit unui comunicat milit
SUA/alegeri: Trump promite investiții de 4,3 miliarde de dolari în credite pentru locuințe în Kansas
Președintele american Donald Trump a afirmat duminică la un miting electoral din Kansas că societățile de credit Fannie Mae și Freddie Mac - aflate sub control guvernamental - vor investi 4,3 miliarde de dolari în credite ipotecare pentru locuințe în statul din centrul SUA, anul viitor, relatează Reuters, Newsweek și BBC. Această i
#Ucraina: Volodimir Zelenski, gata să se întâlnească cu Putin în Turcia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru canalul CNN Turk că este gata să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin pentru discuții directe în Turcia, relatează dpa. 'Da, suntem pregătiți', a spus Zelenski, întrebat dacă ar fi dispus să se întâlnească cu Putin &ici
Bulgaria: Iliana Iotova a obținut peste 57% din voturi, anunță comisia electorală centrală
Iliana Iotova a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria, indică rezultatele publicate luni de Comisia Electorală Centrală, după procesarea a 99,95% din buletinele de vot, transmit Reuters și BTA. Astfel, tandemul format din Iliana Iotova și Kiril Valcev a obținut 57,58% din voturi, în timpul ce echipa Andrei Ghiurov-Gheorghi
China: Președintele Xi Jinping avertizează despre 'impurități' în Partidul Comunist și anunță o disciplină internă mai riguroasă
Președintele chinez Xi Jinping a avertizat că problemele de 'impuritate' ideologică, organizațională și de conduită ale Partidului Comunist Chinez (PCC) 'nu au fost rezolvate de la rădăcină', într-o intervenție publicată duminică care anticipează o disciplină internă mai strictă în cadrul partidului, relatează luni EFE.
Accident feroviar în Spania: Printre victime figurează patru americani, o franțuzoaică și un canadian
Accidentul feroviar din Urda, în Spania, a făcut 12 victime străine, printre care patru americani, o franțuzoaică și un canadian, au anunțat duminică seara autoritățile spaniole, citate de AFP. Celelalte victime străine sunt de naționalitate japoneză, tunisiană, portugheză, mexicană, cehă și argentiniană. Potrivit unui com
#Ucraina: Armistițiul local de la Oleșki a luat sfârșit după șase zile
Armistițiul local de șase zile din regiunea orașului ucrainean Oleșki a luat sfârșit duminică la miezul nopții după ora Moscovei (21.00 GMT); duminică, armata ucraineană a mai evacuat 167 de civili din raionul Herson din sud, la două zile după ce mai mulți localnici fuseseră scoși cu autobuze din zona de conflict, transmite Reuters. După
Trump, pe lista prădătorilor presei a RSF pentru atacurile și restricțiile impuse profesioniștilor din mass-media
Președintele american Donald Trump a intrat pe lista prădătorilor libertății presei, întocmită de Reporteri fără Frontiere (RSF), din cauza atacurilor sale menite să reducă jurnalismul la comunicare politică și a restricțiilor impuse profesioniștilor din domeniul informației, relatează luni EFE. Pe lista anuală dată publicității luni, pr
#Ucraina: Zelenski condiționează oprirea atacurilor asupra rafinăriilor ruse de furnizarea de rachete Patriot de către Washington
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că țara sa va opri atacurile asupra rafinăriilor ruse, așa cum cere omologul său american Donald Trump, dacă Washingtonul îi va furniza Kievului rachete interceptoare Patriot, informează luni AFP. Confruntat cu o inflație alimentată în mare parte de creșterea prețului energiei pr
Israel: Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susține președintele comisiei electorale
Rezultatele alegerilor legislative, care au adus progrese pentru două partide arabe, nu vor fi puse sub semnul întrebării de suspiciunile de nereguli, a afirmat duminică președintele comisiei electorale, confirmând totuși existența unei anchete asupra acestor acuzații, relatează AFP. 'Suspiciunile care ne-au fost prezentat sunt
Letonia anunță o scurtă incursiune în spațiul său aerian în apropierea frontierelor cu Rusia și Belarus
Forțele armate din Letonia au anunțat duminică o scurtă intruziune în spațiul aerian al țării în apropierea frontierelor cu Belarus și Rusia, cerându-le oamenilor din zonă să rămână în case pentru siguranța lor în timpul incidentului, relatează Reuters. 'Vă informăm că există o amenințare în spațiu
UPDATE Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat alegerile prezidențiale (exit-poll-uri )
Președinta la final de mandat Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câștigat duminică alegerile prezidențiale din Bulgaria, potrivit mai multor sondaje la ieșirea de la urne, relatează AFP, Reuters și dpa. Cu un rezultat între 52,5 și 59% potrivit acestor sondaje, ea &ic
SUA: Senatorul democrat Chris Murphy, spitalizat după ce a suferit un atac cerebral
Senatorul democrat Chris Murphy, în vârstă de 53 de ani, a fost spitalizat după ce a suferit un atac cerebral, a declarat duminică șefa sa de personal, relatează Reuters. Murphy a început să simtă o amorțeală în braț în timp ce asista la un meci de hochei al fiului său sâmbătă după-amiază, a declarat Allison
Turcia: Liderul PKK Abdullah Ocalan, transferat într-un nou loc de detenție
Liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, a fost transferat într-un nou loc de detenție, au afirmat duminică deputați turci, denunțând o măsură insuficientă pentru respectarea procesului de pace, relatează AFP. Liderul carismatic al gherilei kurde 'a anunțat mutarea sa', a declarat Pervin Buldan,














