Franţa consideră că disputa cu SUA privind submarinele contractate de Australia încă nu este soluţionată

Disputa dintre Paris şi Washington privind decizia Australiei de a anula un contract de achiziţie a unor submarine franceze după ce această ţară a încheiat un parteneriat de securitate cu SUA şi Marea Britanie este în continuare serioasă şi nesoluţionată, a declarat miercuri ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, deşi el a evocat discuţii substanţiale avute la Paris cu omologul său american Antony Blinken, relatează Reuters.
Statele Unite, Marea Britanie şi Australia au negociat în secret un pact militar pentru a contracara China. În urma încheierii acestei alianţe, anunţate luna trecută sub numele de AUKUS, Australia s-a angajat să cumpere submarine americane cu propulsie nucleară şi prin urmare a anulat un contract semnat cu Franţa pentru achiziţia a 12 submarine convenţionale, contract al cărui întreg pachet avea valoare de circa 56 de miliarde de euro.
Franţa a reacţionat vehement după această decizie, şi-a rechemat ambasadorul de la Washington - revenit între timp la post după o discuţie telefonică a preşedinţilor Emmanuel Macron şi Joe Biden -, iar ministrul Le Drian a acuzat SUA de ''o lovitură pe la spate''. Vorbind miercuri în faţa parlamentarilor francezi, el a spus că a avut discuţii sincere şi substanţiale cu secretarul de stat american Antony Blinken, aflat în vizită la Paris.
''Criza este serioasă, încă nu este soluţionată, pentru că abia am reluat dialogul şi acesta va fi de durată. Pentru a ajunge la un rezultat avem nevoie mai mult de acţiuni decât de vorbe'', a explicat şeful diplomaţiei franceze, adăugând că cele două părţi depun eforturi pentru a soluţiona această dispută până la finele lunii octombrie, o nouă discuţie între preşedinţii francez şi american, Emmanuel Macron şi Joe Biden, urmând să se desfăşoare la jumătatea acestei luni.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina: Comandantul șef al armatei ordonă accelerarea construcției de fortificații în apropiere de orașul Sumî
Comandantul șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a dat ordin joi să fie accelerată construcția de fortificații în regiunea Sumî (nord-est), scena unei ofensive ruse, relatează France Presse. Sunt 'sarcini evidente, în curs de realizare, dar executarea lor trebuie accelerată în mod considerabil', a transmis Sîr
China afirmă că NATO este 'un produs al Războiului Rece' care 'provoacă războaie peste tot'
Ministerul Apărării din China a declarat joi că NATO este 'un produs al Războiului Rece' care 'provoacă războaie peste tot', după ce reprezentanți ai țărilor membre ale alianței au criticat 'activitățile destabilizatoare' ale Chinei în Strâmtoarea Taiwan și în Marea Chinei de Sud, informează EFE. Purtă
Summit UE: Cancelarul german Friedrich Merz afirmă că pentru 'Europa urmează săptămâni și luni cruciale'
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat joi, la Bruxelles, că pentru 'Europa urmează săptămâni și luni cruciale', subliniind că dorește ca disputa comercială dintre Uniunea Europeană și SUA să fie rezolvată rapid, relatează dpa. El a făcut aceste declarații la sosirea la primul său summit UE de la Bruxelles de la preluarea ma
Ri Sol Ju, soția liderului nord-coreean, reapare public după un an și jumătate la inaugurarea unui mega-complex turistic
Ri Sol Ju, soția liderului nord-coreean Kim Jong Un, și-a făcut reapariția public după un an și jumătate alături de soțul său la deschiderea unui complex turistic important în regiunea Kalma de pe coasta de est a țării, informează EFE. Fotografiile publicate joi de agenția de știri nord-coreeană KCNA o arată pe Ri stând în pi
Viktor Orban cere Comisiei Europene să nu se amestece în aspectele penale ale Ungariei
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a cerut Comisiei Europene să nu se amestece în aspectele penale ale Ungariei, ca răspuns la apelurile Bruxellesului de a permite desfășurarea marșului Pride sâmbătă la Budapesta, relatează EFE. 'Invit CE să se abțină de la interferența în problemele penale ale statelor membre', a decl
Von der Leyen cere Ungariei să ridice interdicția privind desfășurarea Budapest Pride
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut autorităților ungare să ridice interdicția asupra organizării Pride-ului la Budapesta și să permită desfășurarea acestui eveniment al comunității LGBTQ+, relatează dpa. 'Uniunea noastră este una a egalității și a nediscriminării', a scris Von der Leyen într-o declarație
SUA ar trebui să manifeste 'aceeași hotărâre' față de #Ucraina ca în cazul Iranului, i-a transmis Meloni lui Trump
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a declarat miercuri, în marginea summitului NATO de la Haga, că i-a transmis președintelui american Donald Trump că hotărârea arătată de SUA față de Iran ar trebui aplicată și pentru a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, relatează joi publicația The Kyiv Independent. Melon
Israel: Netanyahu cere armatei un plan care să împiedice controlul Hamas asupra ajutoarelor destinate palestinienilor
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a acordat armatei 48 de ore începând cu miezul nopții de miercuri pentru a dezvolta un nou plan de asistență umanitară pentru Fâșia Gaza, afirmând că Hamas 'preia din nou controlul asupra ajutoarelor care intră în nordul Fâșiei Gaza', informează joi EFE.
Ecuador: Președintele Noboa anunță capturarea unuia dintre cei mai căutați infractori din țară
Președintele Ecuadorului, Daniel Noboa, a declarat miercuri că unul dintre cei mai căutați infractori din țară, Jose Adolfo Macias, alias 'Fito', a fost capturat, relatează dpa. Macias, șeful bandei 'Los Choneros', evadase în ianuarie 2024 din La Roca, închisoarea de maximă securitate din orașul portuar Guayaquil di
Liderii din statele membre UE se reunesc la Bruxelles pentru a discuta despre #Ucraina, apărare și economie
Liderii statelor membre din Uniunea Europeană se întâlnesc joi și vineri, la Bruxelles, în cadrul Consiliului European (26-27 iunie) pentru a discuta cele mai presante probleme ale blocului comunitar, între care războiul Rusiei împotriva Ucrainei, apărarea Europei și economia, informează dpa. 'Ucraina a fost c
China: Reuniune a Organizației de Cooperare de la Shanghai, la nivel de miniștri ai apărării, pe fondul unor 'schimbări cruciale' în lume
China este joi gazda unei reuniuni a Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), la care participă miniștrii apărării din Rusia și Iran alături de omologii lor din celelalte opt țări membre, forum ce intervine într-un context tensionat în Orientul Mijlociu și după un summit NATO care a convenit creșterea cheltuielilor militare în Europa, relatea
Franța: Marine Le Pen îi cere protejatului său, Jordan Bardella, să se pregătească pentru a candida la prezidențiale în 2027
Populista de extremă dreapta Marine Le Pen din Franța, căreia o instanță i-a interzis să participe la alegeri, i-a cerut protejatului său politic, Jordan Bardella, să se pregătească pentru a candida la scrutinul prezidențial din 2027, relatează dpa. 'Accept că nu pot candida. Jordan acceptă că trebuie să intervină. Eu însămi i-am cer
Iran: Cel puțin 26 de persoane arestate pentru colaborare cu Israelul
Cel puțin 26 de persoane acuzate de colaborare cu Israelul au fost arestate în provincia Khuzestan, în sud-vestul Iranului, la două zile după ce un armistițiu între cele două țări a pus capăt unui război de 12 zile, au anunțat media iraniene miercuri seara, notează AFP. Potrivit agenției semi-oficiale Fars, acești indivizi
Trump cere ca procesul lui Netanyahu pentru corupție să fie 'anulat imediat'
Președintele american Donald Trump a cerut miercuri anularea 'imediată' a procesului de corupție al premierului israelian Benjamin Netanyahu, pe care l-a descris drept o 'vânătoare de vrăjitoare', notează AFP. 'O astfel de vânătoare de vrăjitoare, pentru un om care a dat atât de mult, este de neconceput pe
SUA: Suspectul din Colorado vizat de noi capete de acuzare pentru crimă antisemită
Presupusul autor al recentului atac din Colorado asupra unei demonstrații pentru eliberarea ostaticilor israelieni din Gaza este vizat de alte 12 capete de acuzare pentru crimă antisemită, a anunțat miercuri Departamentul american de Justiție (DoJ), notează AFP. Pe 1 iunie, Mohammed Sabry Soliman, un egiptean de 45 de ani, a șocat Statele Unit