Liderii statelor EU vor reconfirma sprijinul pentru o perspectivă europeană a ţărilor din Balcani

Liderii statelor din Uniunea Europeană îşi vor putea reafirma miercuri angajamentul faţă de viitoarea integrare a şase ţări din Balcani, cu ocazia unui summit găzduit de Slovenia, după ce ambasadorii ţărilor membre au depăşit divergenţele, au declarat luni două oficialităţi europene, citate de Reuters.
După săptămâni de dezacorduri asupra tonului declaraţiei summitului ce va reuni miercuri liderii statelor UE şi ai celor din Balcani, ambasadorii Celor 27 au ajuns la un acord privind ''reconfirmarea sprijinului fără echivoc pentru o perspectivă europeană'', potrivit unui diplomat european.
Reuters a relatat în 28 septembrie că impasul legat de declaraţia summitului este văzut ca o imagine a lipsei de entuziasm în capitalele statelor membre faţă de aducerea Serbiei, Muntenegrului, Bosniei, Albaniei, Macedoniei de Nord şi Kosovo în interiorul blocului comunitar.
Un alt diplomat UE a spus că deşi există un acord asupra declaraţiei summitului, strategia UE de extindere către sud-est întâmpină obstacole, chiar dacă în mod oficial uşa este deschisă pentru ţările care îndeplinesc criteriile de aderare.
''Nu pot spune că totul este bine'', a declarat el, amintind de reticenţa printre unele state membre de a vedea continuată extinderea blocului comunitar european. ''Evident, există multe chestiuni, dar de asemenea nu poţi spune că uşa este închisă'', a precizat el.
Statele UE au evitat să-şi dezvăluie poziţiile asupra negocierilor privind declaraţia summitului, deşi Slovenia, care asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, doreşte să includă în document angajamentul că Uniunea Europeană va include cele şase state din Balcani în 2030, potrivit unui draft consultat de Reuters.
Ţările membre bogate din nord se tem de o repetare a scenariului aderării pripite a României şi a Bulgariei în 2007, dar şi a situaţiei migraţiei prost gestionate a lucrătorilor est-europeni către Marea Britanie, ceea ce i-a făcut pe mulţi britanici să devină eurosceptici.
Bulgaria se opune aderării Macedoniei de Nord la UE din cauza unei dispute lingvistice, fapt care îi face sceptici pe diplomaţii europeni chiar dacă va fi adoptată declaraţia summitului. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Președintele ucrainean Zelenski face o vizită la Praga
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit duminică la Praga, într-o vizită de două zile în Cehia, transmite AFP, remarcând sprijinul necondiționat acordat Ucrainei de Cehia de la începutul invaziei ruse. Șeful de stat de la Kiev a fost întâmpinat la aeroport de ministrul ceh de externe Jan Lipavski,
O rachetă a lovit Israelul după un atac revendicat de rebelii yemeniți Houthi
O rachetă a lovit duminică teritoriul Israelului în apropiere de aeroportul Ben Gurion de lângă Tel Aviv, transmite dpa. După ce s-au declanșat alarmele antiaeriene, forțele armate israeliene au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen și că se fac încercări de interceptare. Purtătoru
Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită în Rusia în 7-10 mai
Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită oficială în Rusia în perioada 7-10 mai, când va participa la cea de-a 80-a aniversare a înfrângerii Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, a anunțat duminică Kremlinul printr-un comunicat preulat de Reuters de pe Telegram. Președinția de la Mosco
Încă o rachetă lansată din Yemen a vizat Israelul
Alarmele antiaeriene s-au auzit în Israel duminică; forțele armate au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen, transmite dpa, care observă că este a treia zi consecutiv când rebelii yemeniți Houthi atacă teritoriul israelian. Militarii israelieni au comunicat că au avut loc mai multe încercări de i
#Ucraina: Dronele rusești au rănit la Kiev 11 oameni, printre care doi copii
Un atac rusesc cu drone a rănit noaptea trecută la Kiev 11 oameni, printre care doi copii, au anunțat duminică oficiali și militari din capitala Ucrainei, citați de Reuters. Resturile de drone căzute au declanșat incendii în clădiri rezidențiale din cartierele Obolonski și Sviatoșinski ale capitalei ucrainene, a comunicat în mediil
Președintele sârb, în stare 'stabilă' după ce a fost internat la revenirea din Florida
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare 'stabilă', potrivit unei surse medicale, relatează AFP. Vucic, în vârstă de 55 de ani, 'a fost internat la Academia medicală militară imediat du
Kosovo: Parlamentul nu a reușit să-și aleagă președintele pentru a zecea oară
Parlamentarii kosovari nu au reușit pentru a zecea oară să-și aleagă sâmbătă un președinte, amânând și mai mult formarea unui guvern, la aproape trei luni după alegerile legislative, relatează AFP. Kosovo se află într-un impas politic de la alegerile din 9 februarie, câștigate de partidul de guvernământ Vete
BTA: Peste 700 de militari vor participa la Ziua Vitejiei și la Parada Forțelor Armate Bulgare pe 6 mai
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe, care este celebrată ca Zi a Vitejiei și a Forțelor Armate Bulgare, va fi marcată în centrul Sofiei pe 6 mai printr-o binecuvântare a culorilor și cu o paradă militară, a informat serviciul de presă al Ministerului Apărării. La paradă vor participa peste 700 de militari din Unitatea Gărzilor Naț
Premierul australian de centru-stânga revendică victoria în alegerile legislative
Șeful guvernului laburist australian Anthony Albanese a revendicat victoria în alegerile legislative de sâmbătă, într-un discurs adresat susținătorilor săi, relatează AFP. 'Mulțumesc poporului australian pentru că mi-a dat șansa de a continua să slujesc cea mai bună națiune din lume', a declarat premierul la Sydney.
Președintele sârb, internat într-un spital militar din Belgrad după revenirea din SUA (oficial)
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă într-un spital militar din Belgrad, după ce a revenit din Statele Unite, a anunțat cabinetul său fără a preciza motivele acestei spitalizări, relatează AFP. Președintele Vucic 'a fost internat la Academia medicală militară imediat după aterizarea' la Belgrad,
#Ucraina: Armistițiul de trei zile are ca scop 'testarea pregătirii' Kievului pentru pace (Kremlin)
Kremlinul a declarat sâmbătă ca armistițiul de trei zile propus de Moscova, între 8 și 10 mai, are ca scop 'testarea pregătirii' Kievului de a face pace, Ucraina declarând, la rândul său, că este vorba de o încetare a focului prea scurtă pentru negocieri serioase, relatează AFP. 'Scopul armistițiului d
Nimeni nu poate garanta siguranța Kievului dacă #Ucraina atacă Moscova pe 9 mai, spune Medvedev
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei Dmitri Medvedev a declarat sâmbătă că, dacă Ucraina ar ataca Moscova în timpul festivităților consacrate victoriei în cel de-al doilea război mondial, pe 9 mai, 'nimeni nu poate garanta' supraviețuirea Kievului până pe 10 mai, relatează Reuters. Președintele rus Vladimir Putin
Coreea de Sud: Fostul ministru al muncii Kim Moon-soo, desemnat candidat al conservatorilor în alegerile prezidențiale din 3 iunie
Fostul ministru sud-coreean al muncii Kim Moon-soo a fost desemnat sâmbătă de partidul conservator candidat în alegerile prezidențiale din 3 iunie, organizate în urma demiterii lui Yoon Suk Yeol, care a aruncat țara într-o criză politică, informează agențiile internaționale de presă. Kim Moon-soo, din Partidul Puterii Poporului (PPP) al
Ingerințe străine: cum combate Parlamentul European amenințările la adresa democrației din UE
O dată cu dezvoltarea accelerată a rețelelor sociale și creșterea tensiunilor geopolitice, UE se confruntă cu pericole crescute venite dinspre actori externi. Aceștia urmăresc să perturbe alegerile și procesele democratice din întreaga UE. Actori rău intenționați încearcă să profite de alegeri pentru a submina încrederea în procesele electorale sau &i
Zelenski consideră că Trump vede conflictul din Ucraina 'puțin diferit' după întâlnirea lor de la Vatican
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski consideră că întâlnirea cu omologul său american Donald Trump la Vatican pe 26 aprilie i-a permis acestuia din urmă să vadă conflictul din Ucraina 'puțin diferit', relatează sâmbătă AFP. 'Sunt încrezător că, după întâlnirea noastră de la Vatican, președin