SUA: Congresul a evitat paralizia statului federal

Congresul american a evitat joi in extremis paralizia serviciilor federale, dar alte câteva fronturi ameninţă în continuare preşedinţia lui Joe Biden, care încearcă să unească trupele democrate, implicate într-un război fratricid legat de uriaşele sale proiecte de investiţii şi reforme, notează AFP.
Cu 254 voturi pentru şi 175 contra, Camera Reprezentanţilor a aprobat o lege a finanţelor care prelungeşte bugetul actual până la 3 decembrie, adoptată anterior de Senat cu o majoritate confortabilă.
Preşedintele democrat Joe Biden urma să o promulge înainte de miezul nopţii pentru a evita tăierea bruscă a fondurilor pentru serviciile statului federal.
Acum, după ce ameninţarea acestei paralizii bugetare, numită "shutndown", a fost îndepărtată, parlamentarii trebuie să abordeze imediat o ameninţare financiară teribilă: riscul ca Statele Unite să nu-şi mai poată onora plăţile cu începere de la 18 octombrie, dacă plafonul datoriei ţării nu este ridicat sau suspendat până atunci.
O incapacitate de plată a primei puteri mondiale, fără precedent, ar provoca un seism financiar global.
Conştienţi de pericol, republicanii şi democraţii nu se pot pune, totuşi, de acord cu privire la modul de a-l evita.
Într-un Congres profund divizat, subiectul a devenit extrem de politic, întrucât opoziţia a legat datoria de un plan istoric al lui Joe Biden, care prevede 3.500 de miliarde de dolari pentru a reforma în profunzime ţesutul social al Statelor Unite şi a investi masiv în lupta împotriva schimbărilor climatice.
O nebunie exorbitantă, denunţă republicanii, care, prin urmare, refuză total să participe direct sau indirect la orice măsură menită să ridice plafonul datoriei.
Or, ei dispun de o minoritate de blocaj în Senat.
Republicanii îi îndeamnă pe democraţi să angajeze o manevră parlamentară care să le permită să îl aprobe doar cu o majoritate restrânsă.
Mult prea "riscant", spun liderii democraţi, pentru că necesită prea mult timp, în timp ce parlamentarii au mai puţin de trei săptămâni pentru a evita o incapacitate de plată.
Ei au subliniat că doar o mică parte din această datorie a fost acumulată sub mandatul lui Joe Biden, ajuns la Casa Albă în ianuarie. Este de fapt plata "cardurilor de credit" ale lui Donald Trump, insistă democraţii, şi ale preşedinţilor anteriori.
Aşa că fac apel la republicani să coopereze, dar, deocamdată, nu se întrevede nicio ieşire, mai scrie AFP. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul amenință să întrerupă dialogul cu europenii dacă aceștia insistă asupra îmbogățirii zero a uraniului
Iranul a amenințat că va întrerupe dialogul cu țările europene după ce Marea Britanie a susținut poziția Statelor Unite privind îmbogățirea zero a uraniului în Iran, pe care Teheranul a respins-o în mod repetat și o consideră o linie roșie, informează EFE. 'Dacă poziția Regatului Unit este zero îmbogățire (a uraniului) î
Sultanul Bruneiului, spitalizat în Kuala Lumpur, este în stare stabilă, afirmă prim-ministrul malaezian
Sultanul din Brunei, Hassanal Bolkiah, spitalizat în Kuala Lumpur, este în 'stare stabilă' și se află într-o 'formă bună', a declarat miercuri prim-ministrul malaezian Anwar Ibrahim, după ce l-a vizitat pe suveran în clinica în care acesta este internat, informează AFP. Sultanul de 78 de ani, a cărui domnie este ce
Orientul Mijlociu: Soluția cu două state este 'mai amenințată ca oricând', susține diplomația franceză
Soluția cu două state pentru Israel și palestinieni 'este mai amenințată ca oricând', iar o 'normalizare deplină și completă' a relațiilor între Israel și țările arabe este 'puțin probabilă' până la conferința din iunie de la New York, a recunoscut marți o sursă diplomatică franceză în declarații pentru France Presse.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se întâlnește la Berlin cu cancelarul german Friedrich Merz
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se întâlnește miercuri la Berlin cu noul cancelar german, Friedrich Merz, unul dintre cei mai puternici susținători ai săi, în timp ce Washingtonul își întărește poziția față de lansările continue de rachete ale Rusiei în Ucraina, transmite AFP. Vizita se va concentra pe 'sprijin
#Ucraina: Rusia pregătește o ofensivă majoră de vară în regiunea Donețk; Trump pare să-și piardă răbdarea
Rusia pregătește o ofensivă majoră în regiunea Donețk din estul Ucrainei în această vară pentru a cuceri teritoriul pe care nu reușește să-l controleze integral din 2022, avertizează responsabili militari ucraineni și analiști din domeniul apărării, informează miercuri publicația The Kyiv Independent, citând media de peste Ocean. &Ici
SUA suspendă procesarea vizelor pentru studenții străini pentru a le examina postările de pe rețelele sociale
Administrația americană a ordonat marți suspendarea procesării vizelor pentru studenții străini, pentru a le examina postările de pe rețelele de socializare, în contextul în care își intensifică ofensiva împotriva Universității Harvard, transmite miercuri AFP. Cea mai recentă măsură împotriva prestigioasei universități, care a pro
Trump către Canada: Deveniți al 51-lea stat american, iar 'Domul de Aur' va fi gratuit
Președintele american Donald Trump a cerut din nou marți Canadei să devină al 51-lea stat american, la scurt timp după un discurs al regelui Charles al III-lea în care acesta a apărat suveranitatea Canadei
#Ucraina și comerțul, pe agenda vizitei șefului diplomației germane la Washington
Ministrul de externe german Johann Wadephul este așteptat miercuri, la Washington, pentru discuții cu secretarul de stat american Marco Rubio referitoare la războiul din Ucraina, situația din Orientul Mijlociu și negocierile comerciale UE-SUA, informează agenția France Presse. După luni de tensiuni cu Statele Unite de la revenirea lui Donald T
Sancțiunile UE costă Kosovo 600 de milioane de euro în fonduri blocate (think tank)
Kosovo a pierdut peste 600 de milioane de euro din finanțare externă legată de protecția mediului și proiecte energetice, printre altele, de la impunerea de sancțiuni de către Uniunea Europeană, în 2023, potrivit unui raport al think tank-ului GAP Institute, citat marți de Reuters. Guvernul kosovar contestă această sumă, dar raportul, re
Gaza: Mii de palestinieni au luat cu asalt un centru de distribuție de alimente la Rafah
Mii de palestinieni au luat cu asalt marți un nou centru de distribuție de alimente la Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, sprijinit de SUA și Israel, disperarea de a face rost de hrană determinându-i pe locuitori să depășească temerile legate de verificările biometrice și alte controale pe care Israelul spune că le va folosi, transmit dpa, Reuters și AFP.
Direcția antimafia din Italia observă că mafioții renunță la rivalități în favoarea unor alianțe (raport)
Direcția de Investigații Antimafia (DIA) din Italia afirmă în raportul anual publicat marți că mafioții italieni renunță tot mai mult la conflictele violente pentru influență, preferând să colaboreze pentru traficul de droguri, pentru prostituție și pentru spălarea de bani, transmite Reuters. Organizațiile Cosa Nostra din Sicilia ș
Regele Charles al III-lea apără autodeterminarea Canadei în fața amenințărilor lui Donald Trump
Regele Charles al III-lea a dat asigurări, marți la Ottawa, că autodeterminarea este o valoare esențială pentru canadieni, într-o perioadă când Canada traversează o criză fără precedent din cauza amenințărilor cu anexarea formulate de președintele american Donald Trump, transmite AFP. ''Democrația, pluralismul, supremația l
După vizita la Moscova, șeful diplomației turce se va deplasa săptămâna aceasta la Kiev
Șeful diplomației turce Hakan Fidan, aflat de luni în vizită oficială la Moscova, intenționează să se deplaseze la Kiev săptămâna aceasta, a anunțat marți un responsabil turc, informează AFP. ''Ministrul intenționează să se deplaseze la Kiev săptămâna aceasta'', a anunțat această sursă, fără a preciza data, &i
Guvernul irlandez a aprobat proiectul legislativ privind restricționarea comerțului cu așezările israeliene din Cisiordania
Guvernul irlandez a aprobat oficial marți proiectul legislativ privitor la restricționarea comerțului cu coloniile israeliene din teritoriile palestiniene, însă este improbabil ca legea să fie adoptată de parlament foarte rapid, relatează Reuters. Deși Irlanda face puține schimburi comerciale cu așezările israeliene din Cisiordania, prem
#Ucraina: Donald Trump declară că Vladimir Putin ''se joacă cu focul''
Președintele american Donald Trump a declarat marți că omologul său rus Vladimir Putin ''se joacă cu focul'', informează agențiile de presă Reuters și AFP. ''Ceea ce Vladimir Putin nu realizează este că, dacă nu eram eu, multe lucruri rele i s-ar fi întâmplat deja Rusiei, și eu vreau să spun FOARTE RELE'