Vladimir Putin îi acuză pe occidentali că se folosesc de Navalnîi pentru a încerca să izoleze Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat ţările occidentale că se folosesc de opozantul Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare, ca parte a "politicii lor de izolare" a Rusiei, transmite duminică AFP.
"Oponenţii noştri sau adversarii noştri potenţiali (...) au contat întotdeauna pe persoane ambiţioase, însetate de putere, le-au folosit mereu", a declarat Putin într-un interviu pentru presa rusă, realizat miercuri, dar difuzat duminică de postul public de televiziune Rossia 24.
Evocând recentele manifestaţii care au urmat revenirii în ţară şi încarcerării lui Navalnîi, preşedintele rus a apreciat că şi acestea au fost alimentate din străinătate în contextul pandemiei de coronavirus.
"Ei se folosesc de acest personaj (de Navalnîi - n.r.) tocmai acum, într-un moment în care cetăţenii tuturor ţărilor de pe glob, şi implicit şi ai noştri, cunosc epuizarea, frustrarea şi insatisfacţia" din cauza "condiţiilor în care trăiesc, a nivelului veniturilor lor'', a susţinut preşedintele rus.
În opinia lui Putin, "numeroasele succese" ale Rusiei, pe plan militar, dar şi în gestionarea pandemiei de coronavirus şi în conceperea vaccinului Sputnik V, "încep să-i irite" pe adversarii Moscovei. "Cu cât devenim mai puternici, cu atât această politică de izolare este mai puternică", afirmă el.
Inamic declarat al Kremlinului, căruia Putin nici nu-i rosteşte numele, Aleksei Navalnîi, în vârstă 44 de ani, a fost condamnat la 2 februarie la doi ani şi opt luni de închisoare pentru că ar fi încălcat un control judiciar datând din 2014.
El a acuzat autorităţile ruse că vor să-l reducă la tăcere după ce a supravieţuit, în vara trecută, unei tentative de otrăvire cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok de care îl face responsabil pe preşedintele Vladimir Putin.
Arestarea lui Navalnîi la 17 ianuarie, la întoarcerea sa în Rusia după cinci luni de convalescenţă în Germania, a suscitat manifestaţii de susţinere, reprimate cu brutalitate în toată ţara şi soldate cu peste 10.000 de arestări. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Al patrulea val de rachete lansate de Iran
Iranul a lansat un al patrulea val de rachete împotriva Israelului sâmbătă dimineață devreme, declanșând sirenele de alarmă aeriană în mai multe zone ale țării, au raportat Forțele de apărare israeliene, citate de EFE. La puțin timp după ora locală 4:30 sâmbătă (1:30 GMT), armata a raportat că sirenele de raid aer
Venezuela: Nou mandat de arestare împotriva opozantului Juan Guaido
Parchetul din Venezuela a emis vineri un nou mandat de arestare pe numele opozantului Juan Guaido, pe care îl acuză de corupție în timpul 'președinției sale interimare', notează AFP. Într-un efort de a-l înlătura de la putere pe președintele Nicolas Maduro, Guaido, fost președinte al Adunării Naționale, s-a proc
Putin 'condamnă' atacurile israeliene și îi propune lui Netanyahu rolul său de mediator cu Iranul
Președintele rus Vladimir Putin a 'condamnat' vineri atacurile israeliene care au vizat Iranul, aliat apropiat al Moscovei, numindu-le o 'escaladare periculoasă' care ar putea avea 'consecințe dezastruoase' pentru Orientul Mijlociu, notează AFP. Putin a vorbit la telefon, separat, cu omologul său iranian, Masoud Pezeshk
Brazilia: Un fost ministru al lui Bolsonaro arestat pentru obstrucționarea procesului ex-președintelui
Poliția braziliană a arestat vineri un fost ministru din mandatul lui Jair Bolsonaro, suspectat de obstrucționarea procesului fostului președinte pentru presupusă tentativă de lovitură de stat în 2022, notează AFP. Gilson Machado, fost ministru al turismului, a fost audiat de poliție sub suspiciunea că a încercat să-l ajute pe loco
Nivel de alertă coborât în Israel: Populația poate ieși de la adăpost (armata)
Autoritățile israeliene au coborât nivelul de alertă la nivel național sâmbătă noaptea, permițând populației să părăsească adăposturile, cu condiția să rămână 'în apropierea acestora', potrivit aplicației mobile a Comandamentului frontului intern (Apărare pasivă), care depinde de armată, scrie AFP. Noile i
Iranul lansează o nouă serie de atacuri împotriva Israelului
Iranul a lansat sâmbătă o nouă salvă de atacuri cu rachete asupra Israelului, ca răspuns la atacul masiv al aviației israeliene asupra țării cu o zi înainte, a făcut cunoscut televiziunea de stat, scrie AFP. 'O nouă serie de atacuri cu rachete asupra (Israelului) a început din Teheran și Kermanshah', un oraș din vestu
Israel: Noi alerte de rachete în Israel, populația îndemnată să se adăpostească
Armata israeliană a îndemnat populația să meargă la adăpost sâmbătă, după ce a detectat noi lansări de rachete din Iran spre Israel, notează AFP. Forțele armate au 'identificat rachete lansate dinspre Iran în direcția teritoriului statului Israel', potrivit unui comunicat militar. 'Sistemele de apăr
Trump a vorbit vineri cu Netanyahu (Casa Albă)
Donald Trump a vorbit vineri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în urma atacurilor fără precedent ale Israelului împotriva Iranului, care a ripostat lansând rachete asupra Israelului, a făcut cunoscut o sursă de la Casa Albă, scrie AFP.
Iran: Partea de la suprafață a uzinei de îmbogățire de uraniului de la Natanz, 'distrusă' (AIEA)
Partea de la suprafață a uzinei pilot de îmbogățire a uraniului de la Natanz, în centrul Iranului, a fost 'distrusă' de atacurile israeliene, a anunțat vineri directorul general al agenției ONU, Rafael Grossi, citând informații de la autoritățile iraniene, relatează AFP. 'La Natanz, partea de la suprafață a uzinei
Statele Unite ajută Israelul să doboare rachetele iraniene
Statele Unite 'ajută' Israelul să doboare rachetele iraniene vizând teritoriul israelian, a făcut cunoscut vineri un oficial american pentru AFP, într-un moment în care Teheranul a lansat o salvă de rachete ca răspuns la atacurile israeliene din noaptea precedentă. 'Statele Unite ajută la doborârea rachetelo
BTA: O instanță din Macedonia de Nord l-a condamnat pe fostul președinte al unui club cultural
Un tribunal din Bitola a pronunțat o condamnare cu suspendare de un an, cu o perioadă de probă de doi ani, pentru Ljupcho Georgievski, fost președinte al Clubului Cultural Ivan Mihailov, acum închis, într-un caz care a atras atenția peste graniță în Bulgaria. Georgievski a fost condamnat pentru incitare la xenofobie, rasism ș
Israelul coboară nivelul de alertă după un atac cu rachete iraniene
Armata israeliană a anunțat vineri seară că a coborât nivelul de alertă după o salvă de rachete lansate de Iran asupra Israelului, indicând că oamenii pot părăsi adăposturile și rămâne în apropierea lor, notează AFP. 'După evaluarea situației, Comandamentul frontului intern (Apărare pasivă) a anunțat că acum este pe
Iranul a informat AIEA că siturile nucleare Fordo și Isfahan au fost atacate
Iranul a informat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) că siturile nucleare Fordo și Isfahan, situate în centrul țării, au fost lovite de atacurile israeliene, a anunțat vineri directorul general al agenției ONU, Rafael Grossi, transmite AFP. 'Autoritățile iraniene ne-au informat despre atacurile asupra altor două ins
UE acordă #Ucrainei încă un miliard de euro (Ursula von der Leyen)
Uniunea Europeană a transferat vineri încă un miliard de euro către Ucraina, ca parte a unui pachet de ajutor important promis de G7, a anunțat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează Reuters și dpa. 'Astăzi acordăm Ucrainei o nouă sumă de un miliard de euro, crescând la 150 de miliarde de euro sprijinul n
VIDEO Netanyahu îi îndeamnă pe iranieni să se ridice împotriva 'regimului malefic și opresiv' de la Teheran
Este timpul ca iranienii să se revolte împotriva 'regimului malefic și opresiv' care îi conduce, a declarat vineri seară premierul israelian Benjamin Netanyahu, afirmând că țara sa a lansat împotriva Teheranului 'una dintre cele mai mari operațiuni militare din istorie', notează AFP. <blockquote class=&quo