Kremlinul îşi apără decizia de a expulza diplomaţi europeni
.jpg)
Kremlinul şi-a apărat luni decizia de a expulza diplomaţi europeni, dar a dat asigurări că vrea să îşi ''dezvolte'' relaţiile cu Uniunea Europeană, criza dintre cele două părţi adâncindu-se odată cu otrăvirea şi apoi trimiterea la închisoare a opozantului rus Aleksei Navalnîi, relatează AFP.
Expulzările anunţate vineri au fost văzute ca o sfidare în UE, pentru că ele au avut loc în ziua în care şeful diplomaţiei europene Joseph Borrell se afla în vizită la Moscova.
"Rusia a fost şi rămâne interesată de relansarea relaţiilor dintre Moscova şi Bruxelles", a declarat luni presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Însă "expulzarea unor diplomaţi (...) este consecinţa unor acţiuni întreprinse de unele misiuni străine de la Moscova, în contextul unor tulburări ilegale. Rusia a demonstrat clar că nu intenţionează să tolereze asta", a adăugat el.
Rusia i-a acuzat pe reprezentanţii diplomatici german, polonez şi suedez că au participat la o manifestaţie ilegală în sprijinul lui Aleksei Navalnîi, pentru a justifica expulzarea lor.
Peskov a spus că Rusia va acţiona "cu hotărâre" în caz de "ingerinţă".
"Însă acest lucru nu înseamnă că vrem să ne îndepărtăm şi să ne agravăm şi mai tare relaţiile (...) Dimpotrivă, avem interesul să le dezvoltăm", a spus el.
La întoarcerea din Rusia, Josep Borrell s-a declarat duminică extrem de îngrijorat de refuzul autorităţilor ruse de a lua parte la un dialog "mai constructiv" cu UE şi a făcut apel la liderii europeni "să tragă consecinţele", care ar putea include un nou val de sancţiuni.
Ministerul rus de Externe s-a declarat luni "surprins" de afirmaţiile lui Borrell. Acesta s-a arătat, de altfel, mai conciliant la Moscova, dar asta a fost înainte ca Rusia să anunţe expulzarea unor diplomaţi europeni.
UE a cerut în multe rânduri eliberarea opozantului Aleksei Navalnîi, închis de la 17 ianuarie. UE a acuzat Moscova că refuză să ancheteze otrăvirea acestui adversar al Kremlinului şi a adoptat în replică sancţiuni împotriva unor înalţi oficiali ruşi. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kim Jong Un descrie relația Phenianului cu Rusia ca indestructibilă și autentică într-un mesaj adresat președintelui Putin
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a descris legătura dintre țara sa și Rusia drept 'o alianță și un model de relație indestructibilă și autentică între camarazi de arme' într-un mesaj transmis președintelui rus Vladimir Putin joi, cu ocazia Zilei Rusiei, informează EFE. 'Prietenia tradițională dintre Coreea de Nord și Rusia a fost consol
SUA revizuiesc pactul de securitate AUKUS pentru a-l alinia agendei lui Donald Trump
Washington/Canberra, 12 iun /Agerpres/ - Guvernul american a început o revizuire a pactului de securitate AUKUS, semnat în 2021 cu Marea Britanie și Australia, pentru a se asigura că este în conformitate cu agenda 'America First' a președintelui Donald Trump, a dezvăluit o sursă de la Pentagon, conform EFE și AFP. 'Revizuim agenda
Israel: Opoziția israeliană nu a reușit să dizolve parlamentul și să convoace alegeri anticipate
Parlamentul israelian a respins dimineață un proiect de lege prezentat de opoziție care viza dizolvarea parlamentului (Knesset), un pas pregătitor care ar fi dus la convocarea alegerilor anticipate, relatează AFP. În total, 61 dintre cei 120 de membri ai Knessetului au votat împotriva proiectului de lege, iar 53 au votat în favoarea sa, &icir
Israel: Președintele Javier Milei a anunțat mutarea ambasadei Argentinei la Ierusalim în 2026
Președintele Argentinei, Javier Milei, a anunțat miercuri, într-un discurs în parlamentul israelian (Knesset) , că ambasada țării sale în Israel va fi mutată la Ierusalim în 2026, informează AFP. 'Sunt mândru să vă anunț că în 2026 se va realiza mutarea ambasadei noastre în orașul Ierusalimul de Vest', a declar
Dezvoltarea industriei europene de apărare, o prioritate a președinției daneze a Consiliului UE
Berlin, 12 iun /Agerpres/ - Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a declarat miercuri că dezvoltarea industriei europene de apărare va fi una din prioritățile președinției semestriale a Consiliului Uniunii Europene, pe care țara scandinavă o va prelua la 1 iulie, informează EFE. 'Avem exact suficient timp, motiv pentru care este prioritatea noastră ca guv
SUA își vor reduce efectivele ambasadei din Irak din motive de securitate
Statele Unite își vor reduce efectivele ambasadei lor în Irak din motive de securitate, au declarat miercuri oficiali, în contextul în care Iranul a amenințat bazele americane din Orientul Mijlociu în cazul unui conflict, relatează AFP. 'Pe baza ultimei noastre analize, am decis să reducem amprenta misiunii no
VIDEO/SUA: Trump 'nu va permite niciodată ca legea străzii să prevaleze'( Casa Albă)
Casa Alba a apărat miercuri răspunsul președintelui Donald Trump la protestele din Los Angeles și a afirmat că președintele, care a desfășurat mii de soldați în California, 'nu va permite niciodată ca legea străzii să prevaleze în America', relatează AFP. 'Cea mai fundamentală datorie a statului este să susțină statul d
Comisia Europeană consideră că nu are prerogativa de a decide interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare, cerută de Macron
Comisia Europeană s-a opus miercuri interzicerii accesului minorilor cu vârste sub 15 ani la rețelele de socializare, idee sugerată de președintele francez Emmanuel Macron, dar a lăsat calea liberă statelor membre ale UE să ia o astfel de măsură la nivel național, relatează agenția EFE. ''Am luat act de anunțul președintelui fran
Uniunea Europeană și Regatul Unit au semnat un acord post-Brexit de liberă circulație între Spania și Gibraltar
Regatul Unit și Uniunea Europeană (UE) au semnat miercuri un acord privind libera circulație de persoane și bunuri între enclava britanică Gibraltar și Spania, o problemă ce rămânea în suspensie după Brexit, informează AFP. Acest acord, care mai trebuie ratificat, este menit să suprime ''toate barierele fizice, verifi
Parlamentul danez aprobă un acord cu SUA ce va permite amplasarea de baze militare americane în Danemarca
Parlamentul danez a aprobat miercuri un nou acord de apărare care va permite Statelor Unite să mențină baze militare în Danemarca și să stocheze acolo echipamente militare, relatează agenția EFE. Acordul, semnat în decembrie 2023 cu precedenta administrație americană a președintelui democrat Joe Biden, a fost votat cu sprijinul pri
Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est/ Zelenski: Securitatea Europei de Sud-Est și a regiunii Mării Negre este indivizibilă
Odesa - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Securitatea Europei de Sud-Est și a regiunii Mării Negre este indivizibilă, a declarat, miercuri, la Summitul de la Odesa, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. El a arătat că Ucraina nu luptă cu Rusia doar pentru a se apăra pe sine, ci pentru a apăra întregul c
Maia Sandu, la Odesa: Istoria ne arată că atunci când agresorii nu sunt opriți costul păcii e insuportabil
Odesa - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Istoria ne-a arătat că, atunci când agresorii nu sunt opriți din timp, costul păcii devine insuportabil, a declarat, miercuri, la Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est, desfășurat la Odesa, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Liderul de la Chișinău a subliniat că,
Polonia: Guvernul Tusk obține votul de încredere din partea parlamentului
Guvernul proeuropean polonez a obținut miercuri încrederea din partea parlamentului, după ce premierul Donald Tusk solicitase un vot al legislativului în urma victoriei naționalistului Karol Nawrocki în alegerile prezidențiale din 1 iunie, informează AFP, Reuters și DPA. Executivul de la Varșovia a obținut 243 de voturi, &ici
Donald Trump salută semnarea unui acord comercial cu China
Președintele american Donald Trump a salutat miercuri acordul de principiu convenit marți noaptea, la Londra, de SUA și China, și care ar urma să permită furnizarea de minereuri rare Statelor Unite, el lăudând relația ''excelentă'' care există între cele două țări, transmite AFP. ''S-a ajuns la un acord cu C
Coreea de Nord a refuzat să accepte o scrisoare trimisă de Donald Trump lui Kim Jong Un (presă)
Coreea de Nord a refuzat să accepte o scrisoare trimisă de președintele american Donald Trump lui Kim Jong Un, conducătorul de la Phenian, afirmă miercuri site-ul de presă NK News, preluat de Kyodo. NK News