SUA: Jared Kushner şi un adjunct al său, nominalizaţi la Premiul Nobel pentru Pace, pentru acordurile dintre Israel şi state arabe

Fostul consilier principal al Casei Albe Jared Kushner şi adjunctul său Avi Berkowitz au fost nominalizaţi duminică de un prieten avocat la Premiul Nobel pentru Pace, pentru rolul lor în negocierea a patru acorduri de normalizare a relaţiilor între Israel şi state arabe, cunoscute ca "Acordurile Abraham", relatează luni agenţia Reuters.
Acordurile au fost anunţate de la jumătatea lui august până la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, fiind considerate cele mai importante realizări în plan diplomatic în Orientul Mijlociu din ultimii 25 de ani şi care vin într-un context în care regiunea pare să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Iranul.
Cel care i-a nominalizat pe cei doi apropiaţi colaboratori ai preşedintelui de atunci Donald Trump a fost avocatul american Alan Dershowitz, care este eligibil pentru a face o astfel de nominalizare, în calitatea sa de profesor emerit la Harvard Law School.
Dershowitz l-a apărat pe Trump în primul său proces de "impeachment", la începutul anului trecut, iar la 20 ianuarie a.c. a afirmat, potrivit Wall Street Journal, că Senatul SUA ar trebui să renunţe la punerea din nou sub acuzare a lui Trump în legătură cu asaltul de la Capitoliu din 6 ianuarie, nemaifiind preşedinte.
În scrisoarea sa către comitetul Nobel, Dershowitz a părut să sugereze că nominalizarea poate stârni controverse, notând însă că "Premiul Nobel pentru Pace nu este un premiu de popularitate".
"Nu este nici o evaluare a ceea ce ar putea crede comunitatea internaţională despre cei care au contribuit la a aduce pacea mai aproape. Este un premiu pentru îndeplinirea criteriilor extraordinar de dificile stabilite de Alfred Nobel în testamentul său", a scris Dershowitz.
Kushner, care este ginerele lui Trump, şi Berkowitz, fost emisar pentru Orientul Mijlociu, au fost figuri-cheie în negocierea acordurilor încheiate de Israel cu Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Sudan şi Maroc.
Într-o declaraţie, Kushner a asigurat că se simte onorat să fie nominalizat la Nobel, care urmează să fie acordat în octombrie. Norul de controverse stârnit odată cu plecarea lui Trump de la Casa Albă ar putea afecta însă şansele ca cei doi să primească înalta distincţie.
Este de aşteptat ca administraţia noului preşedinte Joe Biden să revizuiască toate acordurile privind securitatea naţională încheiate în timpul administraţiei Trump, inclusiv prevederile privind livrări de arme către EAU şi Arabia Saudită.
Unii legislatori americani au reclamat şi faptul că, pentru a asigura încheierea acordului dintre Israel şi Maroc, SUA au recunoscut suveranitatea acestuia asupra Saharei occidentale. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA: Trump a luat cina cu principalii deținători ai criptomonedei sale; opoziția democrată a denunțat un trafic de influență
Donald Trump i-a găzduit joi pe cei 220 principali deținători ai criptomonedei sale $TRUMP la o cină cu ușile închise, eveniment la care s-au intersectat puterea și banii și calificat drept scandalos de opoziția democrată, care a denunțat un conflict de interese, relatează AFP. Dineul a avut loc la Trump National Golf Club, unul dintre t
SUA: Departamentul Justiției a pus sub acuzare un cetățean rus pentru infracțiuni cibernetice
Departamentul Justiției american a pus sub acuzare joi un cetățean rus de coordonarea unei grupări infracționale care a dezvoltat un program malware ce a infectat mii de computere în mai mult de un deceniu, informează Reuters. În vârstă de 48 de ani, Rustam Rafailevici Galliamov, din Moscova, a condus un grup de infractori ci
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății îndeamnă Israelul 'să aibă milă' de Gaza
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a îndemnat joi Israelul 'să aibă milă' de Gaza și să pună capăt războiului și 'distrugerii sistematice' a sistemului de sănătate din teritoriul palestinian, informează AFP. Într-un discurs susținut la Geneva cu ocazia Adunării
SUA: Administrația Trump blochează înscrierea studenților străini la Universitatea Harvard
Administrația președintelui american Donald Trump a interzis joi înscrierea studenților străini la prestigioasa Universitate Harvard, o decizie șocantă și o nouă escaladare în ofensiva guvernului american împotriva învățământului superior, transmit Reuters, AFP și DPA. Potrivit website-ului său, Universitatea Harv
Diplomați ai Chinei și SUA au discutat la telefon și au convenit 'să mențină comunicarea'
China și SUA au convenit 'să mențină comunicarea', au anunțat Beijingul și Washingtonul după o convorbire telefonică avută joi între înalți responsabili diplomatici ai celor două țări, angajate într-un război comercial epuizant, transmite vineri AFP. Primele două puteri mondiale își manifestă astfel dorința de d
UE a început să relaxeze sancțiunile impuse Kosovo, anunță șefa diplomației europene Kaja Kallas
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat joi că Uniunea Europeană a început să ridice sancțiunile impuse Kosovo, dar procesul va fi condiționat de o reducere susțină a violențelor și ostilităților în nordul acestei regiuni, transmit Reuters, AFP și Tanjug. 'Ca semn al angajamentului nostru, pot să anunț că UE a în
Seulul afirmă că nu a purtat discuții cu SUA cu privire la retragrea trupelor americane din Coreea de Sud
Ministerul Apărării sud-coreean a declarat vineri că nu a purtat discuții cu Washingtonul cu privire la retragerea trupelor americane din Coreea de Sud, după informații apărute în Wall Street Journal conform cărora SUA preconizează o retragere parțială, transmite AFP. Citând responsabili americani din domeniul apărării, cotidianul
VIDEO SUA: Presupusul atacator de la Muzeul Evreiesc din Washington, acuzat de crime
Bărbatul suspectat de uciderea a doi angajați ai ambasadei Israelului în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington a fost acuzat de crime, potrivit documentelor instanței, relatează joi AFP. Elias Rodriguez, în vârstă de 30 de ani, a fost acuzat și de 'uciderea unor oficiali străini'.
Ucraina: G7 va 'crește presiunea' dacă Rusia refuză un armistițiu (comunicat)
Miniștrii de finanțe din G7 au declarat joi că vor să 'maximizeze presiunea' asupra Rusiei, în special prin intensificarea sancțiunilor, dacă Moscova nu acceptă un armistițiu în Ucraina, relatează AFP. Reuniți în vestul Canadei pentru o întâlnire de trei zile, miniștrii clubului economiilor avansate au adă
Israel: Netanyahu sfidează justiția și anunță alegerea sa pentru conducerea Shin Bet
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat joi seara că l-a ales pe generalul de divizie David Zini drept viitorul șef al Agenției de securitate internă (Shin Bet), sfidând interdicția impusă cu o zi înainte de procuroarea generală a statului, relatează AFP. 'Premierul Netanyahu a anunțat în această seară deciz
Trump a vorbit joi cu Netanyahu despre Iran și atacul din apropierea Muzeului Evreiesc din Washington
Președintele american Donald Trump a discutat joi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu despre Iran și atacul produs miercuri în apropiere de Muzeul Evreiesc din Washington, în care doi angajați ai ambasadei Israelului în SUA au fost împușcați mortal, a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP. Președ
#Ucraina/Rușii și ucrainenii fac schimb de liste pentru cel mai mare schimb de prizonieri de război
Rusia și Ucraina au făcut schimb de liste cu numele și datele a 1.000 de prizonieri de război din fiecare țară în vederea pregătirii celui mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului, au anunțat joi surse oficiale, citate de EFE și Reuters. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat joi pentr
Parlamentul olandez cere guvernului să participe la Budapesta la marșul LGBT interzis de Orban
Parlamentul Țărilor de Jos (Olanda) a aprobat joi cu majoritate o moțiune prin care cere guvernului să trimită miniștri să participe în iunie la Budapesta la 'Marșul Mândriei', interzis de premierul conservator Viktor Orban, și de asemenea să încurajeze alte guverne din țările UE să ia parte la acel marș, relatează agenția EFE.
Opt state membre UE cer măsuri suplimentare pentru a consolida pregătirea împotriva amenințărilor
Opt state membre al Uniunii Europene au cerut, joi, într-o declarație comună, măsuri suplimentare pentru a consolida pregătirea în fața amenințărilor militare, hibride, teroriste și infracționale, transmite EFE. Textul miniștrilor de interne, pregătire civilă și reziliență din Belgia, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg
Putin declară că armata rusă a început crearea unei zone de securitate în nordul Ucrainei
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că armata rusă a început să creeze o zonă de securitate la frontiera cu Ucraina, care ar include teritorii ale regiunilor Sumî și Harkov din nordul Ucrainei, relatează agențiile de presă EFE și Unian. 'Am spus deja că a fost luată decizia de a crea o zonă de securitate necesară de-