logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Kremlinul susţine modul în care poliţia rusă a reprimat manifestaţiile desfăşurate duminică în sprijinul lui Navalnîi

Image

Kremlinul şi-a exprimat luni sprijinul faţă de acţiunile poliţiei ruse în timpul manifestaţiilor paşnice desfăşurate duminică în peste 140 de oraşe din Federaţia Rusă în cursul cărora cel puţin 5.414 persoane au fost arestate, afirmând prin vocea purtătorului său de cuvânt Dmitri Peskov că s-au luat măsuri împotriva unor persoane care au încălcat legea, pe motiv că manifestaţiile nu au fost autorizate în prealabil de către autorităţi, potrivit EFE şi Interfax.

'Este vorba de manifestaţii ilegale. În mod firesc, poliţia ia măsuri împotriva participanţilor la demonstraţii ilegale', a declarat Peskov, citat de Interfax, adăugând că la marşurile din urmă cu o zi au participat destui 'huligani şi provocatori cu un comportament mai mult sau mai puţin agresiv faţă de oamenii legii, ceea ce este inacceptabil'.

'Prin urmare, poliţia a acţionat şi a luat măsuri", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care a exclus un 'dialog cu huliganii şi provocatorii, împotriva cărora trebuie aplicată legea cu severitate'.

Principalul argument al Kremlinului este că manifestaţiile nu au fost autorizate în prealabil, deci ele sunt ilegale, astfel poliţia are mână liberă să acţioneze împotriva celor care încalcă legea.

Marşuri paşnice în sprijinul lui Navalnîi au avut loc duminică în numeroase oraşe din Rusia, începând de la Vladivostok (Extremul Orient rus) şi Novosibirsk (Siberia) până la Ekaterinburg (Ural), Sankt-Petersburg (nord-vest) şi Moscova, centrul puterii ruse. Numeroşi comentatori ruşi au subliniat că sprijinirea lui Navalnîi a fost doar un pretext, în multe locuri oamenii au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de actuala putere rusă.

Peste tot în ţară, au putut fi văzute scene de arestări cu utilizare excesivă a forţei, în pofida caracterului paşnic al protestelor. Mai multe persoane au fost rănite.

Reprimarea protestelor a fost deosebit de violentă la Sankt-Petersburg, unde forţele antirevoltă au recurs la lovituri cu bastoane, gaze lacrimogene şi la bastoane cu şocuri electrice, arestând cel puţin 1205 manifestanţi paşnici în oraşul de pe Neva.

Potrivit organizaţiei OVD-info, specializată în monitorizarea arestărilor în timpul manifestaţiilor, cel puţin 82 de jurnalişti figurează printre cele circa 5.400 de persoane reţinute, aspect pe care purtătorul de cuvânt al Kremlinului a încercat să-l minimalizeze.

'Fiţi de acord că nu este vorba despre ceva cu caracter de masă, orice evaluări generalizatoare nu sunt adecvate aici', a declarat Peskov, întrebat despre arestarea brutală a jurnaliştilor în timpul exercitării profesiei lor.

În cursul manifestaţiilor de duminică au fost arestaţi jurnalişti chiar dacă purtau veste galbene cu înscrisul 'Presa' pentru a putea fi identificaţi de către forţele de ordine, notează EFE.

Comentând o remarcă potrivit căreia jurnaliştii se aflau la proteste pentru a-şi exercita profesia şi nu pentru a-şi exprima poziţia, Peskov a reiterat că nu trebuie făcute generalizări, ci examinat fiecare caz în parte. 'În general, jurnaliştii au putut să lucreze absolut normal, erau în veste (galbene) şi nimeni nu i-a deranjat', a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Interfax, în răspăr cu numărul mare de jurnalişti reţinuţi duminică.

Atât Uniunea Europeană, cât şi SUA au condamnat utilizarea excesivă a forţei la protestele de duminică în Rusia. Înaltul reprezentant pentru politica externă şi de securitate a UE, Josep Borrell, a deplâns duminică arestările şi utilizarea 'disproporţionată' a forţei împotriva protestatarilor paşnici, la fel şi secretarul de stat american, Antony Blinken, care a condamnat într-un tweet 'utilizarea permanentă (...) de tactici dure' de către autorităţile ruse. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Citeşte şi:

 

Rusia înăspreşte legea împotriva promovării online a protestelor, după demonstaţiile pro-Navalnîi de duminică

Afisari: 40

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 07-11-2026 19:02

Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)

Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a

Politic Ex 07-11-2026 18:52

UPDATE 2 / Polonia: Cinci persoane ucise și zece rănite într-un incident armat în centrul Cracoviei; agresorul a fost prins (poliția) (FOTO/VIDEO)

Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.

Politic Ex 07-11-2026 16:06

Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian

Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza

Politic Ex 07-11-2026 14:49

Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa

Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind

Politic Ex 07-11-2026 14:07

Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate

Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re

Politic Ex 07-11-2026 12:09

Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid

Politic Ex 07-11-2026 10:54

Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev

Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain

Politic Ex 07-11-2026 09:20

Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta

Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c

Politic Ex 07-11-2026 08:55

Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică

Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt

Politic Ex 06-11-2026 22:02

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave

Politic Ex 06-11-2026 21:47

Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump

Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &

Politic Ex 06-11-2026 21:33

Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va

Politic Ex 06-11-2026 20:14

Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte

Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel

Politic Ex 06-11-2026 19:31

Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu

Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de

Politic Ex 06-11-2026 19:18

Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust

Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii