Premierul Italiei, audiat în calitate de martor în cadrul unui dosar cu privire la migranţi blocaţi pe mare

Şeful guvernului italian Giuseppe Conte a fost audiat joi în calitate de martor de un judecător în cadrul unui dosar cu privire la migranţi blocaţi pe mare în 2018 şi în care Matteo Salvini, fost ministru de interne al Italiei, este suspectat de sechestrare de persoane, informează AFP.
"Premierul a dat dovadă de o mare colaborare, răspunsurile sale au fost foarte detaliate", a declarat pentru presă, la Roma, magistratul Nunzio Sarpietro, care urmează să decidă asupra unei eventuale trimiteri a lui Salvini în faţa justiţiei. "Nu vorbim încă de delicte, vorbim de o procedură ce vizează să stabilească dacă există acolo un delict", a precizat Sarpietro, venit special din Catania (Sicilia) pentru a-l audia pe Conte la sediul guvernului de la Roma.
În acest dosar, Matteo Salvini, liderul partidului Liga (extrema dreaptă) şi ministru de interne în primul guvern Conte, este suspectat de "abuz de putere şi de sechestrare de persoane, pentru că a blocat pe mare, vreme de mai multe zile, 116 de migranţi care se aflau la bordul unei nave a pazei de coastă italiene", nava Gregoretti.
Strategia de apărare a lui Matteo Salvini este de a-l implica pe premierul Giuseppe Conte, asigurând că blocarea navei a fost o decizie colectivă a guvernului.
În cadrul acestui dosar, actualul ministru al afacerilor externe Luigi Di Maio, la acea dată vicepremier, cum era şi Matteo Salvini, va fi audiat de magistrat pe 19 februarie în Catania. Sarpietro nu a precizat când îşi va face publică decizia cu privire la o eventuală deferire a lui Salvini justiţiei.
Matteo Salvini se confruntă cu o altă procedură similară la Palermo, în Sicilia, în care el este de asemenea acuzat de sechestrare de persoane şi de abuz de putere pentru că a interzis debarcarea a circa o sută de migranţi salvaţi în mare de Open Arms, în august 2019, şi pentru că a refuzat timp de mai multe zile să ofere dreptul de a acosta într-un port italian navei unui ONG spaniol care aştepta în largul insulei Lampedusa, în timp ce condiţiile de la bord se agravau.
În acest al doilea dosar, care a fost deschis pe 9 ianuarie, o nouă audiere preliminară este prevăzută pentru 20 martie. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA relaxează sancțiunile împotriva Siriei în urma unui angajament al lui Donald Trump
Administrația Trump a publicat vineri directive menite să ridice efectiv sancțiunile impuse Siriei, după ce președintele Donald Trump a promis luna aceasta să relaxeze aceste măsuri pentru a ajuta țara din Orientul Mijlociu să se reconstruiască după un război civil devastator, relatează Reuters. Trezoreria SUA a emis o licență generală care au
Administrația Trump concediază peste 100 de angajați ai Consiliului Național de Securitate
Administrația Trump a concediat peste 100 de funcționari ai Consiliului Național de Securitate (National Security Council - NSC), ca parte a măsurilor lui Donald Trump de a reduce dimensiunea și rolul acestui organism, odinioară puternic, relatează EFE și Reuters, citând media și surse de la Washington. Conform relatărilor din presă, un
UPDATE Kievul, vizat de unul dintre cele mai masive atacuri din ultimii trei ani; bilanţul creşte la 14 răniţi
Un atac masiv al Rusiei cu drone și rachete a făcut cel puțin opt răniți la Kiev în zorii zilei de sâmbătă, chiar în ziua în care Ucraina și Rusia ar urma să procedeze la a doua etapă în cadrul unui schimb major de prizonieri, potrivit AFP.
Două aeronave militare rusești, suspectate de încălcarea spațiului aerian finlandez
Două avioane militare rusești sunt suspectate că au încălcat vineri spațiul aerian finlandez, a anunțat Ministerul finlandez al Apărării, relatează AFP. Incidentul a avut loc vineri după-amiaza, în largul coastelor orașului Porvoo, sudul Finlandei, la aproximativ 50 km de Helsinki. 'Tratăm cu seriozitate presupus
Rusia amenință #Ucraina cu represalii după atacurile cu drone, dar afirmă că va negocia
Rusia a acuzat vineri Ucraina de lansarea unui val masiv de atacuri cu drone împotriva unor ținte pe care le-a calificat drept 'non-militare' din Moscova și din alte regiuni ale Federației Ruse în ultimele trei zile, promițând represalii, dar susține totodată că este în continuare hotărâtă să poarte discuții de pace, relatează Reuters.
SUA: Un judecător suspendă decizia lui Trump de a bloca înscrierea studenților străini la Harvard
Un judecător american a blocat vineri temporar decizia președintelui Donald Trump care interzice înscrierea studenților străini la prestigioasa universitate Harvard, transmite AFP. Secretarul american
Negocierile americano-iraniene pe dosarul nuclear de la Roma s-au încheiat 'cu câteva progrese, dar fără concluzii'
A cincea rundă de negocieri între Iran și Statele Unite privind programul nuclear iranian s-a încheiat vineri, la Roma, 'cu câteva progrese, dar fără concluzii', conform medierii omaneze, în contextul în care negocierile par că se împotmolesc în problema îmbogățirii uraniului, transmite AFP. Iranul și SUA
Veto în calea aderării la UE: Macedonia de Nord, pregătită să discute cu Bulgaria
Macedonia de Nord, care a trebuit deja să-și schimbe numele pentru a adera la NATO, s-a declarat vineri pregătită să discute cu Bulgaria pentru a încerca să ridice veto-ul față de aderarea sa la UE al Sofiei, care cere ca Skopje să recunoască minoritatea bulgară, relatează AFP. Bulgaria blochează din 2020 aderarea Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană
Secretarul Trezoreriei SUA speră că amenințarea lui Trump cu taxele vamale va 'aprinde un foc sub UE'
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat vineri că, în negocierile comerciale dintre Washington și Bruxelles, unele state din UE nu știu ce negociază Comisia Europeană în numele lor, și a estimat că amenințarea președintelui american Donald Trump că SUA ar putea impune taxe vamale de 50% asupra produselor europene 'va aprinde un foc sub Uniunea E
#Ucraina acuză armata rusă că a executat 270 de prizonieri de război de la începutul invaziei în 2022
Parchetul general al Ucrainei a acuzat vineri armata rusă că a executat aproximativ 270 de prizonieri de război ucraineni de la începutul invaziei în februarie 2022, susținând că acesta a fost rezultatul 'ordinelor' primite de la responsabili ruși, relatează AFP. Anunțul survine în contextul în care Rusia și Ucraina au &ic
Ucraina și Rusia anunță întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000
Președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri ca Ucraina a recuperat 390 de persoane din captivitatea rusă, în prima etapă a unui schimb după formula 1.000 pentru 1.000 convenită cu Rusia în urmă cu o săptămână la Istanbul, potrivit Reuters și EFE. Zelenski a spus că se așteaptă ca acest schimb să continue sâmbătă și duminică.
Rusia a atacat portul Odesa în plină zi cu rachete balistice: cel puțin un mort și patru răniți
Cel puțin o persoană a fost ucisă vineri în orașul ucrainean Odesa într-un atac rusesc cu două rachete balistice împotriva infrastructurii portuare, care a făcut de asemenea opt răniți, dintre care patru grav, potrivit șefului administrației militare a regiunii omonime, Oleg Kiper, citat de EFE. Kiper a indicat că atacul a avut loc la scurt t
Turcia: Președintele Erdogan a decretat 'Deceniul familiei' în fața scăderii natalității
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat vineri un 'Deceniu al familiei' pentru a contracara declinul natalității în Turcia, criticând din nou 'perversiunea LGBT', transmite AFP. 'Declarăm perioada 2026-2035 ca fiind Deceniul familiei și al populației', a afirmat șeful statului turc la deschiderea Forumului internaț
Avioane de vânătoare poloneze într-o misiune NATO în Marea Baltică au interceptat un bombardier rus
Ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a anunțat că, în noaptea de joi spre vineri, două avioane de vânătoare ale forțelor aeriene poloneze au intervenit în fața unui avion Su-24 rus care 'efectua manevre periculoase', informează EFE. Ministrul polonez a explicat, într-o conferință de presă la
Obiectivul ultim al 'operațiunii militare speciale', crearea unei 'uniuni statale' între Rusia, #Ucraina și Belarus (deputat rus)
Obiectivul ultim al 'operațiunii militare speciale' - așa cum numește Moscova invazia sa în Ucraina - este 'crearea uniunii statale' între Rusia, Ucraina și Belarus, a declarat vineri deputatul rus Viktor Sobolev, membru în Comisia de apărare din Duma de Stat (camera inferioară), relatează publicația independentă rusă The Moscow Times.