Arestările la protestele pro-Navalnîi sunt o atingere ''insuportabilă'' adusă statului de drept, spune ministrul francez de externe

Ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a criticat duminică valul de arestări operate în ziua precedentă în Rusia la manifestaţiile de susţinere a opozantului Aleksei Navalnîi, reţineri pe care le-a descris drept o ''derivă autoritară'' şi o atingere ''insuporttabilă'' adusă statului de drept, dar a apreciat că dialogul cu Moscova este în continuare necesar.
''Consider foarte îngrijorătoare această derivă autoritară (...) Repunerea în cauză a statului de drept prin aceste arestări, colective şi preventive, este insuportabilă'', a spus Le Drian la postul de radio France Inter, citat de AFP.
''Demersul (lui Navalnîi de a reveni în Rusia) merită mult respect. Actele sale sunt curajoase'', a adăugat el. Potrivit unui ONG, circa 3.500 de manifestanţi au fost arestaţi duminică în Rusia, dintre care 1.360 la Moscova, în timpul unor proteste la care zeci de mii de demonstranţi au cerut eliberarea lui Aleksei Navalnîi, arestat săptămâna trecută la revenirea în Rusia după ce s-a tratat în Germania în urma unei otrăviri cu substanţa neurotoxică Noviciok pentru care opozantul rus îl consideră responsabil pe preşedintele Vladimir Putin.
''Mai consider că succesul manifestaţiilor pe ansamblul teritoriului rus este impresionant'', a spus de asemenea ministrul de externe al Franţei, ţară care în ultimii doi ani s-a confruntat cu protestele ''vestelor galbene'', marcate adesea de confruntări violente cu forţele de ordine şi soldate cu răniţi grav în rândul manifestanţilor, arestări masive şi condamnări ale unor protestatari judecaţi în regim de urgenţă.
Potrivit şefului diplomaţiei franceze, reprimarea manifestaţiilor din Rusia cântăreşte asupra dialogului angajat de preşedintele Emmanuel Macron cu Rusia, deşi acesta rămâne necesar. ''Rusia nu se va muta (...), geografia este încăpăţânată, Rusia este vecinul nostru şi avem (de discutat) probleme de securitate şi de încredere'', a admis Le Drian. Este nevoie ''să poată avea loc forme de discuţii, dar să fim în acelaşi timp extrem de clari şi extrem de fermi asupra derivei autoritare pe care o constatăm'' în Rusia, a explicat ministrul francez, recunoscând însă în trecere că în această chestiune ''nu s-a avansat mult'' după 2019.
Liderii europeni au instituit în octombrie sancţiuni împotriva unor responsabili ruşi consideraţi responsabili pentru otrăvirea lui Navalnîi, iar unii cer acum noi sancţiuni. Întrebat despre acest subiect, ministrul francez de externe s-a limitat să spună că acum ''trebuie să devină operaţionale'' sancţiunile decise în octombrie.
Miniştrii europeni de externe se vor reuni luni la Bruxelles, urmând să discute cu acest prilej despre cazul Navalnîi şi eventuale noi sancţiuni împotriva Moscovei. Potrivit unor surse europene citate de agenţia EFE, statele UE au în prezent opinii diferite asupra modului în care ar trebui să reacţioneze faţă de cazul Navalnîi, iar obiectivul şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, este ca la această reuniune să obţină ''o abordare cât mai comună posibil''.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Franța: Justiția îi refuză fondatorului Telegram, Pavel Durov, o cerere de călătorie la Oslo
Justiția franceză i-a refuzat fondatorului Telegram, Pavel Durov, care este anchetat pentru complicitate la activități criminale, cererea de a călători la Oslo pentru a participa la o conferință, a indicat sâmbătă Parchetul din Paris, citat de AFP. Human Rights Foundation (HRF), organizatoare a Oslo Freedom Forum, a anunțat sâmbătă
Ecuador: Noboa începe al doilea mandat de președinte pentru a salva țara de 'mafia' traficanților de droguri
Președintele ecuadorian Daniel Noboa a depus jurământul sâmbătă pentru al doilea mandat, promițând să 'salveze' de 'mafiile' din țara sa care se luptă cu bandele de traficanți de droguri, notează AFP. 'Aceasta este o confruntare directă cu structurile criminale organizate', a declarat Noboa, 37 de ani,
Internaționala Socialistă cere eliberarea primarului din Istanbul
Consiliul Internaționalei Socialiste, reunit sâmbătă la Istanbul, a cerut eliberarea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a cărui arestare a stârnit proteste ample în Turcia, relatează AFP. Oficiali ai partidelor socialiste din diferite țări, între care premierul spaniol Pedro Sanchez, au ținut banderole pe care scr
Problema migranților: Secretarul general al CoE respinge o 'slăbire' a Convenției europene a drepturilor omului
Secretarul general al Consiliului Europei (CoE), Alain Berset, a respins sâmbătă orice slăbire a Convenției europene a drepturilor omului, în urma apelului a nouă state, în frunte cu Italia, de a revizui prevederile acesteia cu privire la migrație, informează AFP. 'În fața provocărilor complexe ale epocii noastre, r
În loc să trimită 'memorandumul de pace', Rusia a atacat masiv #Ucraina, declară ministrul ucrainean de externe
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiga, a criticat sâmbătă Rusia pentru ultimele atacuri împotriva țării sale, soldate cu 15 răniți doar la Kiev, în loc să își prezinte 'memorandumul de pace', la o săptămână după contactele reprezentanților părților beligerante la Istanbul, relatează EFE. 'A tre
Rusia și #Ucraina au făcut schimb de câte 307 prizonieri de razboi de fiecare parte
Rusia a anunțat sâmbătă că 307 de soldați ruși au fost schimbați pentru același număr de militari ucraineni în a doua etapă a unui schimb major de prizonieri între Kiev și Moscova în formula '1.000 pentru 1.000', relatează AFP. 'La 24 mai, în conformitate cu acordurile ruso-ucrainene încheiate la
Ungaria: UE cere retragerea unei legi vizând organizațiile neguvernamentale și media critice
Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege despre care spune că reprezintă o amenințare la adresa organizațiilor neguvernamentale și a media independente, apreciind că acesta ar constitui o 'încălcare gravă' a principiilor Uniunii Europene dacă va fi adoptat, relatează sâmbătă France Presse. Partidul p
Regatul Unit investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacul asupra proprietăților premierului Starmer, potrivit FT
Responsabili britanici din domeniul securității investighează dacă Rusia ar fi implicată în trei atacuri asupra unor proprietăți - două case și o mașină - având legătură cu premierul britanic Keir Starmer, a relatat vineri seara publicația Financial Times (FT), citată de EFE. Doi bărbați ucraineni și un al treilea de naționalitate
Atac rusesc masiv cu drone și rachete: Zelenski face apel 'la mai multă presiune asupra Rusiei'
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că doar sancțiuni internaționale suplimentare ar putea forța Rusia să accepte o încetare a focului, după ce Kievul și alte regiuni ucrainene au fost vizate noaptea trecută de un atac masiv combinat cu drone și rachete balistice, soldat cu 15 răniți doar în capitala ucraineană, relatează A
SUA relaxează sancțiunile împotriva Siriei în urma unui angajament al lui Donald Trump
Administrația Trump a publicat vineri directive menite să ridice efectiv sancțiunile impuse Siriei, după ce președintele Donald Trump a promis luna aceasta să relaxeze aceste măsuri pentru a ajuta țara din Orientul Mijlociu să se reconstruiască după un război civil devastator, relatează Reuters. Trezoreria SUA a emis o licență generală care au
Administrația Trump concediază peste 100 de angajați ai Consiliului Național de Securitate
Administrația Trump a concediat peste 100 de funcționari ai Consiliului Național de Securitate (National Security Council - NSC), ca parte a măsurilor lui Donald Trump de a reduce dimensiunea și rolul acestui organism, odinioară puternic, relatează EFE și Reuters, citând media și surse de la Washington. Conform relatărilor din presă, un
UPDATE #Ucraina/Kievul, vizat de unul dintre cele mai masive atacuri din ultimii trei ani; bilanţul creşte la 14 răniţi
Un atac masiv al Rusiei cu drone și rachete a făcut cel puțin opt răniți la Kiev în zorii zilei de sâmbătă, chiar în ziua în care Ucraina și Rusia ar urma să procedeze la a doua etapă în cadrul unui schimb major de prizonieri, potrivit AFP.
Două aeronave militare rusești, suspectate de încălcarea spațiului aerian finlandez
Două avioane militare rusești sunt suspectate că au încălcat vineri spațiul aerian finlandez, a anunțat Ministerul finlandez al Apărării, relatează AFP. Incidentul a avut loc vineri după-amiaza, în largul coastelor orașului Porvoo, sudul Finlandei, la aproximativ 50 km de Helsinki. 'Tratăm cu seriozitate presupus
Rusia amenință #Ucraina cu represalii după atacurile cu drone, dar afirmă că va negocia
Rusia a acuzat vineri Ucraina de lansarea unui val masiv de atacuri cu drone împotriva unor ținte pe care le-a calificat drept 'non-militare' din Moscova și din alte regiuni ale Federației Ruse în ultimele trei zile, promițând represalii, dar susține totodată că este în continuare hotărâtă să poarte discuții de pace, relatează Reuters.
SUA: Un judecător suspendă decizia lui Trump de a bloca înscrierea studenților străini la Harvard
Un judecător american a blocat vineri temporar decizia președintelui Donald Trump care interzice înscrierea studenților străini la prestigioasa universitate Harvard, transmite AFP. Secretarul american