Mike Pence promite să onoreze istoria SUA şi să asigure o învestire sigură a lui Joe Biden


Vicepreşedintele american Mike Pence a promis joi că va respecta istoria ţării şi va asigura o tranziţie sigură de putere către preşedintele-ales Joe Biden, la opt zile după ce susţinătorii liderului în exerciţiu de la Casa Albă, Donald Trump, au luat cu asalt Capitoliul, relatează Reuters.
Pence a făcut afirmaţiile înainte de o întrunire pe teme de securitate la sediul Agenţiei Federale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă şi în timpul unei întâlniri cu trupele Gărzii Naţionale care păzesc Capitoliul SUA, vicepreşedintele american fiind unul dintre oficialii de top nevoiţi să fie duşi într-un loc sigur în timpul atacului de săptămâna trecută.
"Am supravieţuit cu toţii acelei zile de 6 ianuarie. Şi, aşa cum a spus clar preşedintele ieri, suntem angajaţi la o tranziţie ordonată şi la o învestire sigură. Poporul american merită asta", a declarat Pence în prima sa apariţie la un eveniment public după asaltul în urma căruia şi-au pierdut viaţa cinci persoane.
El a mai spus că Biden şi vicepreşedintele-ales Kamala Harris vor fi învestiţi la 20 ianuarie "într-o manieră în acord cu istoria şi tradiţiile noastre şi într-un mod care onorează poporul american şi Statele Unite".
Trump, care nu intenţionează să ia parte la învestire, a devenit miercuri primul preşedinte din istoria SUA care este pus sub acuzare de două ori, după ce zece dintre colegii săi din Partidul Republican li s-au alăturat democraţilor din Camera Reprezentanţilor pentru un impeachment pentru incitare la insurecţie în asaltul de săptămâna trecută.
Pence s-a întâlnit de asemenea şi cu zeci de membri ai forţelor de pază în afara Capitoliului, mulţumindu-le pentru că asigură securitatea "într-o perioadă atât de importantă din viaţa naţiunii noastre".
Apariţiile sale de joi, atent pregătite, au marcat un contrast cu cele ale lui Trump, care nu a mai vizitat Capitoliul de la asalt. Într-un video făcut public miercuri seară, Trump a dezaprobat violenţele.
Pence este de mult timp unul dintre cei mai loiali apropiaţi ai lui Trump, însă i-a stârnit furia liderului de la Casa Albă pentru că a refuzat să blocheze certificarea în Congres a victoriei lui Biden. În timpul asaltului, unii dintre susţinătorii lui Trump au vorbit despre asasinarea lui Pence pentru trădare.
Trump şi Pence au încercat să aplaneze disputa în timpul unei întâlniri care a avut loc luni în Biroul Oval, dar consilierii spun că au fost profund dezamăgiţi de felul în care Trump l-a tratat pe Pence.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul de interne german consideră că polițiștii ar trebui echipați cu Tasere
Toți polițiștii din Germania ar trebui să fie echipați cu Tasere, a declarat ministrul de interne Alexander Dobrindt, cita duminică de dpa. Dobrindt a declarat grupului de media Funke că se va asigura că va fi creat încă din acest an cadrul legal pentru echiparea ofițerilor cu dispozitive de electrocutare. El a descris uti
SUA: Administrația Trump mobilizează Garda Națională pe fondul manifestațiilor împotriva raidurilor antiimigrație din California
Garda Națională va fi desfășurată în statul american California, dacă protestele față de raidurile antiimigrație din Los Angeles vor continua, a anunțat Casa Albă sâmbătă, informează dpa, Reuters, AFP și EFE. Protestele au început vineri, după ce ofițerii de la Serviciul de Imigrare și Aplicare a Vămilor (ICE) au executat man
VIDEO/Summitul Oceanelor de la Nisa lansează o coaliție a orașelor de coastă sub egida ONU
Circa 200 de primari și guvernatori ai orașelor de coastă din întreaga lume au lansat sâmbătă în orașul francez Nisa o coaliție sub egida ONU pentru a combate împreună amenințările specifice create de schimbările climatice asupra zonelor litorale, relatează AFP. Până în anul 2050, peste un miliard de persoan
Trump crede că prietenia sa cu Musk s-a terminat și îl amenință cu 'consecințe serioase' dacă finanțează opoziția democrată
Președintele american Donald Trump l-a amenințat sâmbătă pe fostul său colaborator miliardar Elon Musk cu 'consecințe serioase' dacă finanțează politicieni democrați care candidează împotriva republicanilor ce votează în Congres planul său fiscal, plan de la care a pornit o ceartă în care ei și-au aruncat vorbe grele în public zi
Germania are o fereastră de timp de numai trei ani pentru a se reînarma, susține o responsabilă a armatei germane
Armata germană, Bundeswehr, are la dispoziție trei ani pentru a achiziționa echipamentele necesare asigurării apărării în fața unui eventual atac rusesc asupra teritoriului țărilor NATO, a declarat responsabila sa cu achizițiile militare, potrivit AFP. 'Tot ce este necesar pentru a fi complet operațional în vederea apărării țăr
VIDEO/Spania: Manifestație la Madrid împotriva reînarmării Europei
Aproximativ 3.000 de protestatari, potrivit estimărilor oficiale, s-au adunat sâmbătă în capitala spaniolă Madrid la o manifestație împotriva reînarmării Europei și a creșterii cheltuielilor militare la 5% din PIB, transmite agenția EFE. Protestul s-a desfășurat sub sloganele 'Nu NATO!' și 'Nu bugetelor de r
Talibanii îndeamnă afganii din SUA să revină în Afganistan și promit că nu le vor face nimic rău
Guvernul talibanilor de la Kabul i-a îndemnat sâmbătă pe afganii care tânjesc la o viață în SUA să revină în Afganistan, după ce președintele american Donald Trump a înăsprit restricțiile de intrare și de ședere în SUA, relatează AFP. 'Celor care sunt îngrijorați și spun că America și-a închis ușile &ic
#Ucraina și Rusia se acuză reciproc de încălcarea înțelegerii privind schimbul de prizonieri și de corpuri ale soldaților uciși
Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc sâmbătă că au perturbat schimbul de prizonieri convenit pentru acest weekend, acuzații ce survin în urma unui puternic atac aerian rusesc care a țintit în special Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, relatează agențiile AFP și Reuters. Potrivit negociatorului-șef rus Vladimir Med
Iranul susține că a obținut documente clasificate despre Israel
Televiziunea de stat iraniană a susținut sâmbătă că Iranul a obținut documente 'sensibile' despre Israel, referitoare inclusiv la instalațiile nucleare israeliene, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări inamice și negocierilor asupra programului nuclear iranian, relatează AFP. Sursa nu oferit nicio explicație despre aceste d
#Ucraina a neutralizat 10% din flota rusă de bombardiere strategice în atacul asupra aerodromurilor, estimează Germania
Atacul ucrainean cu drone executat duminica trecută asupra aerodromurilor rusești a neutralizat circa 10% din flota rusă de bombardiere strategice Tu-95 și Tu-22, fiind de asemenea lovite avioane radar de alertă timpurie A-50, dar acestea din urmă se pare că nu erau operaționale, a declarat sâmbătă un general al armatei germane citat de Reuters.
Italienii, chemați să voteze în cinci referendumuri pe teme de cetățenie și muncă, pe fondul temerilor de absenteism
Italienii sunt așteptați să voteze duminică și luni în cinci referendumuri privind reducerea perioadei de obținere a cetățeniei de la zece la cinci ani și abrogarea unor norme privind disponibilizările, deși există temeri că prezența la vot nu va atinge 50%, prag necesar pentru ca referendumurile să fie validate, informează sâmbătă EFE.
Președintele Dumei de Stat ruse îl avertizează pe cancelarul Merz în privința escaladării tensiunilor
Președintele parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a avertizat sâmbătă cu privire la o escaladare a tensiunilor dintre țara sa și Germania într-un mesaj adresat parlamentarilor de la Berlin, informează dpa. 'Actuala elită germană conducătoare creează condițiile pentru o agravare a situației și provoacă ciocniri între țări
Rusia acuză #Ucraina că 'amână' schimbul de prizonieri (negociator rus)
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a 'amânat' schimbul de prizonieri și a miilor de soldați uciși, care trebuia să aibă loc în acest sfârșit de săptămână, informează agențiile de presă. Acordurile pentru schimbul de prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani, răniți și bolnavi, precum și predarea a
Cambodgia și Thailanda își intensifică desfășurarea militară într-o zonă de frontieră disputată
Cambodgia și Thailanda și-au intensificat desfășurarea de trupe într-o zonă de frontieră revendicată de ambele țări, a declarat sâmbătă ministrul apărării thailandez, Phumtham Wechayachai, pe fondul tensiunilor crescute după o ciocnire de la sfârșitul lunii mai în care un soldat cambodgian a fost ucis, informează EFE, AFP și Reuters.
Cadavrul unui ostatic thailandez, recuperat din Gaza și adus în Israel (autorități)
Forțele israeliene au recuperat din Fâșia Gaza cadavrul unui ostatic thailandez răpit pe 7 octombrie 2023, în timpul atacului mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului și deținut de atunci în enclava palestiniană, au anunțat sâmbătă autoritățile israeliene, citate de AFP. Armata a declarat într-un co