Camera Reprezentanţilor va dezbate miercuri impeachment-ul împotriva lui Trump (congresman democrat)


Preşedintele Comitetului pentru regulamente din Camera Reprezentanţilor a SUA a declarat luni că articolul pentru demiterea şi punerea sub acuzare (impeachment) a preşedintelui republican în exerciţiu al SUA, Donald Trump, va ajunge miercuri la vot în plenul acestei camere şi acesta va trece, relatează Reuters.
''Este important să acţionăm şi este important să acţionăm într-o manieră foarte serioasă şi deliberativă'', a declarat la postul CNN congresmanul democrat Jim McGovern. ''Ne aşteptăm să ajungă la vot miercuri. Şi mă aştept să treacă'', a adăugat acesta.
Acelaşi congresman a mai spus că ar dori ca republicanii să aducă obiecţii faţă de această cerere de impeachment printr-o rezoluţie în care să-i ceară vicepreşedintelui Mike Pence să-l înlăture pe Trump prin invocarea articolului 25 din Constituţia SUA. Respectivul articol prevede că un preşedinte poate fi înlăturat dacă este considerat ''inapt'' să-şi îndeplinească atribuţiile.
În acest caz, acel comitet condus de congresmanul democrat va întocmi un regulament pentru a vota legislaţia în Camera Reprezentanţilor, iar 24 de ore mai târziu comitetul va prezenta o altă rezoluţie pentru impeachment.
Democraţii îl acuză pe preşedintele republican, care-şi încheie mandatul miercurea viitoare, că este responsabil pentru incidentele din 6 ianuarie, ei susţinând că prin declaraţiile sale el şi-ar fi încurajat simpatizanţii să pătrundă în clădirea Capitoliului.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA deplasează un portavion în Orientul Mijlociu și avioane de realimentare în Europa
Portavionul american Nimitz, aflat într-o misiune în Marea Chinei de Est, și-a schimbat cursul în direcția Orientului Mijlociu, în timp ce peste 30 de avioane de realimentare în zbor au fost mutate de la baze din SUA în Europa, potrivit website-urilor de monitorizare a traficului maritim și aerian, mișcări efectuate în contextul teme
Atac israelian asupra televiziunii de stat iraniene
Clădirea Radioului și Televiziunii de Stat Iraniene (IRIB) a fost lovită luni de un atac israelian, întrerupând transmisia în direct a postului, transmit AFP și dpa. Atacul a avut loc în timp ce o prezentatoare critica dur Israelul în direct. Ea a fost văzută părăsind platoul de filmare în grabă, potrivit unei instituții med
Președintele turc Erdogan acuză Israelul că 'pune în pericol securitatea întregii regiuni'
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat luni Israelul că 'pune în pericol securitatea întregii regiuni', în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus Vladimir Putin, în cea de a patra zi a escaladării militare între Israel și Iran, relatează AFP. 'Președintele Erdogan a declarat că spirala violenței
Rusia își modernizează cinci instalații nucleare din apropierea granițelor cu Europa (imagini din satelit)
Imagini din satelit arată că Rusia și-a extins și modernizat cel puțin cinci instalații nucleare în apropierea granițelor cu Europa în ultimii ani, a relatat luni postul suedez de televiziune SVT, citând imagini noi obținute de la Planet Labs, potrivit The Kyiv Independent. Una dintre cele mai notabile evoluții se înregistrează în
Pakistanul și-a închis frontiera cu Iranul
Pakistanul a închis până la noi ordine cele cinci posturi de frontieră de la granița cu Iranul, după ce atacuri israeliene au declanșat un nou ciclu de violențe cu Republica Islamică, au declarat luni responsabili locali, relatează AFP. 'Trecerea prin punctele de frontieră în cinci districte - Chaghi, Washuk, Panjgur, Kech și Gwadar - est
Mii de oameni au fugit din Teheran după începerea atacurilor israeliene
Locuitorii din Teheran au început să părăsească în număr mare capitala după escaladarea conflictului dintre Israel și Iran, unii martori vorbind despre o aglomerație masivă pe drumurile de ieșire din oraș, relatează luni dpa. La stațiile de benzină s-au format luni cozi de kilometri în anumite locuri, în timp ce unele străzi au devenit
Rusia afirmă că a încheiat predarea către #Ucraina a corpurilor soldaților uciși; continuă schimburile de prizonieri și răniți
Rusia a finalizat luni predarea către Ucraina a 6.060 de cadavre ale unor soldați ucraineni uciși în lupte, conform înțelegerii convenite la negocierile desfășurate la Istanbul, a anunțat negociatorul-șef rus, Vladimir Medinski, potrivit agenției EFE. 'Rusia și-a îndeplinit promisiunile făcute la Istanbul: părții ucrainene i-au fost preda
Rusia se declară pregătită să medieze între Israel și Iran și să preia uraniul iranian
Rusia este în continuare pregătită să acționeze ca mediator în conflictul dintre Israel și Iran, iar propunerea anterioară a Moscovei de a prelua și stoca uraniul iranian în Rusia rămâne pe masă, dar bombardamentele israeliene asupra instalațiilor nucleare ale Iranului au complicat situația, a transmis luni Kremlinul, potrivit Reuters.
Iranul acuză Israelul că a lovit un spital și denunță o 'crimă de război'
Iranul a acuzat luni Israelul că a lovit un spital din vestul țării, denunțând o 'crimă de război', relatează AFP și dpa. 'Spitalul Farabi, situat în orașul Kermanshah, din vestul Iranului, a fost vizat de atacurile agresive ale regimului israelian', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Esmail Ba
Israelul susține că a obținut supremația aeriană deasupra Teheranului
Forțele armate israeliene au anunțat luni că au obținut controlul asupra spațiului aerian al capitalei iraniene Teheran și au distrus o treime din rampele de lansare ale rachetelor sol-sol ale Iranului în urma loviturilor aeriene de duminică noaptea, transmite dpa. Generalul Effie Defrin, purtător de cuvânt al armatei, a declarat c
Iran: Parlamentul pregătește un proiect de lege ce ar putea duce la ieșirea țării din Tratatul de neproliferare nucleară
Parlamentarii iranieni pregătesc un proiect de lege care ar putea împinge Teheranul spre ieșirea din Tratatul de neproliferare nucleară, a indicat luni Ministerul de Externe iranian, reiterând totodată poziția oficială a Teheranului împotriva dezvoltării armelor nucleare, a consemnat Reuters. ''Având în ve
Instalația nucleară iraniană de la Natanz nu a fost lovită în partea sa subterană, constată AIEA după atacul israelian
Instalația nucleară de la Natanz nu a fost lovită în partea sa subterană, potrivit informațiilor de care dispune Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) în urma atacului întreprins de Israel pentru a împiedica Teheranul să se doteze cu bomba atomică, informează AFP. ''Nu au existat acolo distrugeri
Croația trebuie să ia măsuri mai ferme contra discursurilor urii și discriminărilor, atenționează Consiliul Europei
Croația, chiar dacă în ultimii ani a făcut progrese în lupta contra discriminărilor, trebuie ''să ia măsuri mai ferme contra discursurilor urii, discriminării și profilării rasiale'', a atenționat luni Consiliul Europei, informează AFP. Aceste discursuri vizează în special ''membrii comunității LGBTQI,
Israelul a folosit pentru prima dată sistemul Barak Magen de apărare antiaeriană de pe mare
Marina militară israeliană a afirmat luni că a folosit pentru prima dată un sistem de apărare antiaeriană de pe mare pentru a doborî drone iraniene, informează dpa. Conform unui comunicat emis luni, vase israeliene au interceptat opt vehicule aeriene de tip rachetă, fără pilot, lansate în cursul nopții din Iran. Sist
Turcia: Primarul de opoziție al Istanbulului a compărut în fața justiției pentru critici la adresa procurorului general
Primarul de opoziție al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, în detenție de la sfârșitul lui martie ''pentru corupție'', a compărut luni în fața unui tribunal din Istanbul, acuzat că a încercat să îl intimideze pe procurorul general al orașului, informează AFP. Primarul destituit, principalul opozant al p