Bloomberg: Trump pregăteşte o listă de graţieri preventive pentru consilieri, membri ai familiei şi posibil chiar pentru el însuşi


Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, a pregătit o listă extinsă de persoane pe care speră să le graţieze în ultimele zile ale mandatului său, aceasta incluzând oficiali înalţi de la Casa Albă, membri ai familiei, rapperi cunoscuţi şi posibil chiar şi pe el însuşi, potrivit unor surse familiare cu această chestiune, citate de Bloomberg.
Trump speră să anunţe graţierile la 19 ianuarie, ultima sa zi întreagă de mandat, iar ideile sale sunt în prezent examinate de consilieri şi de biroul juridic de la Casa Albă, au spus sursele.
Cea mai mare întrebare cu care se confruntă echipa sa juridică ar putea fi dacă preşedintele are autoritatea de a se graţia pe sine însuşi, aşa cum a discutat în ultimele săptămâni cu consilierii săi, potrivit persoanelor aflate la curent cu aceste conversaţii. Trump a afirmat anterior că are putere aceasta, deşi este o chestiune de dispută juridică şi nu a mai fost niciodată încercată de vreun preşedinte, precizează Bloomberg.
O autograţiere s-ar putea de asemenea dovedi un important dezavantaj politic şi i-ar putea obstrucţiona o nouă candidatură la preşedinţie, oponenţii urmând cel mai probabil să sugereze că un astfel de gest ar echivala cu recunoaşterea că s-a gândit că ar putea fi inculpat pentru încălcarea legii.
Graţieri preventive sunt luate în discuţie pentru oficiali înalţi de la Casa Albă care nu au fost inculpaţi pentru nereguli, printre care şeful de cabinet Mark Meadows, consilierul Stephen Miller, şeful personalului, John McEntee, şi directorul de social media, Dan Scavino.
Foto: (c) Chris Kleponis POOL / EPA
Fiica cea mare a preşedintelui, Ivanka Trump, şi soţul său, Jared Kushner, ambii cu poziţii în Casa Albă, sunt de asemenea luaţi în considerare pentru graţiere, potrivit surselor. Şi avocatul personal al lui Trump, Rudy Giuliani, a discutat la rândul său cu preşedintele despre chestiunea graţierii.
Graţieri preventive sunt luate în considerare şi pentru alţi membri ai familiei preşedintelui, precum şi pentru prieteni şi aliaţi. De exemplu, Trump a sugerat o graţiere preventivă pentru Kimberly Guilfoyle, fostă prezentatoare la Fox News care are o relaţie cu fiul său cel mare, Donald Trump Jr. .
Foto: (c) Chip Somodevilla POOL / EPA
Preşedintele vrea aceste graţieri preventive pentru a proteja persoanele beneficiare de inculpări pentru orice tip de infracţiuni federale comise înainte de emiterea graţierilor.
Trump ia de asemenea în considerare o graţiere tradiţională pentru Albert Pirro, care a lucrat anterior cu preşedintele în afaceri imobiliare şi a fost condamnat pentru fraude fiscale. Pirro este fostul soţ al prezentatoarei de la Fox News Jeanine Pirro, un fost procuror districtual în Westchester County din New York.
Preşedintele analizează totodată posibilitatea de a graţia celebrităţi precum rapperii Lil Wayne, cu care s-a fotografiat în timpul campaniei prezidenţiale, şi Kodak Black, condamnat la închisoare pentru că a falsificat documente pentru a obţine o armă.
Foto: (c) NUCCIO DINUZZO / EPA
Lista lui Trump este în prezent analizată de avocaţi, care sunt îngrijoraţi că graţierile ar putea atrage noi acuzaţii de obstrucţionare a justiţiei pentru membri ai administraţiei. Procesul este gestionat parţial de consilierul juridic de la Casa Albă, Pat Cipollone.
Bloomberg menţionează că, până la redactarea materialului, purtătorul de cuvânt al Casei Albe nu a răspuns la o solicitare de a exprima o poziţie.
În timp ce unele dintre propunerile de graţiere au avansat pe traseul juridic necesar la Casa Albă, ideea autograţierii este mult mai puţin avansată, potrivit surselor, aflându-se în prezent doar la stadiul de discuţie.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Florin Ştefan, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA: Condamnați pentru asaltul asupra Capitoliului, cinci militanți de extremă dreapta cer despăgubiri
Cinci membri ai unui grup american de extremă dreapta grațiați de Donald Trump după condamnarea lor pentru rolul în asaltul asupra Capitoliului la Washington solicită despăgubiri de 100 de milioane de dolari de la Departamentul de Justiție, notează AFP. În plângerea lor la civil, depusă vineri la un tribunal federal din Flori
SUA: Curtea Supremă permite DOGE să acceseze datele Securității Sociale
Curtea Supremă a Statelor Unite cu majoritate conservatoare a autorizat vineri, până la un nou ordin, Departamentului pentru eficiență guvernamentală (DOGE), lansat de miliardarul Elon Musk, să acceseze datele personale deținute de Securitatea Socială, notează AFP. Cu o majoritate de șase voturi la trei, ale judecătorilor conservatori &i
Rusia: Un cetățean american a părăsit țara după internarea pentru agresiune asupra unui polițist
Cetățeanul american Joseph Tater, internat într-un spital de psihiatrie rus la mijlocul lunii aprilie pentru agresiune asupra unui polițist, a părăsit țara, a anunțat vineri agenția oficială de presă TASS, citată de AFP. Tater, 46 de ani, a fost arestat la Moscova în august 2024, acuzat că a atacat un polițist după un incident &ici
Un salvadorian expulzat din greșeală readus în Statele Unite, după luni de bătălie judiciară
Un imigrant salvadorian despre care administrația Trump a susținut că nu poate să-l repatrieze în ciuda deportării sale 'dintr-o eroare' în El Salvador a fost adus vineri în Statele Unite unde va fi acuzat de trafic de migranți, a anunțat procurorul general al SUA, Pam Bondi, relatează AFP. Cazul lui Kilmar Abrego Gar
Președintele sirian vizitează Daraa, leagănul revoltei din 2011
Președintele interimar sirian Ahmed al-Sharaa a mers vineri la Daraa, leagănul revoltei din 2011, pentru prima dată de la răsturnarea liderului Bashar al-Assad în urmă cu aproape șase luni, relatează AFP. Agenția oficială de presă SANA a publicat imagini care arată o mulțime entuziastă salutându-l pe Sharaa care a dat mâna cu
Franța nu vinde arme Israelului, afirmă ministrul apărării
Franța are o poziție 'clară' care este să nu vândă arme Israelului, a declarat vineri seară ministrul apărării, Sébastien Lecornu, după ce docherii din portul Marsilia (sud-est) au refuzat să încarce un container plin cu componente militare pe o navă care se îndrepta spre Haifa, notează AFP. 'Poziția Franțe
Armata israeliană are o lipsă de 10.000 de soldați, între care 6.000 pentru unitățile de luptă (purtător de cuvânt)
Armata israeliană are o lipsă de peste 10.000 de soldați, dintre care aproximativ 6.000 pentru unitățile de luptă, a declarat vineri seara purtătorul său de cuvânt în Fâșia Gaza, după aproape 20 de luni de război între Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas, relatează AFP. Armata 'are o lipsă de peste 10.000 de sold
Gruparea rusă de mercenari Wagner se retrage din Mali
Gruparea rusă de mercenari Wagner, care a jucat un rol crucial în războiul din Ucraina până la rebeliunea eșuată condusă de fondatorul ei, Evgheni Prigojin, mort în august 2023 într-un misterios accident aviatic, și-a anunțat vineri retragerea din Mali, după o misiune de peste trei ani în această țară din regiunea africană Sahel, relatează agenț
Taiwanul denunță manevre 'provocatoare' ale armatei chineze
Taiwanul a denunțat vineri manevre 'provocatoare' ale armatei chineze după ce forțe ale acesteia au efectuat operațiuni de patrulare în jurul insulei, la o zi după o convorbire telefonică între președinții american și chinez, relatează AFP. Ministerul taiwanez al Apărării a comunicat că a detectat 21 de avioane militare chineze, printre car
Gaza: Apărarea civilă anunță moartea a 38 de persoane în lovituri sau tiruri israeliene
Apărarea civilă din Fâșia Gaza a anunțat vineri moartea a 38 de persoane în lovituri sau tiruri israeliene pe micul teritoriu palestinian, unde locuitorii marchează prima zi a Sărbătorii musulmane a Sacrificiului (Eid al-Adha), relatează AFP. În total, echipele de apărării civile au înregistrat 38 de morți, între care 11 înt
Netanyahu anunță moartea a patru militari israelieni într-o explozie capcană în Fâșia Gaza
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat vineri moartea a patru militari israelieni în Fâșia Gaza, care au fost uciși, potrivit corespondenților militari israelieni, într-o explozie capcană produsă la o clădire din Khan Yunis, oraș din sudul teritoriului palestinian, relatează AFP și EFE. Netanyahu a transmis condoleanțe 'familiil
Administrația Trump cere Curții Supreme să îi permită să desființeze Departamentul Educației
Administrația președintelui Donald Trump a cerut vineri Curții Supreme a SUA să îi permită să continue demersurile de desființare a Departamentului Educației, o decizie care ar lăsa politica școlară americană aproape complet în mâinile statelor și ale consiliilor locale, informează Reuters. Departamentul Justiției a cerut instanței să opreasc
Rusia: Atac cu drone asupra Moscovei; un bărbat, împușcat în timp ce se pregătea să lovească cu drone o bază militară
Garda Națională a Rusiei a anunțat vineri că a împușcat mortal un bărbat care pregătea lansarea unor drone purtătoare de grenade către o bază militară, în timp ce Ucraina și-a înmulțit operațiunile de acest fel după atacul spectaculos efectuat duminică asupra unor aerodromuri rusești; de asemenea, primarul Moscovei a anunțat vineri după-amiază doborâr
'Rusia este agresorul', reiterează UE în fața amenințării lui Trump de a sancționa #Ucraina
Uniunea Europeană a reiterat vineri că 'Rusia este agresorul' în războiul cu Ucraina, asigurând că-și 'crește presiunea împotriva Moscovei' pentru a pune capăt conflictului, după ce președintele american, Donald Trump, a sugerat impunerea de sancțiuni ambelor părți și a comparat războiul cu o ceartă între copii, relatează EFE.
Europa poate susține efortul de război al Ucrainei și fără SUA, declară un general german
Europa este capabilă să susțină rezistența Ucrainei împotriva Rusiei chiar dacă SUA ar decide să înceteze complet sprijinul militar acordat Kievului, a declarat vineri pentru Reuters generalul maior Christian Freuding, responsabil cu coordonarea livrărilor de arme ale Germaniei. Membrii europeni din NATO, plus Canada, au depășit deja valoarea estim