Yemen: Explozii la aeroportul din Aden după aterizarea avionului cu membrii noului guvern

Mai multe explozii s-au soldat miercuri cu cel puţin 13 morţi şi peste 50 de răniţi la aeroportul din Aden, capitala provizorie a Yemenului aflat în război, unde tocmai aterizase un avion cu noii membri ai guvernului de uniune, relatează AFP.
Cel puţin două explozii s-au produs după ce avionul a aterizat şi persoanele aflate la bord începuseră să coboare din aeronavă.
''Suntem bine'', a scris apoi pe Twitter noul ministru de externe yemenit Ahmed bin Moubarak, în timp ce purtătorul de cuvânt al guvernului a cerut o anchetă internaţională pentru determinarea autorilor acestui ''act criminal''. Printre victime se numără civili, responsabili şi membri ai personalului de pază al aeroportului, dar toţi miniştrii sunt teferi, a confirmat acesta.
În această ţară săracă devastată de război, noul guvern de uniune a fost format pe 18 decembrie sub egida Arabiei Saudite şi membrii săi provin din ambele tabere care-şi dispută puterea în sudul Yemenului, dar care sunt de şase ani aliate împotriva rebelilor houthi susţinuţi de Iran şi care au ocupat o mare parte din nordul ţării, inclusiv capitala Sana'a.
De altfel, ministrul de interne Mouammar al-Iryani i-a acuzat pe rebelii houthi că ar fi în spatele atacului de la aeroport, în schimb premierul Main Said a vorbit despre un ''act terorist laş'', fără însă a-i numi pe rebeli. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iranul confirmă că facilitatea sa nucleară de la Fordow a suferit pagube limitate în urma recentelor atacuri israeliene
Iranul a confirmat că facilitatea sa nucleară de la Fordow a suferit pagube limitate în urma recentelor atacuri israeliene, a relatat sâmbătă agenția de știri semi-oficială ISNA, citând un purtător de cuvânt al organizației pentru energie atomică a țării, transmite Reuters. 'Au fost daune limitate în unele zone de la situl de
Armata israeliană vizează sistemele aeriene iraniene din regiunea Teheranului
Armata israeliană a anunțat sâmbătă că a vizat sistemele iraniene de apărare aeriană într-un val de atacuri nocturne în regiunea Teheranului, informează AFP. 'Armata aeriană a lovit în timpul nopții zeci de ținte, mai ales infrastructuri de rachete sol-aer, în cadrul unei operațiuni care a vizat distrugerea capacităților de ap
Iranul spune că a doborât drone israeliene aflate în misiune de recunoaștere în nord-vest
Iranul a anunțat că a doborât sâmbătă drone israeliene aflate în misiune de recunoaștere deasupra zonei de nord-vest a țării, potrivit televiziunii de stat preluate de AFP și Reuters. Forțele iraniene 'au reușit să doboare drone israeliene care au violat spațiul aerian al țării în regiunea frontalieră Salmas', a transmis televiz
Israel: Al patrulea val de rachete lansate de Iran
Iranul a lansat un al patrulea val de rachete împotriva Israelului sâmbătă dimineață devreme, declanșând sirenele de alarmă aeriană în mai multe zone ale țării, au raportat Forțele de apărare israeliene, citate de EFE. La puțin timp după ora locală 4:30 sâmbătă (1:30 GMT), armata a raportat că sirenele de raid aer
Venezuela: Nou mandat de arestare împotriva opozantului Juan Guaido
Parchetul din Venezuela a emis vineri un nou mandat de arestare pe numele opozantului Juan Guaido, pe care îl acuză de corupție în timpul 'președinției sale interimare', notează AFP. Într-un efort de a-l înlătura de la putere pe președintele Nicolas Maduro, Guaido, fost președinte al Adunării Naționale, s-a proc
Putin 'condamnă' atacurile israeliene și îi propune lui Netanyahu rolul său de mediator cu Iranul
Președintele rus Vladimir Putin a 'condamnat' vineri atacurile israeliene care au vizat Iranul, aliat apropiat al Moscovei, numindu-le o 'escaladare periculoasă' care ar putea avea 'consecințe dezastruoase' pentru Orientul Mijlociu, notează AFP. Putin a vorbit la telefon, separat, cu omologul său iranian, Masoud Pezeshk
Brazilia: Un fost ministru al lui Bolsonaro arestat pentru obstrucționarea procesului ex-președintelui
Poliția braziliană a arestat vineri un fost ministru din mandatul lui Jair Bolsonaro, suspectat de obstrucționarea procesului fostului președinte pentru presupusă tentativă de lovitură de stat în 2022, notează AFP. Gilson Machado, fost ministru al turismului, a fost audiat de poliție sub suspiciunea că a încercat să-l ajute pe loco
Nivel de alertă coborât în Israel: Populația poate ieși de la adăpost (armata)
Autoritățile israeliene au coborât nivelul de alertă la nivel național sâmbătă noaptea, permițând populației să părăsească adăposturile, cu condiția să rămână 'în apropierea acestora', potrivit aplicației mobile a Comandamentului frontului intern (Apărare pasivă), care depinde de armată, scrie AFP. Noile i
Iranul lansează o nouă serie de atacuri împotriva Israelului
Iranul a lansat sâmbătă o nouă salvă de atacuri cu rachete asupra Israelului, ca răspuns la atacul masiv al aviației israeliene asupra țării cu o zi înainte, a făcut cunoscut televiziunea de stat, scrie AFP. 'O nouă serie de atacuri cu rachete asupra (Israelului) a început din Teheran și Kermanshah', un oraș din vestu
Israel: Noi alerte de rachete în Israel, populația îndemnată să se adăpostească
Armata israeliană a îndemnat populația să meargă la adăpost sâmbătă, după ce a detectat noi lansări de rachete din Iran spre Israel, notează AFP. Forțele armate au 'identificat rachete lansate dinspre Iran în direcția teritoriului statului Israel', potrivit unui comunicat militar. 'Sistemele de apăr
Trump a vorbit vineri cu Netanyahu (Casa Albă)
Donald Trump a vorbit vineri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în urma atacurilor fără precedent ale Israelului împotriva Iranului, care a ripostat lansând rachete asupra Israelului, a făcut cunoscut o sursă de la Casa Albă, scrie AFP.
Iran: Partea de la suprafață a uzinei de îmbogățire de uraniului de la Natanz, 'distrusă' (AIEA)
Partea de la suprafață a uzinei pilot de îmbogățire a uraniului de la Natanz, în centrul Iranului, a fost 'distrusă' de atacurile israeliene, a anunțat vineri directorul general al agenției ONU, Rafael Grossi, citând informații de la autoritățile iraniene, relatează AFP. 'La Natanz, partea de la suprafață a uzinei
Statele Unite ajută Israelul să doboare rachetele iraniene
Statele Unite 'ajută' Israelul să doboare rachetele iraniene vizând teritoriul israelian, a făcut cunoscut vineri un oficial american pentru AFP, într-un moment în care Teheranul a lansat o salvă de rachete ca răspuns la atacurile israeliene din noaptea precedentă. 'Statele Unite ajută la doborârea rachetelo
BTA: O instanță din Macedonia de Nord l-a condamnat pe fostul președinte al unui club cultural
Un tribunal din Bitola a pronunțat o condamnare cu suspendare de un an, cu o perioadă de probă de doi ani, pentru Ljupcho Georgievski, fost președinte al Clubului Cultural Ivan Mihailov, acum închis, într-un caz care a atras atenția peste graniță în Bulgaria. Georgievski a fost condamnat pentru incitare la xenofobie, rasism ș
Israelul coboară nivelul de alertă după un atac cu rachete iraniene
Armata israeliană a anunțat vineri seară că a coborât nivelul de alertă după o salvă de rachete lansate de Iran asupra Israelului, indicând că oamenii pot părăsi adăposturile și rămâne în apropierea lor, notează AFP. 'După evaluarea situației, Comandamentul frontului intern (Apărare pasivă) a anunțat că acum este pe