#postBrexit Premierul britanic Boris Johnson a semnat acordul comercial dintre UE şi Regatul Unit

Premierul britanic Boris Johnson a semnat miercuri acordul privind relaţiile viitoare dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, adăugând semnătura sa celor ale liderilor UE, informează Reuters şi AFP.
''L-am citit? Răspunsul este 'da' '', a declarat Johnson după semnarea documentului.
Acordul este format din trei documente: acordul comercial şi de cooperare între UE şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), de o parte, şi Regatul Unit, de cealaltă parte; acordul privind procedurile de securitate pentru schimbul şi protejarea informaţiilor cu caracter confidenţial între UE şi Regatul Unit; acordul privind cooperarea pentru folosirea sigură şi paşnică a energiei nucleare, între Euratom şi Regatul Unit.
Textul, care a fost convenit în ajunul Crăciunului, stabileşte termenii noii relaţii dintre UE şi Londra în urma retragerii Regatului Unit din blocul comunitar, la 31 ianuarie acest an. Acordul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021, înlocuind înţelegerea care s-a aplicat în timpul perioadei de tranziţie (1 februarie - 31 decembrie 2020).
Din partea Uniunii Europene, documentul a fost semnat miercuri dimineaţă, la Bruxelles, de către şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Acordul, căruia ambasadorii celor 27 de state membre ale UE i-au dat deja undă verde, trebuie să fie ratificat şi de către Parlamentul European.
La 24 decembrie, Ursula von der Leyen şi Boris Johnson au anunţat convenirea unui acord privind relaţiile viitoare între Londra şi UE, cu numai o săptămână înaintea încheierii perioadei de tranziţie. Regatul Unit, care a părăsit oficial Uniunea Europeană în 31 ianuarie 2020, va abandona definitiv piaţa unică şi uniunea vamală ale UE la 31 decembrie.
Dacă nu s-ar fi ajuns la un acord, schimburile comerciale între UE şi Londra ar fi fost guvernate de la 1 ianuarie 2021 de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ceea ce ar fi însemnat introducerea de taxe vamale şi cote, cu riscul unui nou şoc pentru economiile deja fragilizate de criza sanitară cauzată de COVID-19.
Principalele puncte de divergenţă care au împiedicat luni de zile ajungerea la un acord comercial între UE şi Regatul Unit au fost regulile privind concurenţa solicitate de UE (care să nu permită o concurenţă neloială din partea companiilor britanice), reglementarea diferendelor şi accesul pescarilor europeni în apele britanice. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* #postBrexit Camera Comunelor a parlamentului britanic a aprobat acordul comercial cu UE
* #postBrexit: Parlamentul britanic a aprobat acordul privind relaţiile comerciale cu UE
* #postBrexit: Proiectul de lege privind acordul comercial a primit aprobarea reginei Elisabeta a II-a
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Armata israeliană vizează sistemele aeriene iraniene din regiunea Teheranului
Armata israeliană a anunțat sâmbătă că a vizat sistemele iraniene de apărare aeriană într-un val de atacuri nocturne în regiunea Teheranului, informează AFP. 'Armata aeriană a lovit în timpul nopții zeci de ținte, mai ales infrastructuri de rachete sol-aer, în cadrul unei operațiuni care a vizat distrugerea capacităților de ap
Iranul spune că a doborât drone israeliene aflate în misiune de recunoaștere în nord-vest
Iranul a anunțat că a doborât sâmbătă drone israeliene aflate în misiune de recunoaștere deasupra zonei de nord-vest a țării, potrivit televiziunii de stat preluate de AFP și Reuters. Forțele iraniene 'au reușit să doboare drone israeliene care au violat spațiul aerian al țării în regiunea frontalieră Salmas', a transmis televiz
Israel: Al patrulea val de rachete lansate de Iran
Iranul a lansat un al patrulea val de rachete împotriva Israelului sâmbătă dimineață devreme, declanșând sirenele de alarmă aeriană în mai multe zone ale țării, au raportat Forțele de apărare israeliene, citate de EFE. La puțin timp după ora locală 4:30 sâmbătă (1:30 GMT), armata a raportat că sirenele de raid aer
Venezuela: Nou mandat de arestare împotriva opozantului Juan Guaido
Parchetul din Venezuela a emis vineri un nou mandat de arestare pe numele opozantului Juan Guaido, pe care îl acuză de corupție în timpul 'președinției sale interimare', notează AFP. Într-un efort de a-l înlătura de la putere pe președintele Nicolas Maduro, Guaido, fost președinte al Adunării Naționale, s-a proc
Putin 'condamnă' atacurile israeliene și îi propune lui Netanyahu rolul său de mediator cu Iranul
Președintele rus Vladimir Putin a 'condamnat' vineri atacurile israeliene care au vizat Iranul, aliat apropiat al Moscovei, numindu-le o 'escaladare periculoasă' care ar putea avea 'consecințe dezastruoase' pentru Orientul Mijlociu, notează AFP. Putin a vorbit la telefon, separat, cu omologul său iranian, Masoud Pezeshk
Brazilia: Un fost ministru al lui Bolsonaro arestat pentru obstrucționarea procesului ex-președintelui
Poliția braziliană a arestat vineri un fost ministru din mandatul lui Jair Bolsonaro, suspectat de obstrucționarea procesului fostului președinte pentru presupusă tentativă de lovitură de stat în 2022, notează AFP. Gilson Machado, fost ministru al turismului, a fost audiat de poliție sub suspiciunea că a încercat să-l ajute pe loco
Nivel de alertă coborât în Israel: Populația poate ieși de la adăpost (armata)
Autoritățile israeliene au coborât nivelul de alertă la nivel național sâmbătă noaptea, permițând populației să părăsească adăposturile, cu condiția să rămână 'în apropierea acestora', potrivit aplicației mobile a Comandamentului frontului intern (Apărare pasivă), care depinde de armată, scrie AFP. Noile i
Iranul lansează o nouă serie de atacuri împotriva Israelului
Iranul a lansat sâmbătă o nouă salvă de atacuri cu rachete asupra Israelului, ca răspuns la atacul masiv al aviației israeliene asupra țării cu o zi înainte, a făcut cunoscut televiziunea de stat, scrie AFP. 'O nouă serie de atacuri cu rachete asupra (Israelului) a început din Teheran și Kermanshah', un oraș din vestu
Israel: Noi alerte de rachete în Israel, populația îndemnată să se adăpostească
Armata israeliană a îndemnat populația să meargă la adăpost sâmbătă, după ce a detectat noi lansări de rachete din Iran spre Israel, notează AFP. Forțele armate au 'identificat rachete lansate dinspre Iran în direcția teritoriului statului Israel', potrivit unui comunicat militar. 'Sistemele de apăr
Trump a vorbit vineri cu Netanyahu (Casa Albă)
Donald Trump a vorbit vineri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în urma atacurilor fără precedent ale Israelului împotriva Iranului, care a ripostat lansând rachete asupra Israelului, a făcut cunoscut o sursă de la Casa Albă, scrie AFP.
Iran: Partea de la suprafață a uzinei de îmbogățire de uraniului de la Natanz, 'distrusă' (AIEA)
Partea de la suprafață a uzinei pilot de îmbogățire a uraniului de la Natanz, în centrul Iranului, a fost 'distrusă' de atacurile israeliene, a anunțat vineri directorul general al agenției ONU, Rafael Grossi, citând informații de la autoritățile iraniene, relatează AFP. 'La Natanz, partea de la suprafață a uzinei
Statele Unite ajută Israelul să doboare rachetele iraniene
Statele Unite 'ajută' Israelul să doboare rachetele iraniene vizând teritoriul israelian, a făcut cunoscut vineri un oficial american pentru AFP, într-un moment în care Teheranul a lansat o salvă de rachete ca răspuns la atacurile israeliene din noaptea precedentă. 'Statele Unite ajută la doborârea rachetelo
BTA: O instanță din Macedonia de Nord l-a condamnat pe fostul președinte al unui club cultural
Un tribunal din Bitola a pronunțat o condamnare cu suspendare de un an, cu o perioadă de probă de doi ani, pentru Ljupcho Georgievski, fost președinte al Clubului Cultural Ivan Mihailov, acum închis, într-un caz care a atras atenția peste graniță în Bulgaria. Georgievski a fost condamnat pentru incitare la xenofobie, rasism ș
Israelul coboară nivelul de alertă după un atac cu rachete iraniene
Armata israeliană a anunțat vineri seară că a coborât nivelul de alertă după o salvă de rachete lansate de Iran asupra Israelului, indicând că oamenii pot părăsi adăposturile și rămâne în apropierea lor, notează AFP. 'După evaluarea situației, Comandamentul frontului intern (Apărare pasivă) a anunțat că acum este pe
Iranul a informat AIEA că siturile nucleare Fordo și Isfahan au fost atacate
Iranul a informat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) că siturile nucleare Fordo și Isfahan, situate în centrul țării, au fost lovite de atacurile israeliene, a anunțat vineri directorul general al agenției ONU, Rafael Grossi, transmite AFP. 'Autoritățile iraniene ne-au informat despre atacurile asupra altor două ins