Rusia autorizează blocarea Facebook sau a Youtube în caz de 'cenzură'

Deputaţii ruşi au adoptat miercuri o lege care permite blocarea site-urilor de internet, precum Facebook, Twitter sau Youtube, dacă acestea sunt găsite vinovate de "cenzură" sau "discriminări", relatează AFP.
Acest text, validat în ultimă lectură, se referă la "sancţiuni împotriva cenzurii vizându-i pe ruşi sau media" ţării, a indicat camera inferioară a parlamentului, Duma, într-un comunicat.
Legea ar urma să permită sancţionarea "limitărilor de acces la informaţii din motive legate de naţionalitate, limbă, origine" şi face posibilă blocarea "completă sau parţială" a site-urilor incriminate.
Duma precizează că aceste sancţiuni vor fi de asemenea posibile "în caz de discriminări împotriva conţinutului media ruse".
Autorii textul au precizat anterior că legea va putea fi utilizată împotriva serviciilor străine, precum Twitter, Facebook şi Youtube, întrucât acestea au fost acuzate de media ruse "de circa 20 de acte de discriminare" în 2020.
Twitter şi Youtube aplică etichete speciale pe profilurile sau sub video-urile media de stat şi agenţiilor de presă ruse. În iunie acest an, Facebook şi-a anunţat intenţia de a proceda la fel.
La rândul său, Moscova a consolidat în ultimii ani înăsprirea restricţiilor de pe internet, în numele luptei împotriva extremismului şi terorismului. Opoziţia denunţă în schimb o tentativă de a ţine sub control dezbaterea politică şi de a sufoca vocile prea critice.
Gigantul Google a fost, astfel, condamnat la amenzi în creştere pentru că nu a şters conţinuturi interzise de autorităţile ruse.
În februarie, Facebook şi Twitter au fost la rândul lor condamnate la o amendă de 58.000 de euro pentru nerespectarea unei legi care impunea ca datele utilizatorilor ruşi să fie stocate pe teritoriul naţional.
Rusia şi-a exprimat dorinţa de a se dota cu un "internet suveran", capabil să funcţioneze de manieră independentă în caz de pană a marilor servere mondiale, dar şi să-şi sporească controlul asupra internetului.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Armata israeliană declară că a distrus zeci de radare și lansatoare de rachete în atacurile sale asupra Iranului
Armata israeliană a anunțat vineri că a distrus zeci de radare și lansatoare de rachete sol-aer în vestul Iranului în timpul unei serii de atacuri aeriene asupra Republicii Islamice, informează AFP. 'În cursul ultimelor ore, avioane de vânătoare ale forțelor armate aeriene, ghidate de informații precise ale Direcției de Informații,
Viktor Orban: În 2 sau 3 ani cele mai importante țări ale UE vor avea guverne naționaliste
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat vineri că, în doi sau trei ani, cele mai importante țări ale Uniunii Europene vor avea guverne naționaliste sau 'patriotice', denumire dată familiei politice ce reunește forțe ultranaționaliste sau de extremă dreapta, informează EFE. 'Asta este ceea ce ne dorim. Va fi bine', a declarat premieru
Mark Rutte cere aliaților NATO să acționeze pentru dezescaladarea situației din Orientul Mijlociu
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat vineri că este crucial ca aliații NATO, inclusiv Statele Unite, să acționeze pentru dezescaladarea situației în Orientul Mijlociu, după ce Israelul a lansat bo
Iranul declară că are 'dreptul legitim' de a riposta la atacul Israelului
Ministrul de externe iranian Abas Araqchi a declarat vineri că țara sa are 'dreptul legitim' de a răspunde la bombardamentele masive lansate de Israel în zorii zilei împotriva unor obiective m
Pakistanul își exprimă solidaritatea cu Iranul după atacurile israeliene
Pakistanul, singura țară musulmană care deține arme nucleare, a 'condamnat ferm' vineri atacurile israeliene care au ucis comandanți militari și experți nucleari în Iran, exprimându-și 'solidaritatea' cu vecinul său, informează AFP. Denunțând atacurile ca fiind 'fără justificare' și 'încălcând dreptul i
Forțele aeriene din Israel au început să intercepteze dronele lansate dinspre Iran (media)
Avioane de vânătoare ale Forțelor aeriene israeliene au început să intercepteze în afara teritoriului Israelului unele dintre cele peste 100 de drone lansate de Iran vineri dimineață ca represalii pentru atacul israelian de mai devreme, a confirmat un purtător de cuvânt al armatei israeliene pentru EFE. Publicația The Times of I
AIEA: Siturile nucleare de la Fordo și Ispahan nu au fost atinse de atacurile israeliene; atacul asupra Natanz nu a cauzat contaminare
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), aflată în contact cu Teheranul, a declarat vineri că siturile nucleare de la Fordo și Isfahan nu au fost afectate de atacurile israeliene din cursul nop
Șase oameni de știință implicați în programul nuclear iranian au fost uciși în atacul lansat de Israel (presă)
Cel puțin șase oameni de știință implicați în programul nuclear iranian au fost uciși vineri în atacul lansat de Israel împotriva Iranului, a relatat agenția de presă iraniană Tasnim, informează AFP. 'Abdolhamid Minouchehr, Ahmadreza Zolfaghari, Amirhossein Feqhi, Motalleblizadeh, Mohammad Mehdi Tehranchi și Fereydoun Abbasi sunt oamenii
'Refuzăm să fim victime ale unui Holocaust nuclear', declară Netanyahu, justificând operațiunea împotriva Iranului
Nu dorim să devenim victime ale unui Holocaust nuclear, a declarat în noaptea de joi spre vineri premierul israelian Benjamin Netanyahu într-un discurs în care a expus motivele țării sale pentru a justifica operațiunea 'Rising Lion' împotriva programului nuclear iranian, făcând paralele cu Holocaustul și eșecurile politicii împăciu
Premierul britanic Keir Starmer solicită o 'reducere urgentă a tensiunilor' după atacurile israeliene asupra Iranului
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a cerut vineri 'calm și revenire la diplomație' în urma atacurilor israeliene asupra Iranului, îndemnând toate părțile să 'facă un pas înap
SUA vor să continue negocierile prevăzute duminică cu Teheranul privind programul nuclear iranian
Statele Unite speră ca negocierile programate pentru duminică cu Iranul să aibă loc, după ce Israelul a lansat un atac masiv asupra Republicii Islamice, a declarat vineri un oficial american, relatează AF
Netanyahu afirmă că primele lovituri israeliene asupra Iranului au fost realizate cu succes
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat vineri că primele lovituri împotriva Iranului, care au vizat instalațiile programului său nuclear, au fost realizate cu 'succes', relatează AFP.
Piloți israelieni continuă să lovească ținte de pe teritoriul Iranului (armata israeliana)
Armata israeliană a indicat vineri dimineață că avioane ale sale de luptă continuă să efectueze atacuri împotriva unor instalații militare și nucleare iraniene, după ce au lansat un val de atacuri împotri
Arabia Saudită condamnă atacurile Israelului împotriva Iranului și cere comunității internaționale și ONU să acționeze
Arabia Saudită a condamnat vineri atacurile Israelului împotriva Iranului și a cerut comunității internaționale și Consiliului de Securitate al ONU să 'oprească această agresiune', transmite EFE.
Armata israeliană încearcă 'să intercepteze' 100 de drone lansate de către Iran (purtător de cuvânt)
Forțele israeliene încearcă 'să intercepteze' în jur de 100 de drone lansate de către Iran ca ripostă la atacul Israelului din noaptea de joi spre vineri împotriva unor ținte de pe terit