Premierul scoţian ''regretă'' că a încălcat măsurile anti-coronavirus şi şi-a scos masca de protecţie, la o înmormântare
.jpg)
Primul ministrul scoţian Nicola Sturgeon şi-a exprimat miercuri ''regretul'' după ce a încălcat măsurile anti-coronavirus şi şi-a scos masca de protecţie, la o înmormântare, relatează Reuters şi dpa.
Tabloidul scoţian Sun a publicat miercuri fotografii cu şefa executivului fără masca cu imprimeu tartan pe care o poartă de obicei. Imaginile au fost surprinse într-un pub din Edinburgh, în timp ce Sturgeon discuta cu un grup de femei după înmormântarea unui funcţionar public scoţian care a decedat în urma contractării noului coronavirus.
"Vinerea trecută, în timp ce participam la o ceremonie funerară, mi-am scos masca pentru scurt timp", a declarat premierul pentru BBC.
"A fost o greşeală prostească şi o regret foarte mult. Vorbesc în fiecare zi despre importanţa măştilor, aşa că nu voi căuta să mă scuz", a adăugat ea.
Regulile anti-coronavirus implementate de guvernul scoţian impun purtarea măştii în majoritatea spaţiilor publice interioare, inclusiv în localuri. Încălcarea lor se pedepseşte cu o amendă de 60 de lire (80 dolari).
Partidul Conservator scoţian, aripa locală a conservatorilor premierului britanic Boris Johnson, a acuzat-o prompt pe Sturgeon (Partidul Naţional Scoţian) de subminarea mesajelor vizând sănătatea publică. "Nu se poate să fie o regulă pentru Nicola Sturgeon şi alta pentru toţi ceilalţi", au scris conservatorii scoţieni pe Twitter.
Mai tolerant, ministrul britanic pentru locuinţe, Robert Jenrick (Partidul Conservator) a comentat pentru Sky News că "mulţi oameni fac greşeli". "Nu e uşor, la urma urmei oameni suntem", a remarcat Jenrick. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Armata israeliană declară că a distrus zeci de radare și lansatoare de rachete în atacurile sale asupra Iranului
Armata israeliană a anunțat vineri că a distrus zeci de radare și lansatoare de rachete sol-aer în vestul Iranului în timpul unei serii de atacuri aeriene asupra Republicii Islamice, informează AFP. 'În cursul ultimelor ore, avioane de vânătoare ale forțelor armate aeriene, ghidate de informații precise ale Direcției de Informații,
Viktor Orban: În 2 sau 3 ani cele mai importante țări ale UE vor avea guverne naționaliste
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat vineri că, în doi sau trei ani, cele mai importante țări ale Uniunii Europene vor avea guverne naționaliste sau 'patriotice', denumire dată familiei politice ce reunește forțe ultranaționaliste sau de extremă dreapta, informează EFE. 'Asta este ceea ce ne dorim. Va fi bine', a declarat premieru
Mark Rutte cere aliaților NATO să acționeze pentru dezescaladarea situației din Orientul Mijlociu
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat vineri că este crucial ca aliații NATO, inclusiv Statele Unite, să acționeze pentru dezescaladarea situației în Orientul Mijlociu, după ce Israelul a lansat bo
Iranul declară că are 'dreptul legitim' de a riposta la atacul Israelului
Ministrul de externe iranian Abas Araqchi a declarat vineri că țara sa are 'dreptul legitim' de a răspunde la bombardamentele masive lansate de Israel în zorii zilei împotriva unor obiective m
Pakistanul își exprimă solidaritatea cu Iranul după atacurile israeliene
Pakistanul, singura țară musulmană care deține arme nucleare, a 'condamnat ferm' vineri atacurile israeliene care au ucis comandanți militari și experți nucleari în Iran, exprimându-și 'solidaritatea' cu vecinul său, informează AFP. Denunțând atacurile ca fiind 'fără justificare' și 'încălcând dreptul i
Forțele aeriene din Israel au început să intercepteze dronele lansate dinspre Iran (media)
Avioane de vânătoare ale Forțelor aeriene israeliene au început să intercepteze în afara teritoriului Israelului unele dintre cele peste 100 de drone lansate de Iran vineri dimineață ca represalii pentru atacul israelian de mai devreme, a confirmat un purtător de cuvânt al armatei israeliene pentru EFE. Publicația The Times of I
AIEA: Siturile nucleare de la Fordo și Ispahan nu au fost atinse de atacurile israeliene; atacul asupra Natanz nu a cauzat contaminare
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), aflată în contact cu Teheranul, a declarat vineri că siturile nucleare de la Fordo și Isfahan nu au fost afectate de atacurile israeliene din cursul nop
Șase oameni de știință implicați în programul nuclear iranian au fost uciși în atacul lansat de Israel (presă)
Cel puțin șase oameni de știință implicați în programul nuclear iranian au fost uciși vineri în atacul lansat de Israel împotriva Iranului, a relatat agenția de presă iraniană Tasnim, informează AFP. 'Abdolhamid Minouchehr, Ahmadreza Zolfaghari, Amirhossein Feqhi, Motalleblizadeh, Mohammad Mehdi Tehranchi și Fereydoun Abbasi sunt oamenii
'Refuzăm să fim victime ale unui Holocaust nuclear', declară Netanyahu, justificând operațiunea împotriva Iranului
Nu dorim să devenim victime ale unui Holocaust nuclear, a declarat în noaptea de joi spre vineri premierul israelian Benjamin Netanyahu într-un discurs în care a expus motivele țării sale pentru a justifica operațiunea 'Rising Lion' împotriva programului nuclear iranian, făcând paralele cu Holocaustul și eșecurile politicii împăciu
Premierul britanic Keir Starmer solicită o 'reducere urgentă a tensiunilor' după atacurile israeliene asupra Iranului
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a cerut vineri 'calm și revenire la diplomație' în urma atacurilor israeliene asupra Iranului, îndemnând toate părțile să 'facă un pas înap
SUA vor să continue negocierile prevăzute duminică cu Teheranul privind programul nuclear iranian
Statele Unite speră ca negocierile programate pentru duminică cu Iranul să aibă loc, după ce Israelul a lansat un atac masiv asupra Republicii Islamice, a declarat vineri un oficial american, relatează AF
Netanyahu afirmă că primele lovituri israeliene asupra Iranului au fost realizate cu succes
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat vineri că primele lovituri împotriva Iranului, care au vizat instalațiile programului său nuclear, au fost realizate cu 'succes', relatează AFP.
Piloți israelieni continuă să lovească ținte de pe teritoriul Iranului (armata israeliana)
Armata israeliană a indicat vineri dimineață că avioane ale sale de luptă continuă să efectueze atacuri împotriva unor instalații militare și nucleare iraniene, după ce au lansat un val de atacuri împotri
Arabia Saudită condamnă atacurile Israelului împotriva Iranului și cere comunității internaționale și ONU să acționeze
Arabia Saudită a condamnat vineri atacurile Israelului împotriva Iranului și a cerut comunității internaționale și Consiliului de Securitate al ONU să 'oprească această agresiune', transmite EFE.
Armata israeliană încearcă 'să intercepteze' 100 de drone lansate de către Iran (purtător de cuvânt)
Forțele israeliene încearcă 'să intercepteze' în jur de 100 de drone lansate de către Iran ca ripostă la atacul Israelului din noaptea de joi spre vineri împotriva unor ținte de pe terit