#postBrexit: Camera Comunelor a adoptat controversatul proiect de lege referitor la Tratatul de retragere din UE

Camera inferioară a parlamentului britanic a adoptat luni seară controversatul proiect de lege care pune sub semnul întrebării Tratatul Brexit, o măsură de precauţie pentru Londra, care în cursul după-amiezii se declarase dispusă să renunţe ulterior la clauzele care au declanşat actuala criză din relaţia cu UE, transmite AFP.
Textul revine în special asupra anumitor aranjamente vamale pentru provincia britanică a Irlandei de Nord, planificate iniţial pentru a se evita pe 31 decembrie, când se încheie perioada de tranziţie, reintroducerea unei frontiere cu Irlanda, o garanţie considerată esenţială pentru menţinerea păcii pe insulă.
Pentru Londra, scopul proiectului de lege este de a apăra în reacţie integritatea teritorială a Marii Britanii, asigurând continuitatea schimburilor comerciale între regat şi provincia Irlanda de Nord. Adoptarea textului survine la scurt timp după ce executivul britanic a declarat luni după-amiază că este dispus să renunţe la clauzele controversate care au determinat UE să iniţieze o procedură de încălcare a dreptului comunitar împotriva Regatului Unit.
Ministrul britanic Michael Gove şi vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic au "lucrat în mod constructiv" asupra punerii în aplicare a Tratatului de retragere în cadrul unei reuniuni desfăşurate luni la Bruxelles, a indicat guvernul britanic într-un comunicat, promiţând să retragă proiectul de lege "dacă soluţiile avute în vedere în aceste discuţii sunt aprobate" în cele din urmă.
Pe măsură ce discuţiile comerciale se împotmolesc cu mai puţin de patru săptămâni înainte de despărţirea finală a Marii Britanii de UE pe 31 decembrie, această acţiune pare să fie o concesie făcută Bruxelles-ului, unde premierul britanic Boris Johnson urmează să se ducă "în următoarele zile".
"Deşi sperăm să avem succes, este prudent (...) să păstrăm clauzele în forma lor actuală în ultimă instanţă", a explicat în faţa membrilor Camerei Comunelor subsecretarul parlamentar de stat pentru întreprinderile mici Paul Scully, subliniind faptul că acestea fac posibilă "protejarea locului Irlandei de Nord în cadrul Regatului Unit".
Proiectul de lege a fost aprobat pentru prima dată de deputaţi la sfârşitul lunii septembrie. Camera Lorzilor a modificat ulterior unele dispoziţii controversate ale acestui proiect de lege.
Luni seara, Camera Comunelor, în care Partidul Conservator aflat la guvernare are o mare majoritate, a reintrodus clauzele menţionate.
Se aşteaptă ca textul de lege să revină săptămâna aceasta în camera superioară a parlamentului, după care va fi trimis înapoi în Camera Comunelor pentru ultima lectură. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO/#Ucraina : Zelenski acuză Rusia de joc 'murdar și politic' în privința schimbului de prizonieri
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc 'murdar și politic' în privința viitorului schimb de prizonieri, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP. 'Partea rusă, ca de obicei, încearcă să joace un joc murdar și politic', a decl
Armata israeliană confirmă identificarea cadavrului unui lider Hamas, Mohammed Sinwar, în Gaza
Armata israeliană a confirmat că a identificat trupul lui Mohammed Sinwar, lider al Hamas în Fâșia Gaza ucis pe 13 mai într-un atac lansat pe teritoriul palestinian, unde Israelul se află în război cu mișcarea islamistă palestiniană, relatează AFP. 'În urma unui proces de identificare, se confirmă acum că trup
Franța: Macron consideră că 'punerea la îndoială' a priorității acordate climei este o 'greșeală uriașă'
Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat, duminică, la Nisa, în ajunul Conferinței Națiunilor Unite privind Oceanul (Unoc3), 'greșeala uriașă' a celor care, inclusiv în Franța, vor să conteste 'prioritatea acordată climei în dezbaterea publică', relatează AFP. 'Reducerea (fondurilor pentru știință),
Documente israeliene sensibile obținute de Iran, dezvăluite în curând (ministru iranian)
Documente israeliene sensibile obținute de Teheran ar urma să fie dezvăluite în curând, a declarat duminică ministrul iranian al informațiilor, Esmail Khatib, la televiziunea de stat, descriindu-le drept o 'comoară' care va consolida capacitățile ofensive ale Iranului, relatează Reuters. Mass-media de stat iraniene au relat
Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, fiind înlocuită de Africa Corps (surse diplomatice și de securitate)
Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, unde este prezentă din 2021, iar contingentele sale vor fi reintegrate în succesorul său, Africa Corps, o alta organizație rusă, au confirmat duminică surse diplomatice și de securitate, relatează AFP. De la cele două lovituri de stat din 2020 și 2021 care au adus la putere junta condusă
#Ucraina anunță schimbul de prizonieri cu Rusia pentru 'săptămâna viitoare'
Ucraina a anunțat că schimbul cu Rusia de prizonieri și cadavre ale soldaților uciși, programat pentru acest weekend, va avea loc 'săptămâna viitoare', după ce Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc de întârzierea procesului, relatează AFP. 'Începerea operațiunilor de repatriere, pe baza rezultatelor negocie
Ministrul apărării israelian către Greta Thunberg: Faceți cale întoarsă pentru că nu veți ajunge în Gaza
Ministrul apărării israelian, Israel Katz, a avertizat-o duminică pe activista suedeză Greta Thunberg și pe restul echipajului Madleen, nava Flotilei Libertății, care se află în drum spre Gaza pentru a încerca să livreze ajutor umanitar, să se întoarcă din drum, deoarece nu vor putea ajunge în enclava palestiniană, informează EFE.
JD Vance dezminte că Trump ar figura pe 'lista lui Jeffrey Epstein': Nu a făcut nimic rău
Vicepreședintele american JD Vance și-a exprimat susținerea pentru președintele Donald Trump în contextul acuzațiilor aduse împotriva acestuia joi de către miliardarul Elon Musk, care a susținut că Trump ar apărea pe lista infractorului sexual Jeffrey Epstein, informează EFE. 'În primul rând, cu siguranță nu. Donald
Președintele Lituaniei îl critică pe cancelarul german Friedrich Merz pentru inacțiunea față de Rusia
Președintele lituanian Gitanas Nauseda a criticat ceea ce el a numit eșecul liderilor occidentali de a da curs amenințărilor cu sancțiuni împotriva Rusiei ca urmare a războiului declanșat de Moscova împotriva Ucrainei, informează duminică dpa. Comentând dacă șeful executivului german Friedrich Merz a subminat credibilitatea E
Rusia așteaptă ca #Ucraina să-și confirme disponibilitatea de a accepta cadavrele soldaților căzuți
Rusia așteaptă ca Ucraina să confirme că va primi cadavrele soldaților ucraineni uciși în luptă, în conformitate cu ceea ce s-a convenit la ultima rundă de negocieri de la Istanbul, a declarat duminică adjunctul ministrului apărării rus, general-locotenent Aleksandr Fomin, informează EFE. 'Așteptăm confirmarea oficială din part
Armata rusă anunță un atac asupra regiunii ucrainene Dnipropetrovsk
Armata rusă a anunțat duminica aceasta că desfășoară o ofensivă în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk, la granița cu regiunea Donețk, o premieră în mai bine de trei ani de conflict, informează AFP. 'Unități ale Diviziei 90 blindate (...) au ajuns la granița de vest a Republicii Populare Donețk și își continuă ofensiva pe
Columbia: Un candidat la președinție a fost împușcat în cap și se află în stare 'critică'; autorul, un adolescent de 15 ani
Senatorul conservator Miguel Uribe, candidat la președinția Columbiei la alegerile din mai 2026, este în stare critică după ce a fost împușcat în cap sâmbătă, la Bogota, într-un atac calificat de guvern drept 'atentat', comis de un minor în vârstă de 15 ani, informează duminică agențiile de presă.
SUA consideră că răspunsul Moscovei la distrugerea bombardierelor strategice ruse de către #Ucraina încă nu s-a materializat
Statele Unite consideră că amenințarea președintelui rus Vladimir Putin cu represalii împotriva Ucrainei după distrugerea de către Kiev a unor bombardiere strategice ale Rusiei nu s-a produs încă în mod serios și că este probabil să ia forma unui atac semnificativ, în mai multe direcții, au declarat oficiali americani pentru Reuters.
O fabrică de azot situată la 200 de kilometri sud de Moscova, în flăcări după impactul unei drone ucrainene
Fabrica de azot și amoniac Azot din regiunea rusă Tula, situată la 200 de kilometri sud de Moscova, a luat foc duminică după prăbușirea unei drone ucrainene, a informat guvernatorul local Dmitri Miliaiev, informează EFE. 'Apărarea antiaeriană a Ministerului Apărării rus continuă să îi protejeze pe locuitorii din Tula de atacurile ina
Ministrul de interne german consideră că polițiștii ar trebui echipați cu Tasere
Toți polițiștii din Germania ar trebui să fie echipați cu Tasere, a declarat ministrul de interne Alexander Dobrindt, cita duminică de dpa. Dobrindt a declarat grupului de media Funke că se va asigura că va fi creat încă din acest an cadrul legal pentru echiparea ofițerilor cu dispozitive de electrocutare. El a descris uti