China, "cea mai mare ameninţare pentru democraţie" (directorul serviciului de informaţii al SUA)
John Ratcliffe, directorul serviciului naţional de informaţii al SUA (Director of National Intelligence /DNI/), şi-a intensificat joi criticile la adresa Beijingului, calificând China drept "cea mai mare ameninţare pentru democraţie şi libertate în lume după cel de-al Doilea Război Mondial", care ar tinde spre o dominaţie globală, relatează joi AFP şi Reuters.
"Informaţiile serviciilor noastre sunt clare: Beijingul intenţionează să domine SUA şi restul planetei pe plan economic, militar şi tehnologic", a declarat Ratcliffe, într-un articol de opinie publicat pe site-ul Wall Street Journal.
John Ratcliffe, fost congresman republican numit de Trump în funcţia de şef al DNI în primăvara trecută, consideră China drept "cea mai mare ameninţare pentru America astăzi şi cea mai mare ameninţare la adresa libertăţii şi democraţiei în lume după cel de-al Doilea Război Mondial" (1939-1945).
El a declarat că a redirecţionat resurse din bugetul federal anual de 85 miliarde de dolari alocat serviciilor de informaţii pentru a pune mai mult accent pe China.
Potrivit acestuia, abordarea spionajului economic al Chinei se bazează pe trei componente: "Jaf, copiere şi înlocuire!".
Această strategie este ca entităţile chineze să fure proprietatea intelectuală a companiilor americane, să o copieze şi apoi să înlocuiască companiile americane pe piaţa globală, susţine el.
În articolul său, Ratcliffe a menţionat de asemenea operaţiuni în cursul cărora agenţi chinezi au recurs la presiuni economice pentru a influenţa sau compromite parlamentarii americani.
"Serviciile noastre de informaţii arată că Beijingul desfăşoară cu regularitate acest tip de operaţiuni de influenţă în SUA", susţine el. "Liderii chineze încearcă să subordoneze drepturile individului voinţei Partidului Comunist", a mai acuzat Ratcliffe.
Un purtător de cuvânt al Ambasadei Chinei a respins comentariile şefului DNI, calificându-le drept o "denaturare a faptelor" şi ipocrite şi a declarat că acestea arată "mentalitatea înrădăcinată a Războiului rece şi prejudecăţi ideologice din partea unor persoane din partea SUA".
Beijingul a îndemnat frecvent liderii americani să renunţe la această retorică faţă de China, pe care o atribuie fricii lor faţă de rolul în creştere al Chinei în lume.
Declaraţiile lui Ratcliffe reprezintă ultima salvă de critici la adresa Chinei din partea administraţiei lui Donald Trump, care încearcă să consolideze moştenirea dură a preşedintelui la final de mandat faţă de China după înfrângerea sa la alegerile din 3 noiembrie.
Abordarea lui Trump a dus relaţiile dintre cele mai mari două economii ale lumii la punctul cel mai scăzut din ultimele decenii, iar analiştii consideră că ar putea limita spaţiul de manevră al administraţiei Biden în relaţia cu Beijingul, notează Reuters.
În articolul său, Ratcliffe a făcut aluzie la date culese de agenţiile de informaţii americane conform cărora reprezentanţi chinezi ar fi încercat să interfereze în politica internă a SUA.
În acelaşi timp, potrivit AFP, Departamentul de Stat american a declarat că membri ai Partidului Comunist chinez sunt "ostili valorilor americane" şi s-au angajat în "activităţi nefaste".
El a mai acuzat China că a furat tehnologie de apărare americană pentru a alimenta planurile agresive de modernizare militară ale preşedintelui Xi Jinping.
"Alegerile s-au încheiat. Să fim acum oneşti în legătură cu China", a declarat şeful DNI pentru Reuters după apariţia editorialului său.
Între alte probleme, Washingtonul şi Beijingul se confruntă cu privire la modul de gestionare de către China a epidemiei de coronavirus, presiunea chineză asupra Hong Kong, revendicările contestate ale acesteia în Marea Chinei de Sud, în privinţa unor probleme legate de comerţ şi acuzaţii de încălcare a drepturilor omului în Xinjiang.
În articolul său, şeful DNI susţine că autorităţile chineze ar fi "efectuat teste umane" asupra membrilor armatei chineze "în speranţa de a dezvolta soldaţi cu capacităţi îmbunătăţite biologic", dar fără să intre în amănunte.
Potrivit unor think tanks-uri cu sediul în SUA, China acordă o importanţă tot mai mare biotehnologiei în strategia sa militară, dar nu au publicat informaţii detaliate despre tipul de teste la care s-a referit Ratcliffe.
Ratcliffe, care nu a stat decât foarte puţin timp în Comisia pentru serviciile de informaţii a Camerei Reprezentanţilor înainte ca Trump să-l numească la conducerea DNI, a fost acuzat de democraţi şi de actualii şi de foşti oficiali ai spionajului american de politizarea serviciilor de informaţii, notează Reuters.
Administraţia Trump a restricţionat joi călătoriile în Statele Unite pentru membrii Partidului Comunist din China şi familiile acestora.
Conform noilor reguli cu efect imediat, vizele eliberate membrilor de partid şi familiilor lor vor rămâne valabile doar o lună de la eliberare şi pentru o singură intrare. Anterior, unele vize permiteau intrări nelimitate şi puteau rămâne valabile până la 10 ani, indică AFP.AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














