Rusia încalcă integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova, declară secretarul general al NATO
Aliaţii din NATO susţin cu fermitate integritatea teritorială şi independenţa Republicii Moldova, a declarat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă la finalul primei zile a reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre NATO la Bruxelles, conform site-ului oficial al Organizaţiei.
"Aş dori să-l felicit pe noul preşedinte ales (Maia Sandu). Republica Moldova este un partener al NATO. Aştept cu nerăbdare să o întâlnesc la un moment dat, pentru că apreciem, desigur, şi cooperarea cu Moldova ca partener al Alianţei noastre", a afirmat Stoltenberg.
"Vedem cum Rusia a desfăşurat trupe prin încălcarea dorinţelor diferitelor guverne din vecinătatea noastră, cum Rusia a anexat ilegal Crimeea, cum continuă să destabilizeze estul Ucrainei, cum există trupe ruseşti în regiuni din Georgia şi, de asemenea, cum există trupe în Moldova, în Transnistria", a declarat şeful NATO.
"Şi această încălcare a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova este încă un exemplu al modului în care Rusia de prea multe ori nu respectă dreptul internaţional şi integritatea teritorială a ţărilor, inclusiv a Moldovei". a subliniat Stoltenberg.
Declaraţiile secretarului general al NATO intervin după atacurile concertate ale Kremlinului din ultimele zile împotriva preşedintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, care a afirmat că Rusia trebuie să-şi retragă Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR) din regiunea transnistreană, iar misiunea de pace rusească să fie înlocuită cu una civilă, cu mandat internaţional, sub auspiciile OSCE şi ONU.
Potrivit Radio Chişinău, Maia Sandu a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Chişinău, că nu există niciun acord semnat de Republica Moldova prin care să fie permisă staţionarea GOTR - creată pe rămăşiţele fostei Armatei a 14-a a URSS - în regiunea transnistreană, precum şi a muniţiei militare.
De la purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, până la şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, responsabilii ruşi au afirmat că retragerea "trupele ruse de menţinere a păcii" va duce la o "destabilizare" în regiune. Or, la nu ele se referise Maia Sandu, remarcă analişti de la Chişinău.
Atacurilor Kremlinului li s-a asociat şi preşedintele în exerciţiu prorus de la Chişinău, Igor Dodon, care a ameninţat că va scoate oamenii în stradă pentru a apăra "pacea în Transnistria", conform presei moldovene.
Mai mulţi analişti de la Chişinău au calificat reacţia Moscovei la declaraţiile Maiei Sandu cu privire la Transnistria drept "disproporţionată", ceea ce demonstrează - în opinia lor - că Kremlinul a fost "deranjat" de faptul că a suferit o înfrângere geopolitică în Republica Moldova, potrivit Deschide.md.
Totodată, lipsa unei reacţii a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova demonstrează faptul că guvernul premierului Ion Chicu este minoritar şi nu se bucură de susţinerea majorităţii alegătorilor care au votat-o pe Maia Sandu, consideră analiştii Anatol Ţăranu şi Ion Tăbârţă.
Ion Tăbârţă consideră că, prin declaraţiile cu privire la Transnistria, Maia Sandu doar a reiterat poziţia preşedinţilor moldoveni de până la Dodon.
"Această reacţie disproporţionată a Moscovei o putem interpreta că Moscova a suferit o înfrângere geopolitică în Republica Moldova. Igor Dodon trebuia să fie un fel de paravan al intereselor ruseşti în soluţionarea acestui conflict. Nu exclud că în continuare oficialii ruşi vor spune că poziţia Maiei Sandu este de fapt viziunea Occidentului, în special a SUA', spune Tăbârţă.
Politologul Anatol Ţăranu apreciază că lipsa oricărei reacţii din partea MAEIE demonstrează că guvernul Chicu sabotează acţiunile preşedintelui ales al Republicii Moldova.
Lipsa unei reacţii din partea Ministerului de Externe moldovean este remarcată şi de analistul Nicu Popescu, fost ministru moldovean de externe în guvernul Maiei Sandu. "În aceste zile, Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene al Republicii Moldova alege dacă această instituţie exprimă poziţia ţării sau exprimă poziţia unui fost lider politic respins de către cetăţeni. Tăcerea de până acum a MAEIE înseamnă nu doar desolidarizarea faţă de preşedintele ales, dar şi desolidarizarea de valorile, tradiţiile MAEIE, cât şi de consensul naţional faţă de acest subiect", subliniază el.
GOTR, având misiunea oficială a apărării depozitelor de muniţii sovietice din Transnistria, numără în jur de 1.500 de militari, iar forţa de menţinere a păcii rusească aproape 500.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














