Japonia protestează faţă de desfăşurarea de rachete ruseşti în insulele Kurile

Guvernul japonez a protestat miercuri faţă de desfăşurarea de către armata rusă a unora dintre sisteme de apărare antirachetă S-300V4 în serviciu operativ pe un lanţ de insule disputate din apropierea Japoniei, a declarat secretarul şef al cabinetului nipon Katsunobu Kato, citat de Reuters.
"Baterii ale sistemului de rachete antiaeriene S-300V4 au intrat în serviciu în Districtul militar Estic pe lanţul insulelor Kurile de Sud", se menţionează într-un comunicat difuzat marţi de serviciul de presă al Districtului militar Estic al Federaţiei Ruse, citat de Interfax.
Este vorba de patru insule din lanţul Kurilelor de Sud - Iturup, Kunashir, Shikotan şi Habomai. O dispută teritorială cu privire la aceste insule, pe care URSS le-a ocupat la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, împiedică cele două ţări să semneze un tratat de pace oficial. Japonia numeşte insulele Teritoriile de Nord, iar Rusia, Kurilele de Sud.
Stadiul de pregătire a acestor sisteme de apărare antiaeriană, despre care armata rusă susţine că ar fi de o mobilitate ridicată, a fost evaluat de către generalul Ghennadi Jidko, comandantul trupelor din acest district militar rus, în cadrul unui test în care bateriile S-300V4 au simulat marţi acţiuni de contracarare la primirea unui semnal privind o eventuală încălcare a frontierei Federaţiei Ruse.
Sistemul - o versiune modificată a S-300V a cărei eficienţă ar fi de 1,5 -2 ori mai mare - este destinat să intercepteze rachete balistice şi alte ţinte aerodinamice la distanţe de până la 400 de kilometri şi la o altitudine de până la 37 de kilometri.
În ultimii ani, Rusia şi-a sporit în mod considerabil capacităţile militare în Insulele Kurile.
În aprilie 2019, Ministerul rus al Apărării a anunţat instituirea unei zone de supraveghere de către sisteme de apărare antiaeriană pe insula Kunashir. În august 2018, armata rusă a comunicat că avioane multifuncţionale Su-35 au fost dislocate pe aeroportul Iasnîi de pe insula Iturup.
Ziarul Flotei Pacificului, "Boevaia Vahta", informase în toamna anului 2016 că Rusia a desfăşurat noi sisteme de rachete de coastă "Bal" şi "Bastion" pe Iturup şi Kunashir.
Armata rusă a raportat crearea unui aerodrom pe insula Matua din Kurile pentru avioane militare uşoare de transport. În 2016, presa rusă a informat despre planurile armatei de a înfiinţa o bază în Matua pentru navele marinei ruse. Rusia dispune în Insulele Kurile şi de tancuri T-72B3 modernizate, conform Interfax.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rubio: Membrii NATO vor conveni până în iunie asupra obiectivului de a dedica apărării 5% din PIB
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat joi că toți membrii NATO vor conveni până la Summitul NATO din iunie 2025 asupra obiectivului de a cheltui pentru apărare echivalentul a 5% din PIB în următorul deceniu, informează vineri Reuters. Șeful diplomației europene a făcut aceste declarații în cadrului programului Hannity de pe canal
Președintele american Donald Trump încheie în Abu Dhabi un turneu regional bogat în promisiuni de investiții
Președintele american Donald Trump încheie vineri în Emiratele Arabe Unite un turneu în Golful Persic marcat de promisiunile unor investiții spectaculoase, dar și de o deschidere istorică față de Siria și de optimism în dosarul nuclear iranian, informează vineri AFP. După ce a obținut 600 miliarde de dolari în Arabia Saudită și un
Vladimir Putin 'trebuie să plătească prețul refuzului său de a face pace' cu #Ucraina, declară premierul britanic
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a afirmat că președintele rus Vladimir Putin trebuie 'să plătească prețul refuzului său de a face pace' cu Ucraina, informează AFP. 'Tacticile lui Putin, care constau în a tergiversa și întârzia lucrurile, continuând să ucidă și să provoace vărsări de sânge în întreaga U
Singurul spital din Gaza care trata afecțiuni cardiace și oncologice nu mai funcționează (OMS)
Singurul spital din Gaza care trata afecțiuni cardiace și oncologice a încetat să mai funcționeze în urma unui atac israelian, a anunțat joi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), relatează AFP. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat pe platforma X că spitalul european din Khan Younis este 'grav avar
#Ucraina-Rusia: Reuniuni trilaterale prevăzute vineri la Istanbul
'Reuniuni trilaterale' vor avea loc vineri la Istanbul în locul negocierilor de pace care urmau să se deschidă între ruși și ucraineni în metropola turcă, a anunțat joi seara o sursă din cadrul Ministerului de Externe al Turciei, relatează AFP. Ministrul de Externe turc Hakan Fidan s-a întâlnit joi seara l
Gaza: ONU nu va participa la distribuirea de ajutoare de către noua fundație susținută de Washington
ONU nu va participa la distribuirea de ajutoare către Gaza de către noua fundație creată de la zero și susținută de SUA, fundație ale cărei modalități nu respectă principiile imparțialității și independenței, a insistat joi un purtător de cuvânt, relatează AFP. 'Am spus clar că participăm la operațiuni de ajutor în conformitate
Putin l-a demis pe comandantul Forțelor terestre ale armatei ruse
Președintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Forțelor terestre ale armatei ruse, Oleg Saliukov, potrivit unui decret emis de Kremlin joi, înaintea negocierilor directe cu ucrainenii la Istanbul, relatează AFP. Oleg Saliukov a fost numit secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, un important organism consultativ
Paris: Macron a vorbit pentru prima dată cu Papa Leon al XIV-lea și au discutat despre pace în Ucraina și Gaza
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că 'a vorbit pentru prima dată cu Papa Leon al XIV-lea' la telefon, prilej cu care 'au discutat despre eforturile necesare pentru a reduce la tăcere armele oriunde izbucnesc conflicte în lume, în special pentru o pace solidă și durabilă în Ucraina și Gaza', relatează AFP.
Slovacia: Premierul Fico a ținut o reuniune guvernamentală în locul unde a fost împușcat acum un an
Premierul slovac Robert Fico a ținut joi o reuniune guvernamentală în condiții de securitate strictă în locul unde a fost împușcat acum un an și a acuzat opoziția că face atmosfera politică și mai toxică astăzi, relatează Reuters. Pe acoperișuri au fost amplasați lunetiști, iar în jurul centrului cultural din Handlova,
Cancelarul german Merz afirmă că va confisca activele rusești înghețate dacă va găsi o soluție legală
Germania și aliații săi vor acționa în direcția confiscării activelor rusești înghețate în Occident prin sancțiunile impuse Rusiei după invazia în Ucraina dacă va fi identificată o soluție legală pentru o asemenea operațiune, a declarat noul cancelar german Friedrich Merz, într-un interviu publicat joi, el recunoscând totodată risc
Polonia: Candidatul puterii, Rafal Trzaskowski, pe prima poziție în sondaje înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale
Candidatul Coaliției Civice (KO), Rafal Trzaskowski, actual primar al Varșoviei, continuă să conducă în sondajele de opinie înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din 18 mai, cu 29% din intențiile de vot, indică un sondaj realizat de Opinia24 pentru posturile de televiziune TVN și TVN24, transmite joi Reuters. Karol Nawr
Secretarul de stat al SUA le cere europenilor să nu 'marginalizeze' companiile americane în procesul de reînarmare
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, le-a cerut joi aliaților europeni să nu 'marginalizeze' companiile americane în contractele pentru achiziții de armament, după ce Uniunea Europeană a promis un plan ambițios de reînarmare, transmite agenția EFE. Acest mesaj a fost transmis de șeful diplomației americane la o înt
BTA: Ministrul de Externe bulgar a participat la reuniunea informală a miniștrilor de externe ai NATO
Ministrul de externe bulgar Gheorg Gheorghiev a participat joi în Antalya (Turcia) la o reuniune informală a miniștrilor de externe din NATO. Miniștrii s-au întâlnit pentru a pune bazele summitului NATO de la Haga din 24-25 iunie și pentru a vorbi despre decizii importante pe care se așteaptă să le ia Alianța, a comunicat Min
Mica Albanie găzduiește summitul gigantic al Comunității Politice Europene (comentariu Reuters)
În Albania, una din cele mai sărace țări europene, cu numai 2,4 milioane de locuitori, vor ajunge vineri mulți lideri de pe continent, la Summitul Comunității Politice Europene (EPC), transmite Reuters. Evenimentul la care participă inclusiv reprezentanți ai Franței, Germaniei și Regatului Unit, va fi dominat de subiectul războiului din
Donald Trump afirmă că SUA ar trebui să ia Gaza și să facă din ea 'o zonă de libertate'
Președintele american Donald Trump a declarat joi că SUA voiau să ia Fâșia Gaza, devastată de 19 luni de război între Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas, și să facă din ea 'o zonă de libertate', relatează AFP. 'Am concepte pentru Gaza care cred că sunt foarte bune, să facem din ea o zonă de libertate, ca SU