Antony Blinken, nominalizat pentru funcţia de secretar de stat al SUA - diplomat, chitarist şi francofon
Antony Blinken, nominalizat luni de preşedintele ales al SUA, Joe Biden, pentru funcţia de secretar de stat în viitorul guvern de la Washington, este francofon şi pasionat de chitară, remarcă AFP.
Consilier al lui Biden de multă vreme, viitorul şef al diplomaţiei americane are tendinţe intervenţioniste şi va trebui să restabilească relaţiile Statelor Unite cu aliaţii, afectate în unele cazuri de actualul preşedinte Donald Trump, apreciază agenţia.
Politicos şi elegant, Blinken, în vârstă de 58 de ani, pare în multe privinţe opusul predecesorului său, actualul şef de stat Mike Pompeo.
Robert Malley, unul din prietenii din copilărie ai lui 'Tony', spune că 'e greu să fii mai amabil, modest şi discret' decât acesta. Malley, acum preşedinte al International Crisis Group, organizaţie neguvernamentală dedicată evitării conflictelor, adaugă că 'nimeni nu-şi aminteşte să-l fi văzut (pe Blinken) enervându-se sau cuprins de un acces de furie'.
Blinken a fost adjunct al secretarului de stat în timpul preşedinţiei lui Barack Obama. El s-a pronunţat uneori pentru intervenţii militare americane în numele drepturilor omului şi a avertizat, în legătură cu Siria, că 'superputerile nu joacă la cacealma'. Liderul de la Casa Albă s-a pronunţat în cele din urmă pentru o implicare limitată a SUA, iar fostul număr doi în Departamentul de Stat a fost oarecum dezamăgit, apreciind în mai anul trecut, într-un dialog cu televiziunea CBS, că 'nu am reuşit să împiedicăm o tragedie umană groaznică', iar asta 'este ceva ce nu voi uita niciodată'.
AFP consideră că sensibilitatea lui Blinken faţă de drepturile omului are legătură şi cu experienţa tatălui său vitreg, Samuel Pisar, unul din cei mai tineri supravieţuitori ai Holocaustului, fost deţinut în lagărele naziste de la Auschwitz şi Dachau. Avocat celebru specializat în relaţiile Occidentului cu blocul sovietic, Pisar, născut în Polonia, s-a stabilit împreună cu familia la Paris, unde Blinken a urmat şcoala Jeannine Manuel în perioada când SUA se împotmoleau în războiul din Vietnam.
'Tony, ca american, era foarte legat de valorile şi identitatea lui, dar trăia într-o ţară străină şi de aceea era obligat să vadă lumea prin această prismă într-o vreme când Statele Unite nu erau neapărat foarte populare', relatează Malley.
Tatăl biologic al lui Blinken este om de afaceri, iar mama sa, Judith Pisar, a condus timp de mai mulţi ani Centrul American de la Paris, instituţie culturală şi artistică. În anii petrecuţi la Paris, viitorul secretar de stat şi-a descoperit şi latura muzicală - a încercat jazzul şi a fost pasionat de rock în asemenea măsură încât a citat din Pink Floyd în albumul foto al uneia din promoţiile liceului unde a învăţat. Pasiunea a continuat la Washington, cu rolul de chitarist într-o trupă cu repertoriu din Beatles. Mai recent, în timpul liber din perioada epidemiei de coronavirus, Blinken a încercat şi să compună, fără mare succes: cele două balade rock, cântate cu voce de tenor, pe care le-a difuzat pe platforma Spotify sub pseudonimul ABlinken, sunt ascultate lunar de câteva zeci de utilizatori.
Blinken a studiat la Harvard, apoi a făcut carieră în domeniul juridic şi în politică. A lucrat pentru comisia de afaceri externe a Senatului SUA, în perioada când Biden era membru.
În 2017, cel care va fi în curând şeful diplomaţiei americane a spus povestea tatălui său vitreg, care a reuşit să evadeze în timpul unui 'marş al morţii' în care fusese trimis de nazişti. După ce s-a ascuns două zile prin păduri, Pisar a auzit un tanc care se apropia; spre uşurarea lui, din blindat a ieşit un soldat american. Tânărul polonez a îngenunchiat şi a rostit singurele trei cuvinte în engleză pe care le ştia: 'God bless America' - Dumnezeu să binecuvânteze America. Militarul l-a ridicat de jos şi l-a pus să intre în tanc, adică 'metaforic, în Statele Unite, către libertate', a explicat Blinken, care a conchis: 'Asta e ţara cu care am crescut: Statele Unite jucând acest rol atât de primitor, unic şi extraordinar'.AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














