Ungaria şi Polonia au blocat prin veto bugetul multianual al UE, ca urmare a condiţionalităţii privind statul de drept
Ungaria şi Polonia au blocat luni prin veto o decizie esenţială privind adoptarea bugetului multianual al UE, nefiind de acord cu condiţionarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept, au declarat diplomaţi europeni pentru agenţia DPA.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului UE, Sebastian Fischer, a anunţat pe Twitter că, la reuniunea la nivel de ambasadori desfăşurată luni, statele membre au confirmat prin majoritate calificată regimul de condiţionalitate care leagă fondurile europene de statul de drept, dar în privinţa deciziei privind resursele proprii nu s-a obţinut unanimitatea necesară din cauza opoziţiei a două state membre.
Anterior, premierul ungar Viktor Orban i-a informat pe cancelarul german Angela Merkel, pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi pe preşedintele Consiliului European, Charles Michel, că Ungaria va bloca prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 şi planul european de redresare post-pandemie, din cauza condiţionalităţii privind accesarea fondurilor europene de statul de drept, a anunţat luni şeful biroului de presă al guvernului ungar, Bertalan Havasi, citat de agenţia MTI.
Într-o scrisoare adresată acestora, Viktor Orban precizează că veto-ul ungar priveşte toate elementele cadrului financiar multianual şi ale planului de redresare Next Generation. Veto-ul include decretul privind cadrul financiar multianual şi o decizie asupra resurselor proprii, a indicat Havasi.
Havasi a amintit în declaraţia sa că premierul ungar a avertizat în mod repetat împotriva legării bugetului UE şi a pachetului de redresare de condiţii în care ''natura pretinselor încălcări nu este precis definită, ceea ce ar conduce la sancţiuni financiare motivate politic prin folosirea unor standarde duble''.
Fondurile europene nu sunt donaţii caritabile, ci plăţi la care Ungaria are dreptul în baza tratatelor UE, a declarat la rândul ei ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga. Ea a amintit că ''în momentul aderării sale la UE, în 2004, Ungaria nu a spus ''da'' unei Europe federaliste sau globalismului şi mai ales nu Statelor Unite ale Europei, ci unei alianţe a unor state-naţiune puternice care se respectă şi se sprijină reciproc''. ''Nu am spus ''da'' intrăii în UE pentru ca Bruxellesul să poată stabili pentru noi ceea ce noi considerăm a fi o familie, ceea ce noi denumim o căsătorie şi cine să poată adopta copii în Ungaria şi în ce condiţii'', a completat Judit Varga.
Polonia a avertizat de asemenea că va opune veto bugetului european. Criteriul statului de drept ''este doar un pretext, un cuvânt frumos care sună bine, dar este vorba de fapt despre o aservire instituţională, politică, de o limitare radicală a suveranităţii'', a declarat luni ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro.
Parlamentul European (PE) şi Germania, care deţine preşedinţia Consiliului UE, au ajuns pe 5 noiembrie la un acord privind un ''regim general de condiţionalitate'' prin care fondurile din bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (de 1.074 de miliarde de euro) şi cele din planul de redresare ''Next Generation'' (de 750 de miliarde de euro) vor putea fi suspendate în cazul unui stat membru atunci când Comisia Europeană consideră că acesta nu respectă independenţa justiţiei sau libertatea presei şi decizia este validată prin majoritate calificată în Consiliul UE. Guvernele ungar şi polonez califică acest mecanism drept un ''şantaj'' la adresa lor şi un instrument arbitrar bazat pe criterii politice şi ideologice. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














