#alegeriSUA Reacţii ale UE, NATO şi ale liderilor internaţionali la anunţul victoriei lui Joe Biden
Numeroşi lideri internaţionali, ai Uniunii Europene şi ai NATO au adresat sâmbătă mesaje de felicitare preşedintelui ales al SUA, Joe Biden, după victoria acestuia în faţa preşedintelui în exerciţiu, republicanul Donald Trump, la alegerile din 3 noiembrie, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a felicitat pe Joe Biden, exprimându-şi speranţa unei consolidări a relaţiilor dintre SUA şi Europa. "Conducerea americană este la fel de importantă ca întotdeauna într-o lume impredictibilă şi aştept cu nerăbdare să lucrez îndeaproape cu preşedintele ales Biden, cu vicepreşedintele ales Kamala Harris şi cu noua administraţie pentru a consolida şi mai mult legătura dintre America de Nord şi Europa. O alianţă NATO puternică este bună pentru America de Nord şi bună pentru Europa", a scris Stoltenberg pe Twitter.

Foto: (c) YANNIS KOLESIDIS/EPA
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, l-au felicitat la rândul lor pe Biden, pe Twitter, insistând pe dorinţa UE de a reconstrui cu SUA "un parteneriat solid" după o relaţie conflictuală în timpul mandatului lui Donald Trump.

Foto: (c) YANNIS KOLESIDIS/EPA
"UE este gata să se angajeze în favoarea unui parteneriat transatlantic solid. COVID-19, multilateralism, climat şi comerţ internaţional sunt sfidările pe care trebuie să le înfruntăm împreună", a scris Charles Michel. "UE şi Statele Unite sunt prieteni şi aliaţi (...) Comisia este pregătită să-şi intensifice cooperarea cu noua administraţie şi cu noul Congres", a transmis şi Von der Leyen, într-o declaraţie.

Foto: (c) OLIVIER HOSLET POOL/EPA
Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a transmis "cele mai bune urări" preşedintelui ales al SUA şi a pledat pentru o relaţie solidă între această ţară şi Uniunea Europeană, "în special în aceste timpuri dificile".

Foto: (c) OLIVIER HOSLET POOL/EPA
"Cele mai bune urări viitorului preşedinte al SUA @JoeBiden şi vicepreşedintei @KamalaHarris. Lumea are nevoie de o relaţie solidă între Europa şi Statele Unite, îndeosebi în aceste timpuri dificile", a scris pe Twitter preşedintele PE, care a exprimat disponibilitatea UE de "a conlucra (cu SUA) pentru a combate COVID-19, schimbările climatice şi pentru a aborda chestiunea inegalităţii în creştere".
Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a calificat triumful lui Biden drept "o zi de neuitat pentru Europa şi pentru democraţie". "O zi de neuitat pentru Europa şi pentru democraţie. Mă îmbrăţişez singur", a scris Gentiloni tot pe Twitter.

Foto: (c) JOHN THYS POOL/EPA
"Americanii şi-au ales preşedintele. Felicitări @JoeBiden şi @KamalaHarris! Avem multe de făcut pentru a face faţă provocărilor zilelor noastre. Să acţionăm împreună", a reacţionat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, într-un tweet.
Foto: (c) Ludovic Marin/Pool via REUTERS
"Aştept cu nerăbdare viitoarea cooperare cu preşedintele Biden. Prietenia noastră transatlantică este de neînlocuit dacă ne dorim să gestionăm marile provocări ale timpurilor noastre", a scris pe Twitter cancelarul Germaniei, Angela Merkel care, fiind chiar ea prima femeie la conducerea Germaniei, a evidenţiat că vicepreşedinta aleasă a SUA, Kamala Harris, va fi prima femeie care deţine acest post în SUA.
.jpg)
Foto: (c) FILIP SINGER/EPA
Premierul italian Giuseppe Conte a felicitat "poporul american şi instituţiile sale pentru dovada lor excepţională de vitalitate democratică". "Suntem gata să lucrăm cu preşedintele ales Joe Biden pentru a consolida relaţia transatlantică. Statele Unite pot conta pe Italia drept un aliat solid şi un partener strategic", a scris Conte în limba engleză pe contul său de Twitter.

Foto: (c)ANGELO CARCONI/EPA
Şi premierul britanic Boris Johnson l-a felicitat pe Biden "pentru alegerea sa" şi pe Kamala Harris pentru "succesul istoric". "SUA sunt aliatul nostru cel mai important şi doresc să cooperez strâns asupra priorităţilor noastre comune, de la schimbările climatice la comerţ şi apărare", a scris pe Twitter şeful guvernului de la Londra.

Foto: (c) FACUNDO ARRIZABALAGA/EPA
"În numele guvernului Canadei, îi felicit pe Joe Biden şi pe Kamala Harris pentru alegerea lor ca viitori preşedinte şi respectiv vicepreşedinte ai Statelor Unite ale Americii. Canada şi SUA se bucură de o extraordinară relaţie - una care este unică pe scena mondială. Aştept cu nerăbdare să lucrez cu preşedintele ales Biden, cu vicepreşedintele ales Harris, cu administraţia lor şi cu Congresul SUA pe măsură ce soluţionăm împreună cele mai mari provocări mondiale", a declarat premierul canadian Justin Trudeau.
Foto: (c) Patrick Doyle/REUTERS
Mesaje de felicitare au mai transmis şi preşedinţii Poloniei - Andrzej Duda, Egiptului - Abdel-Fattah al-Sissi, Libanului - cancelarul austriac Sebastian Kurz, precum şi liderii ţărilor nordice. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














