Danemarca va institui restricţii în unele regiuni după ce a descoperit o mutaţie a coronavirusului provenită din fermele de nurci

Guvernul danez a anunţat joi noi restricţii regionale după descoperirea unei mutaţii a coronavirusului SARS-CoV-2 la nurci, care ameninţă eforturile de creare a unui vaccin eficace, relatează agenţia EFE.
Premierul danez Mette Frederiksen a difuzat un comunicat în care anunţă că cetăţenii regiunii Iutlanda de Nord (North Jutland) nu îşi vor putea părăsi localităţile în următoarele patru săptămâni. În toată această perioadă vor fi închise spaţiile de cazare în respectiva zonă şi vor fi suspendate toate activităţile culturale şi sportive, dar şcolile vor rămâne deschise.
De asemenea, autorităţile locale organizează o campanie masivă de testare cu obiectivul de a fi testate circa 280.000 de persoane.
Anterior, tot joi, primarul municipalităţii Vesthimmerland, Per Bach Laursen, a declarat că în municipalităţile din nordul Danemarcei vor fi instituite restricţii de deplasare dincolo de limitele comitatelor, iar barurile şi restaurantele vor fi închise.
Guvernul de la Copenhaga a anunţat miercuri sacrificarea tuturor nurcilor de la fermele din nordul ţării, după ce anchetele epidemiologice efectuate pentru 783 de cazuri de COVID-19 au condus la o fermă de nurci ca origine a contaminării. Potrivit precizărilor autorităţilor daneze, numai 12 persoane ar fi infectate cu noua tulpină.
Mutaţia descoperită ar putea fi mai rezistentă faţă de vaccinurile împotriva COVID-19 aflate în stadiu experimental şi ar ameninţa eficacitatea lor.
Potrivit unui raport publicat miercuri de institutul danez de boli infecţioase (State Serum Institute - SSI), testele de laborator au relevat că noua tulpină prezintă mutaţii în aşa-numita proteină spike, acea parte a virusului care infectează şi invadează celulele sănătoase. Aceasta reprezintă un risc pentru viitoarele vaccinuri împotriva noului coronavirus, întrucât ele au la bază neutralizarea proteinei spike, explică SSI.
Danemarca, principalul producător de blană de nurcă, a început din luna iunie sacrificarea animalelor infectate, dar cu toate acestea focarele în ferme au persistat. Sacrificarea celor circa 17 milioane de nurci va costa statul danez circa 800 de milioane de dolari şi unii parlamentari au cerut ''dovezi'' care să fundamenteze această decizie. ''Dorim să vedem (dovezile), pentru a putea evalua baza tehnică'', a spus un purtător de cuvânt al Partidului Liberal danez.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat miercuri că are cunoştinţă despre infectarea unor oameni cu tulpina de coronavirus descoperită la nurci, adăugând că menţine dialogul cu autorităţile daneze.
Între timp, autorităţile suedeze au confirmat joi un focar de coronavirus care afectează zece crescătorii de nurci din regiunea Blekinge.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Noua rundă de discuții între Rusia și SUA va avea loc la Moscova,anunță noul ambasador rus la Washington
Discuțiile între Statele Unite ale Americii și Rusia consacrate rezolvării problemelor din relațiile lor bilaterale se mută de la Istanbul la Moscova, a declarat noul ambasador al Rusiei la Washington, Aleksandr Darciev, în primul său interviu acordat marți agenției de presă ruse oficiale TASS de la numirea în funcție, relatează miercuri Reuters și Meduza.i
Președintele sârb Aleksandar Vucic se va afla miercuri în prima sa vizită oficială în #Ucraina
Președintele sârb Aleksandar Vucic va merge miercuri în vizită în Ucraina, o premieră pentru liderul acestei țări care a menținut relații cordiale cu Moscova de la începutul războiului în februarie 2022, a anunțat președinția sârbă într-un comunicat, relatează AFP. 'Președintele Republicii Serbia va merge în
Turcia: O instanță din Istanbul a emis un mandat de arestare pentru proprietarul unui post de televiziune pro-opoziție
O instanță din Istanbul a emis un mandat de arestare pentru proprietarul unui post de televiziune aliniat cu principalele partide de opoziție din Turcia sub acuzația de manipulare a licitațiilor, a anunțat marți seară procuratura, informează miercuri Reuters. Mandatul de arestare pentru Cafer Mahiroglu, proprietarul Halk TV, a fost emis ca parte a unei investi
Un general german cu funcție importantă în cadrul NATO cere ca Germania să revină la serviciul militar obligatoriu
Generalul german Christian Badia - șef adjunct al Comandamentului aliat pentru transformare (Allied Command Transformation - ACT) - a cerut să se revină la recrutarea obligatorie în Germania, pe fondul unui deficit de până la 60.000 de soldați în Bundeswehr (armata țării), relatează miercuri DPA. Problema reintroducerii serviciului militar obligatoriu ar pu
Slovacia amenință că va respinge noul pachet de sancțiuni propus de UE împotriva Rusiei
Slovacia ar putea bloca următorul pachet de sancțiuni propus de Uniunea Europeană împotriva Rusiei dacă Comisia Europeană nu oferă o soluție la îngrijorările privind aprovizionarea cu energie, a declarat marți premierul slovac Robert Fico, relatează dpa. 'Republica Slovacă nu va sprijini cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni propus împotri
SUA condamnă sancţiunile aliaţilor săi împotriva a doi miniştri israelieni ultranaţionalişti şi cer ridicarea lor
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a condamnat marţi sancţiunile impuse de Australia, Canada, Noua Zeelandă, Norvegia şi Regatul Unit împotriva a doi miniştri ultranaţionalişti din Israel şi a cerut acestor ţări să le revoce, transmite miercuri EFE. Într-un comunicat, şeful diplomaţiei americane afirmă că "aceste sancţiuni n
VIDEO/SUA: Manifestație la New York împotriva politicii migratorii a lui Trump
'Fără ură, fără frică, imigranții sunt bineveniți'. Câteva mii de oameni au defilat marți seară devreme pe străzile New Yorkului pentru a protesta față de politica migratorie a lui Donald Trump, potrivit unei echipe a AFP aflate la fața locului. Manifestanții, inclusiv mulți tineri, s-au adunat în Foley Square, o piață din
Trump atacă virulent Europa și politica ei migratorie 'scăpată de sub control'
Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marți că Europa trebuie să acționeze împotriva 'imigrației scăpate de sub control' și asta 'înainte să fie prea târziu', notează AFP. 'După cum poate vedea acum întreaga lume, imigrația scăpată
#Ucraina: Doi morți și 28 de răniți în noi lovituri rusești asupra orașului Harkov
Noi atacuri rusești asupra orașului Harkov din nord-estul Ucrainei au făcut doi morți și cel puțin 28 de răniți în cursul nopții de marți spre miercuri, a anunțat primarul Igor Terehov, relatează AFP. 'În două cartiere ale orașului au avut loc 17 atacuri cu drone' în această noapte, a declarat edilul, subliniind c&aci
VIDEO/Trump afirmă că Los Angeles este invadat de 'inamici străini'
Donald Trump a afirmat marți, într-un discurs ținut la o bază militară, că orașul Los Angeles, unde au avut loc ciocniri între poliție și manifestanți împotriva politicii sale migratorii, este invadat de 'inamici străini', notează AFP.
Mexic: Președinta Sheinbaum dezminte că a încurajat manifestațiile de la Los Angeles
Președinta mexicană Claudia Sheinbaum a respins marți comentariile unei responsabile cu rang înalt din administrația americană care a acuzat-o că a încurajat manifestațiile împotriva expulzării migranților la Los Angeles, numindu-le 'absolut false', notează AFP. De vineri, megalopolisul cu o numeroasă comunitate mexic
Danemarca va cumpăra sisteme de apărare antiaeriană de la producători europeni
Danemarca va achiziționa sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acțiune de la producători de armament din Franța, Germania și Norvegia pentru a-și proteja civilii și instalațiile militare, a anunțat marți Ministerul Apărării, notează AFP. Țara scandinavă va cheltui peste șase miliarde de coroane (804 milioane de euro) pentru a achizi
SUA: California cere justiţiei să împiedice desfăşurarea de soldaţi la Los Angeles
Statul California a cerut marţi unui tribunal să blocheze desfăşurarea de militari la Los Angeles după decizia lui Donald Trump de a trimite membri ai Gărzii Naţionale şi puşcaşi marini (Marines) în faţa manifestanţilor care denunţă arestările de migranţi, notează AFP. "Desfăşurarea pe străzi de luptători antrenaţi pentr
#Ucraina studiază restricționarea telefoniei mobile pentru a contracara amenințarea dronelor rusești
Ucraina examinează introducerea unor restricții temporare asupra serviciilor de telefonie mobilă cu obiectivul de a perturba utilizarea de către Rusia a rețelelor mobile ucrainene pentru a culege informații în timpul atacurilor tot mai intense cu drone, potrivit Comisiei de Apărare a parlamentului ucrainean, relatează marți agenția EFE.
Franța/Supraveghetoare înjunghiată mortal de un elev: Premierul cere 'experimentarea' utilizării de porți de detecție a armelor la intrarea în școli
Prim-ministrul francez Francois Bayrou și-a exprimat marți speranța că guvernul va lucra la 'experimentarea' instalării de porți de detectare a armelor la intrarea în școli, la câteva ore după ce o supraveghetoare școlară a fost înjunghiată mortal de un elev de 14 ani la intrarea într-un gimnaziu din Nogent, în nord-estul țării,