Proteste în Polonia faţă de interzicerea aproape în totalitate a avorturilor

Mai multe sute de demonstranţi au protestat la Varşovia în cursul nopţii de joi spre vineri faţă de interdicţia aproape totală a avorturilor impusă în Polonia în urma unei decizii a Tribunalului Constituţional, relatează DPA.
Joi, Tribunalul Constituţional a decis că practicarea avorturilor din cauza unor malformaţii ale fetusului este ilegală conform Constituţiei. Malformaţiile congenitale au reprezentat motivul pentru aproape toate avorturile legale realizate anul trecut în Polonia.
În urma deciziei, avortul va fi legal în Polonia numai dacă sarcina reprezintă o ameninţare la adresa sănătăţii sau a vieţii mamei sau atunci când este rezultatul unui act interzis precum violul sau incestul.
Decizia este o schimbare majoră în Polonia, pentru că anulează 'compromisul privind avortul' din Polonia, o lege din 1993 care nu a trecut prin mari schimbări în ultimii peste 20 de ani.
Mai multe sute de persoane din Varşovia nu au ţinut cont de interdicţia legată de coronavirus privind adunările publice de peste 10 persoane şi au început să protesteze joi seară în fruntea Curţii Constituţionale.
Protestatarii au mărşăluit prin faţa sediului partidului conservator de guvernare Lege şi Justiţie (PiS). Poliţia le-a blocat ulterior drumul atunci când mulţimea a încercat să ajungă în faţa locuinţei liderului PiS, Jaroslaw Kaczynski, ceea ce a dus la ciocniri minore.
Poliţia a reţinut 15 persoane după protestele din Varşovia.
Proteste mai mici au avut de asemenea loc şi în alte oraşe poloneze, conform media locale.
Multe organizaţii de apărare a drepturilor femeilor de a alege şi politicieni de opoziţie s-au pronunţat împotriva deciziei.
Deşi hotărârea de a interzice avorturile din cauza unor malformaţii ale fetusului a fost luată de Tribunalul Constituţional, multe persoane din afara partidului de guvernământ consideră că instanţa este o instituţie politizată aflată sub influenţa PiS. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Friedrich Merz, votat favorabil de Bundestag pentru postul de cancelar german, la a doua încercare
Friedrich Merz a fost votat favorabil de Bundestag marți după-amiază pentru postul de cancelar federal german, la o repetare a votului în camera inferioară a parlamentului după ce guvernul de coaliție format din conservatorii săi și social-democrați nu reușise la prima încercare să obțină majoritatea, relatează Reuters. Însă
Vladimir Putin și Xi Jinping vor discuta la Moscova despre #Ucraina și relațiile dintre Rusia și SUA (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping vor discuta joi, la Moscova, despre conflictul din Ucraina și relațiile dintre Rusia și Statele Unite, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP. 'Cele mai importante probleme vor fi discutate în cadrul acestei întâlniri între patru ochi: dosarul ucrai
Trump nu ar fi știut de ordinul dat de Hegseth de a suspenda livrările de arme către #Ucraina (anchetă Reuters)
La aproximativ o săptămână după ce Donald Trump și-a început al doilea mandat de președinte, armata americană a emis un ordin pentru trei companii aeriene de transport, operând de la Dover Air Force din Delaware și de la o bază americană din Emiratele Arabe Unite- de a suspenda 11 zboruri cu proiectile de artilerie și alte tipuri de armament destinate Ucrai
Germania: Merz se supune după-amiază unui nou tur de scrutin în Bundestag după eșecul din prima rundă
Liderul conservator german Friedrich Merz va încerca marți după-amiază din nou să devină cancelar al Germaniei, într-un al doilea tur de scrutin în Bundestag, după o primă tentativă eșuată în cursul dimineții, transmit agențiile internaționale de presă. Toate grupurile politice din Bundestag, cu excepția Alternativei pe
Nuclear: Putin i-a transmis președintelui iranian că dorește un acord 'echitabil' între Washington și Teheran (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său iranian Massoud Pezeshkian că dorește un acord 'echitabil' între Washington și Teheran în dosarul nuclear iranian, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP. Statele Unite și Iranul, un aliat apropiat al Moscovei, au început discuții pe această temă delicată din 12 aprilie, co
Pakistanul acuză India că a modificat debitul unui fluviu
Pakistanul, în plină tensiune cu India care a revocat un important tratat de împărțire a resurselor de apă între cei doi vecini, a acuzat marți New Delhi că modifică debitul fluviului Chenab, unul din cele trei plasate sub controlul Islamabadului potrivit acestui acord suspendat, relatează AFP. Acest curs major de apă î
Rusia vrea să meargă înainte cu armistițiul din 8-10 mai, dar va răspunde dacă va fi atacată (Kremlin)
Kremlinul a afirmat marți că forțele ruse intenționează în continuare să aplice un armistițiu în Ucraina în perioada 8-10 mai, conform ordinelor președintelui rus Vladimir Putin, dar vor răspunde în cazul în care forțele ucrainene încearcă să atace poziții ruse, relatează Reuters. Purtătorul de cuvânt
Președintele polonez afirmă că Trump îl poate forța pe Putin 'să facă pace' în #Ucraina
Președintele polonez Andrzej Duda a afirmat luni că face presiuni asupra omologului său american Donald Trump pentru ca acesta să intensifice sancțiunile contra Rusiei astfel încât să o forțeze să accepte o încheiere a războiului din Ucraina, relatează marți Politico. Potrivit șefului statului polonez, Trump este singurul car
Polonia acuză Rusia de tentative de amestec în alegerile prezidențiale
Ministrul polonez al digitalizării, Krzysztof Gawkowski, a afirmat marți într-o conferință de presă că înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, programat în 18 mai, Polonia se confruntă cu o încercare fără precedent a Rusiei de a se amesteca în procesul electoral, transmite Reuters. Din cauza rolului său
Franța strânge relațiile cu Polonia, devenită unul dintre 'greii' Europei
Președintele francez Emmanuel Macron și premierul polonez Donald Tusk urmează să semneze vineri un 'tratat de prietenie și cooperare' care ilustrează dorința Parisului de a strânge relațiile cu Polonia, țară ce a dobândit o influență considerabilă în Europa după începutul războiului din Ucraina, scrie marți AFP.
Beijingul se declară gata să-i primească pe Ursula von der Leyen și Antonio Costa la summitul UE-China
China s-a declarat marți gata să-i primească pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, la summitul dintre Beijing și Uniunea Europeană, prevăzut să aibă loc în China în iulie, relatează AFP și Reuters. 'Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președi
Germania: Friedrich Merz nu a reușit să obțină votul parlamentului pentru a fi validat în funcția de cancelar
Liderul conservatorilor germani Friedrich Merz nu a reușit marți dimineață să obțină majoritatea necesară în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal) pentru a deveni cancelar al Germaniei, transmit Reuters, dpa, AFP și EFE. Merz (69 de ani) a primit voturile a 310 dintre cele 621 de voturi exprimate - în total sunt 630
ONU: Omenirea a înregistrat în 2024 o încetinire 'îngrijorătoare' în dezvoltarea sa, însă Inteligența Artificială ar putea fi o soluție
După relansarea post-COVID, omenirea a înregistrat în 2024 o încetinire 'neașteptată' și 'îngrijorătoare' în dezvoltarea sa, iar aceasta încă înainte de tăierile drastice în ajutoarele internaționale, își exprimă îngrijorarea Organizația Națiunilor Unite (ONU), într-un raport publicat m
China declară că se opune continuării operațiunilor armatei israeliene în Fâșia Gaza
China a declarat marți că se ''opune'' continuării operațiunilor armatei israeliene în Fâșia Gaza, după anunțarea în ajun a unui plan israelian de cucerire a enclavei palestiniene, transmite France Presse. ''China urmărește îndeaproape situația între Palestina și Israel și se opune continuă
'Situația este blocată' între Paris și Alger, susține ministrul de externe francez
Ambasadorul Franței în Algeria se află la Paris de la jumătatea lui aprilie și situația 'este blocată' între cele două țări, a anunțat marți ministrul de externe al Franței, Jean-Noel Barrot, relatează AFP. Stéphane Romatet este 'în continuare la Paris', a declarat Jean-Noel Barrot la radio RTL. '&I