Profesor decapitat într-un atentat terorist în Franţa: ''Ei nu vor câştiga'', transmite Macron naţiunii, referindu-se la extremişti
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri seara că profesorul decapitat la Conflans-Sainte-Honorine, la nord-vest de Paris, a fost victima unui "atentat terorist islamist tipic" şi a asigurat că "obscurantismul şi violenţa care îl însoţesc nu vor câştiga", relatează Reuters.
"Unul dintre concetăţenii noştri a fost asasinat astăzi pentru că el preda, pentru că el îi învăţa pe elevi libertatea de exprimare, libertatea de a crede şi de a nu crede", a spus preşedintele, sobru, la colegiul din Bois d'Aulne, unde profesase victima.
"Compatriotul nostru a fost atacat în mod laş, a fost victima unui atentat terorist islamist tipic", a insistat şeful statului, adăugând că "obscurantismul şi violenţa care însoţesc acest gest nu vor câştiga". "Ei nu vor trece", a spus el, invitând naţiunea la "coeziune".
"Această unitate este indispensabilă", a spus Macron într-o scurtă alocuţiune. Emmanuel Macron sosise la ora 21:10 la colegiul din Conflans, în departamentul Yvelines, unde profesorul predase, însoţit de ministrul educaţiei naţionale Jean-Michel Blanquer şi de ministrul de interne Gerald Darmanin.
El a plecat după aproape o oră şi jumătate de discuţii cu cadrele didactice aflate în stare de şoc.
Preşedintele a prezentat condoleanţe familiei şi apropiaţii profesorului ucis.
Exprimându-şi sprijinul pentru întreaga echipă didactică a colegiului din Bois d'Aulne, el s-a adresat tuturor cadrelor didactice din Franţa, declarând că "naţiunea întreagă va fi alături de ele, în prezent şi în viitor, pentru a le proteja, a le apăra, pentru a le permite să-şi facă meseria, cea mai frumoasă dintre toate, pentru că-i face pe cetăţeni liberi".
"Nu este o întâmplare, dacă în această seară un profesor a fost ucis de un terorist este pentru că acesta a vrut să ucidă valorile Republicii, iluminismul, posibilitatea de a face din copiii noştri cetăţeni liberi", a declarat preşedintele francez.
"Această este bătălia noastră", a exclamat el.
Ministrul educaţiei Jean-Michel Blanquer a indicat că îi va primi sâmbătă pe reprezentanţii personalului didactic de la liceu şi părinţi ai elevilor. El se va adresa de asemenea prin video tuturor profesorilor, personalului din educaţie şi familiilor lor pentru a exprima o "reacţie de solidaritate absolută şi de soliditate a întregii noastre instituţii", a scris ministrul pe Twitter.
Emmanuel Macron a exprimat de asemenea mulţumiri forţelor de ordine care "au intervenit cu un curaj exemplar şi cu o rapiditate excepţională pentru a pune capăt cursei mortale a acestui terorist".
Suspectul urmărit a fost oprit de poliţişti ai unei echipe BAC din cadrul brigăzii anticriminalitate pe teritoriul comunei limitrofe d'Eragny, în Val d'Oise. Refuzând să se supună ordinelor, el a fost împuşcat mortal de poliţişti.
Potrivit mai multor media, agresorul din Conflans era un tânăr de 18 ani născut la Moscova, notează Reuters.
Atacul, care s-a produs în jurul orei 17:00, a generat un val de emoţie şi de mânie.
Parchetul naţional antiterorist (PNAT) a anunţat că s-a sesizat din oficiu pentru capete de acuzare privind un "asasinat în legătură cu o acţiune teroristă şi cu o asociere teroristă criminală de răufăcători".
Atacul survine în timp ce procesul în cazul atentatelor împotriva Charles Hebdo şi a supermarketului Hyper Cacher în ianuarie 2015 continuă într-o instanţă specială din Paris.
Într-un comunicat, săptămânalul satiric şi-a exprimat vineri seara "sentimentul său de oroare şi revoltă după ce un cadru didactic în exercitarea meseriei sale a fost asasinat de un fanatic religios".
"Intoleranţa religioasă tocmai a trecut un nou prag şi nu pare să dea înapoi de la nimic pentru a-şi impune teroarea în ţara noastră", continuă Charlie Hebdo.
O sursă poliţienească a indicat vineri seara că profesorul arătase în clasă una sau mai multe caricaturi ale profetului Mahomed.
Asasinarea sa are loc la trei săptămâni după un atac cu satâr în Arondismentul XI din Paris, unde se afla redacţia revistei satirice în timpul măcelului din ianuarie 2015.
Agresorul din strada Nicolas-Appert, un cetăţean pakistanez, arestat de forţele de ordine, voia "să se revolte" împotriva republicării de către Charlie Hebdo a caricaturilor cu Mahomed cu ocazia procesului, dar nu şi-a declarat apartenenţa la niciun grup, a declarat ulterior procurorul naţional antiterorist Jean-Francois Ricard.AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
* Profesor decapitat în Franţa: Patru persoane, între care un minor, reţinute
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














