Brexit: Liderii UE insistă pe reguli de aplicare dure pentru orice viitor acord comercial cu Londra

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi alţi lideri din Uniunea Europeană vor insista, la summitul din 15-16 octombrie, pe reguli de aplicare dure pentru orice viitor acord comercial cu Regatul Unit, avertizându-l pe premierul Boris Johnson că planul Londrei de a ignora acordul de retragere a arătat că nu se poate avea încredere în britanici, a relatat cotidianul Financial Times, citat de Reuters.
Diplomaţi europeni au afirmat că, la Consiliul European care începe joi, liderii statelor membre îi vor cere negociatorului-şef al UE Michel Barnier să se asigure că garanţiile privind concurenţa loială pentru companiile europene sunt susţinute de dreptul Bruxellesului de a adopta rapid contramăsuri dacă Londra îşi încalcă angajamentele.
Franţa şi alte ţări cu sector al pescuitului puternic vor pune accentul pe hotărârea lor de a păstra cotele de pescuit în apele britanice, ceea ce îi va lăsa lui Barnier mai puţin spaţiu de manevră pentru a ajunge la un acord cu Regatul Unit, notează publicaţia britanică.
De partea sa, Regatul Unit ar dori un acord de tipul celui cu Norvegia, în cazul căreia cotele de pescuit sunt stabilite în fiecare an.
Boris Johnson a stabilit 15 octombrie drept dată limită pentru ajungerea la un acord, iar un diplomat european a declarat vineri că Michel Barnier doreşte câteva concesii suplimentare din partea Londrei înainte de a intra în ultima fază intensă a negocierilor asupra viitoarelor relaţii comerciale între UE şi Regatul Unit.
Principalele divergenţe între UE şi Londra sunt legate de solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de comerţ liber - fără cote şi taxe vamale - Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană.
Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, la peste trei ani şi jumătate după ce a votat pentru Brexit, cu 52% la 48%, într-un referendum desfăşurat în 2016. În prezent este în vigoare o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie, timp în care va continua să aplice normele europene. Dacă Londra şi Bruxellesul nu ajung la un acord asupra relaţiilor viitoare, atunci de la 1 ianuarie 2021 raporturile comerciale dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Donald Trump și Mark Carney se vor întâlni marți la Casa Alba pentru a negocia tarifele
Președintele american, Donald Trump, îl va primi pe prim-ministrul canadian, Mark Carney, la Casa Albă marți, 6 mai, pentru a începe negocierile privind tarifele impuse Canadei și noua relație bilaterală dintre cele două țări, transmite EFE. În prima sa conferință de presă de la câștigarea alegerilor generale luni, Carn
Rubio îndeamnă Germania să 'inverseze cursul' după ce AfD a fost etichetată drept extremistă
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a condamnat clasificarea partidului Alternativa pentru Germania (AfD) drept 'extremist de dreapta confirmat' de către serviciile de informații interne, făcând apel la țară să 'inverseze cursul', relatează dpa. 'Germania tocmai a acordat agenției sale de spionaj noi puteri pent
Ministrul adjunct al culturii din Berlin demisionează după o controversă pe tema reducerilor bugetare
Ministrul adjunct al culturii din Berlin a demisionat vineri, după ce controversa privind reducerile bugetare din decembrie în acest sector a stârnit furie în rândul teatrelor, orchestrelor și cluburilor techno din capitala germană, transmite France Presse. Joe Cialo, membru al Uniunii Creștin-Democrate, la fel ca viito
Propunerea de buget pentru 2026 a lui Donald Trump reduce cheltuielile și prioritizează apărarea
Președintele Donald Trump dorește să concentreze bugetul SUA pentru 2026 pe securitatea națională și apărare, reducând în același timp alte cheltuieli publice, a anunțat vineri Casa Albă. Acest prim proiect include o creștere de 13% a bugetului pentru apărare și o creștere de 65% a bugetului pentru securitate internă. Totodat preve
Regele Charles va participa la inaugurarea noului Parlament canadian
Regele Charles al Marii Britanii și soția sa, regina Camilla, vor vizita Canada în perioada 26-27 mai, a anunțat vineri Palatul Buckingham - relatează Reuters. Cuplul regal va participa la deschiderea de stat a Parlamentului Canadei din Ottawa, se arată în comunicat. Și prim-ministrul canadian, Mark Carney, a anunțat
NATO/Rutte intenționează să includă cheltuieli de securitate mai mari pentru a respecta planul de apărare al lui Trump
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus membrilor alianței să majoreze cheltuielile pentru apărare la 3,5% din PIB și să aloce încă 1,5% pentru cheltuieli mai largi legate de securitate, pentru a răspunde cererii președintelui american, Donald Trump, privind o țintă de 5%, au declarat pentru Reuters persoane familiare cu această temă.
VIDEO/Candidatul naționalist la președinția Poloniei, primit de Donald Trump
Candidatul naționalist la președinția Poloniei, Karol Nawrocki, a anunțat vineri că i-a făcut o vizită 'importantă' președintelui american, Donald Trump la Casa Albă, stârnind în Polonia acuzații de ingerință electorală, transmite France Presse. Karol Nawrocki are sprijinul partidului de opoziție Lege și Justiție (PiS) și a
Donald Trump vrea să redenumească 8 mai şi 11 noiembrie drept "Zilele Victoriei" în cele două războaie mondiale
Statele Unite vor marca victoria aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial pe 8 mai, ziua în care Germania a capitulat în 1945, a anunţat vineri preşedintele american, Donald Trump. "Mulţi dintre aliaţii şi prietenii noştri sărbătoresc 8 mai ca Ziua Victoriei, dar noi am făcut mai mult decât orice altă ţară, de depar
Copiii înfometați din Gaza caută hrană în grămezile de gunoi, semnalează ONU
Copiii din Gaza caută prin munți de gunoaie resturi alimentare și combustibil, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a Biroului ONU pentru ajutor de urgență din orașul Gaza, Olga Cerevko, făcând apel la încetarea blocadei Israelului asupra livrărilor de ajutoare către teritoriu, relatează dpa. Vorbind prin video cu ziarișt
Transfer de date ale UE spre China: TikTok condamnat la o amendă de 530 milioane de euro
Platforma TikTok a fost condamnată vineri în Uniunea Europeană la plata unei amenzi în valoare de 530 milioane de euro pentru că a eșuat să garanteze o protecție suficientă datelor personale ale europenilor în China, de unde ele sunt accesibile, într-un moment în care platforma se află și în colimatorul SUA, relatează AFP.
Iranul trebuie 'să renunțe' la îmbogățirea uraniului, declară Rubio
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că Iranul trebuie să 'renunțe' la îmbogățirea uraniului și la dezvoltarea de rachete cu rază lungă de acțiune și ar trebui să permită inspectorilor americani accesul la instalațiile sale, în contextul amânării rundei de negocieri nucleare, relatează Reuters. Comen
Gaza: Operațiunile umanitare 'în pragul unei prăbușiri totale', afirmă Crucea Roșie
Operațiunile umanitare în Fâșia Gaza sunt 'în pragul unei prăbușiri totale', a avertizat vineri Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) după două luni de blocadă totală israeliană a oricărei intrări de ajutoare, relatează AFP. 'Dacă livrările de ajutoare nu se reiau imediat, CICR nu va dispune de alimente,
Vatican: Horn instalat pe acoperișul Capelei Sixtine în vederea conclavului
Vaticanul a instalat vineri un horn pe acoperișul Capelei Sixtine în vederea conclavului care va începe pe 7 mai, relatează AFP. La terminarea fiecărei sesiuni de vot a cardinalilor reuniți în interiorul capelei, buletinele de vot sunt arse într-o sobă specială. Hornul, vizibil din Piața Sf.Petru, emite un fum negru dac
Donald Trump ordonă suspendarea finanțării de către stat a mediilor publice PBS și NPR
Președintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv prin care cere administratorului federal de investiții în domeniul audiovizualului public (CPB) să înceteze finanțarea a două instituții media publice americane, televiziunea PBS și radioul NPR, pe care le acuză de părtinire, relatează AFP. 'Am dat instrucțiuni c
Marea Britanie: Extrema dreaptă britanică câștigă un scrutin parțial, un eșec pentru Starmer
Partidul de extrema dreaptă Reform UK, condus de Nigel Farage, a câștigat într-un un scrutin parțial în nord-vestul Angliei, învingând Partidul Laburist de guvernământ, un eșec pentru premierul Keir Starmer, relatează vineri France Presse. 'Pentru mișcare, pentru partid, acesta este un moment foarte, foa