Belarus: Preşedintele Lukaşenko s-a întâlnit la închisoare cu opozanţii încarceraţi

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a făcut sâmbătă o vizită la o închisoare din Minsk pentru a se întâlni cu mai mulţi lideri ai opoziţiei deţinuţi acolo, tema principală a discuţiei fiind reforma constituţională, potrivit agenţiei Belta, citată de Reuters şi EFE.
Într-o fotografie publicată de un canal pro-Lukaşenko pe Telegram, preluată de agenţia de presă Belta pe website-ul ei, Lukaşenko şi alte 11 persoane îmbrăcate în ţinută casual au luat loc în jurul unei mese decorate cu flori, fiecare având în faţa locului ocupat un ecuson cu numele său.
Bancherul Viktor Babariko, opozant căruia i-a fost interzisă participarea la alegerile din august şi în luna anterioară a fost arestat împreună cu fiul său, se află printre cei din fotografie. Singura femeie care apare în fotografie este avocata Lilia Vlasova, membră a consiliului de coordonare a opoziţiei, arestată în luna august.
''Constituţia nu poate fi scrisă în stradă'', a spus Lukaşenko, potrivit agenţiei Belta, evocând tema întâlnirii sale cu opozanţii încarceraţi. Nu au fost deocamdată oferite alte detalii despre această discuţie. Nu se ştie nici dacă Lukaşenko a discutat, sau o va face curând, cu Maria Kolesnikova, una dintre liderele mişcării de opoziţie, pusă sub acuzare după ce s-a împotrivit expulzării din ţară.
Contracandidata lui Lukaşenko la scrutinul din 9 august, Svetlana Tihanovskaia, refugiată în Lituania, a primit pentru prima dată în ultimele patru luni permisiunea să vorbească la telefon cu soţul ei, Serghei Tihanovski, aflat din luna mai în detenţie pentru organizarea unor manifestaţii ale opoziţiei.
În încercarea de a tempera protestele care nu contenesc după alegerile la care Lukaşenko a obţinut al şaselea mandat prezidenţial, dar pe care opoziţia le consideră fraudate, preşedintele a sugerat o revizuire a Constituţiei însoţită de un referendum constituţional, iniţiativă primită cu scepticism de opoziţie. Potrivit istoricului membru al opoziţiei belaruse Anatoli Lebedko, aceasta a iniţiat la rândul ei elaborarea unei noi Constituţii care ar restrânge prerogativele preşedintelui şi ar instaura un sistem electoral mixt.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Teheranul consideră că interdicția de călătorie impusă de SUA dovedește 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani
Iranul a criticat sâmbătă interdicția de călătorie impusă de președintele american Donald Trump asupra cetățenilor din 12 țări, între care Republica Islamică, declarând că arată o 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani, informează Reuters. Acesta este 'un semn clar al dominației unei mentalități rasis
Emmanuel Macron va vizita Groenlanda, teritoriu danez râvnit de Donald Trump, pe 15 iunie
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită oficială în Groenlanda pe 15 iunie pentru a-și arăta sprijinul pentru acest teritoriu autonom danez râvnit de președintele american Donald Trump, a anunțat sâmbătă Palatul Elysee, informează AFP. El va călători în Groenlanda 'la invitația' premierului aces
SUA: Confruntări între poliția antirevoltă și protestatari în Los Angeles după raiduri antiimigrație
Polițiști cu căști de protecție și îmbrăcați în echipament antirevoltă s-au confruntat vineri seară cu protestatari în centrul orașului Los Angeles, după o zi de raiduri federale împotriva imigrației în care zeci de oameni au fost reținuți, informează Reuters și EFE. Potrivit unei transmisiuni live a Reuters, ofiț
O curte de apel permite administrației Trump să continue să refuze accesul agenției AP la Casa Albă și în avionul prezidențial
O curte de apel din Statele Unite a decis vineri că președintele american Donald Trump poate interzice temporar Associated Press (AP) de la anumite evenimente de presă, inclusiv accesul în Biroul Oval și în avionul prezidențial Air Force One, informează dpa și EFE. Instanța a suspendat parțial un ordin anterior al unei instanțe inf
#Ucraina anunță victime în 'cel mai puternic atac' efectuat de Rusia asupra orașului Harkov
Autoritățile ucrainene au raportat mai multe victime sâmbătă dimineața în urma unor atacuri aeriene intense ale armatei ruse asupra orașului Harkov, din estul ucrainean, informează dpa. 'Harkovul se confruntă cu cel mai puternic atac de la începutul războiului la scară largă' declanșat de Rusia împotriva Ucraine
SUA: Condamnați pentru asaltul asupra Capitoliului, cinci militanți de extremă dreapta cer despăgubiri
Cinci membri ai unui grup american de extremă dreapta grațiați de Donald Trump după condamnarea lor pentru rolul în asaltul asupra Capitoliului la Washington solicită despăgubiri de 100 de milioane de dolari de la Departamentul de Justiție, notează AFP. În plângerea lor la civil, depusă vineri la un tribunal federal din Flori
SUA: Curtea Supremă permite DOGE să acceseze datele Securității Sociale
Curtea Supremă a Statelor Unite cu majoritate conservatoare a autorizat vineri, până la un nou ordin, Departamentului pentru eficiență guvernamentală (DOGE), lansat de miliardarul Elon Musk, să acceseze datele personale deținute de Securitatea Socială, notează AFP. Cu o majoritate de șase voturi la trei, ale judecătorilor conservatori &i
Rusia: Un cetățean american a părăsit țara după internarea pentru agresiune asupra unui polițist
Cetățeanul american Joseph Tater, internat într-un spital de psihiatrie rus la mijlocul lunii aprilie pentru agresiune asupra unui polițist, a părăsit țara, a anunțat vineri agenția oficială de presă TASS, citată de AFP. Tater, 46 de ani, a fost arestat la Moscova în august 2024, acuzat că a atacat un polițist după un incident &ici
Un salvadorian expulzat din greșeală readus în Statele Unite, după luni de bătălie judiciară
Un imigrant salvadorian despre care administrația Trump a susținut că nu poate să-l repatrieze în ciuda deportării sale 'dintr-o eroare' în El Salvador a fost adus vineri în Statele Unite unde va fi acuzat de trafic de migranți, a anunțat procurorul general al SUA, Pam Bondi, relatează AFP. Cazul lui Kilmar Abrego Gar
Președintele sirian vizitează Daraa, leagănul revoltei din 2011
Președintele interimar sirian Ahmed al-Sharaa a mers vineri la Daraa, leagănul revoltei din 2011, pentru prima dată de la răsturnarea liderului Bashar al-Assad în urmă cu aproape șase luni, relatează AFP. Agenția oficială de presă SANA a publicat imagini care arată o mulțime entuziastă salutându-l pe Sharaa care a dat mâna cu
Franța nu vinde arme Israelului, afirmă ministrul apărării
Franța are o poziție 'clară' care este să nu vândă arme Israelului, a declarat vineri seară ministrul apărării, Sébastien Lecornu, după ce docherii din portul Marsilia (sud-est) au refuzat să încarce un container plin cu componente militare pe o navă care se îndrepta spre Haifa, notează AFP. 'Poziția Franțe
Armata israeliană are o lipsă de 10.000 de soldați, între care 6.000 pentru unitățile de luptă (purtător de cuvânt)
Armata israeliană are o lipsă de peste 10.000 de soldați, dintre care aproximativ 6.000 pentru unitățile de luptă, a declarat vineri seara purtătorul său de cuvânt în Fâșia Gaza, după aproape 20 de luni de război între Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas, relatează AFP. Armata 'are o lipsă de peste 10.000 de sold
Gruparea rusă de mercenari Wagner se retrage din Mali
Gruparea rusă de mercenari Wagner, care a jucat un rol crucial în războiul din Ucraina până la rebeliunea eșuată condusă de fondatorul ei, Evgheni Prigojin, mort în august 2023 într-un misterios accident aviatic, și-a anunțat vineri retragerea din Mali, după o misiune de peste trei ani în această țară din regiunea africană Sahel, relatează agenț
Taiwanul denunță manevre 'provocatoare' ale armatei chineze
Taiwanul a denunțat vineri manevre 'provocatoare' ale armatei chineze după ce forțe ale acesteia au efectuat operațiuni de patrulare în jurul insulei, la o zi după o convorbire telefonică între președinții american și chinez, relatează AFP. Ministerul taiwanez al Apărării a comunicat că a detectat 21 de avioane militare chineze, printre car
Gaza: Apărarea civilă anunță moartea a 38 de persoane în lovituri sau tiruri israeliene
Apărarea civilă din Fâșia Gaza a anunțat vineri moartea a 38 de persoane în lovituri sau tiruri israeliene pe micul teritoriu palestinian, unde locuitorii marchează prima zi a Sărbătorii musulmane a Sacrificiului (Eid al-Adha), relatează AFP. În total, echipele de apărării civile au înregistrat 38 de morți, între care 11 înt