SUA: Un raport antitrust al Camerei Reprezentanţilor critică 'monopolul de putere' al giganţilor internetului

O subcomisie a Camerei Reprezentanţilor din Congresul american afirmă, într-un raport publicat marţi, că giganţii internetului - Amazon, Apple, Facebook şi Google - au abuzat de 'monopolul lor de putere', cerând restructurarea acestor companii, transmite dpa.
Raportul de 449 de pagini este rezultatul unei anchete antitrust desfăşurate timp de 15 luni de o subcomisie a Comisiei Judiciare a Camerei, care i-a audiat pe şefii executivi al celor patru companii.
'Simplu spus, companii care altădată erau start-up-uri bătăioase, care puneau la încercare statu-quo-ul, au devenit genul de monopoluri pe care le-am văzut ultima oară în epoca baronilor petrolului şi a magnaţilor căilor ferate', se spune în raport.
'Aceste firme conduc, de regulă, piaţa în acelaşi timp în care concurează pe ea - o poziţie care le permite să scrie un set de reguli pentru alţii, în vreme ce ele se ghidează după altele, sau să se implice într-o formă de cvasi-reglementare proprie care nu dă socoteală nimănui altcuiva', mai arată autorii.
Legislatorii afirmă că dominaţia acestor companii erodează antreprenoriatul, confidenţialitatea online şi subminează presa, scoţând în evidenţă o 'nevoie presantă de acţiune şi reformă legislativă'.
Printre recomandările raportului se află 'separări structurale pentru a împiedica aceste platforme să opereze în sectoare de activitate care depind sau interacţionează cu ele', împiedicând astfel potenţial concurenţa; obstacole în achiziţionarea de start-up-uri; întărirea agenţiilor federale antitrust.
Autorii raportului cer, de asemenea, modificări radicale ale legislaţiei antitrust.
Propunerile, înaintate de democraţi, vor avea nevoie de sprijin din ambele partide pentru a avansa.
Valoarea combinată a celor patru giganţi ai internetului se cifrează la peste 5.000 de miliarde de dolari. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mexicul și Statele Unite au convenit să amelioreze balanța comercială (Sheinbaum)
Președinta Mexicului Claudia Sheinbaum a declarat joi că a convenit cu omologul său american Donald Trump să lucreze pentru ameliorarea balanței comerciale dintre cele două țări, unul dintre argumentele republicanului pentru impunerea de taxe vamale, relatează AFP. Într-o convorbire telefonică apreciată drept 'foarte bună' s-a co
#Ucraina: Zelenski salută acordul 'cu adevărat echitabil' semnat cu SUA
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat miercuri acordul, potrivit lui, 'cu adevărat echitabil' semnat cu Statele Unite privind accesul la resursele minerale ale Ucrainei, un document care s-a aflat în negocieri de câteva săptămâni, relatează AFP. 'Acordul s-a schimbat semnificativ în timpul proc
SUA: Mike Waltz, consilierul pentru securitate națională al președintelui Trump, a demisionat (media)
Implicat în scurgeri de informații militare confidențiale, Mike Waltz, consilierul pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, își va părăsi postul joi, potrivit media americane citate de AFP. Potrivit CBS, și consilierul său principal Alex Wong va demisiona. Fox News a informat că președintele SUA va anunța aceste demisii în c
1 mai: Peste 400 de arestări la Istanbul, potrivit unei asociații de avocați
Peste 400 de persoane care participau la sărbătorile de 1 Mai au fost arestate joi la Istanbul, unde o parte a orașului a fost blocată pentru a preveni orice adunare în emblematica Piață Taksim, a declarat o asociație a avocaților, relatează AFP. 'Numărul de arestări care au ajuns în unitatea noastră de criză depășește 400'
Medvedev afirmă că Trump a obligat #Ucraina să plătească pentru ajutorul SUA prin acordul privind mineralele
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat joi că semnarea acordului privind mineralele între Ucraina și Statele Unite înseamnă că președintele american Donald Trump a obligat Kievul să plătească pentru viitorul ajutor militar american, relatează Reuters. Acordul, semnat miercuri la Washington, va oferi Statelor Unite acces l
Ministrul de externe ucrainean salută un 'pas important' în relațiile cu SUA după semnarea acordului privind mineralele
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, a salutat joi acordul privind mineralele semnat cu Statele Unite ca fiind 'un pas important' în relațiile cu Washingtonul și a precizat că a discutat despre semnarea acestui document cu șefa diplomației europene, Kaja Kallas, relatează Reuters. Acordul economic între SUA
Echipa lui Trump presează Beijingul să negocieze tarifele vamale, potrivit presei chineze
Contrar afirmațiilor președintelui american Donald Trump, Washingtonul, și nu Beijingul, este cel care 'se grăbește' să negocieze tarifele vamale, administrația americană 'luând initiațiva' a numeroase contacte bilaterale, a afirmat joi mass-media oficială chineză, relatează AFP. Cele două mari puteri economice ale lumii
Coreea de Sud: Președintele interimar Han Duck-soo și-a anunțat demisia
Președintele interimar sud-coreean Han Duck-soo a demisionat joi și a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale anticipate din 3 iunie, relatează Yonhap și Reuters. Han și-a anunțat decizia în timpul unei conferințe de presă la Seul, punând astfel capăt săptămânilor de speculații cu privire la participarea sa la aleger
#Ucraina: 2 morți și 15 răniți într-un atac al forțelor ruse asupra unei zone rezidențiale din Odesa
Două persoane au fost ucise și alte 15 au fost rănite într-un 'atac masiv' al forțelor ruse asupra unei zone rezidențiale și a unei școli din Odesa, în sudul Ucrainei, au anunțat joi serviciile de urgență ale țării, relatează AFP. Președinția ucraineană a reacționat cerând încă o dată o 'încetare compl
Coreea de Sud: Fostul președinte Yoon Suk Yeol, inculpat pentru abuz de putere
Parchetul sud-coreean a anunțat joi că fostul președinte Yoon Suk Yeol a fost inculpat pentru 'abuz de putere' în urma tentativei sale ratate de a institui legea marțială în decembrie, relatează AFP. 'Investigații suplimentare pentru abuz de putere au condus la această inculpare suplimentară' după cea de 'rebeli
Incendii în Israel: Netanyahu avertizează asupra riscului ca incendiile să se extindă la Ierusalim
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat miercuri că incendiile de vegetație care se răspândesc rapid în apropierea Ierusalimului ar putea ajunge în oraș, relatează AFP. Serviciile de salvare israeliene sunt în alertă maximă după izbucnirea mai multor incendii devastatoare, în principal la vest de Ierusa
Disidență: Cuba acuză UE și Statele Unite de 'ingerință'
Cuba a acuzat miercuri Uniunea Europeană și ambasada Statelor Unite la Havana de 'ingerință' pentru protestele lor după arestarea a două figuri disidente, scrie AFP. Marți, justiția cubaneză a revocat eliberarea condiționată acordată în ianuarie lui José Daniel Ferrer, 54 de ani, și lui Felix Navarro, 72 de ani, acuzați că
India închide spațiul său aerian pentru avioanele pakistaneze
Autoritățile indiene au anunțat miercuri închiderea spațiului aerian al țării pentru avioanele pakistaneze, ca răspuns la interdicția impusă de Islamabad la zborul aeronavelor indiene deasupra teritoriului său, o ultimă evoluție în escaladarea tensiunilor care au urmat unui atentat mortal în Kashmir, notează AFP. New Delhi ac
Republica Dominicană, un 'partener promițător' al Rusiei, afirmă Lavrov
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, care a făcut o escală la Santo Domingo după o reuniune BRICS în Brazilia, a afirmat miercuri că Republica Dominicană este un 'partener promițător' al Moscovei în regiune, în special în domeniul turismului, notează AFP. Rusia va deschide în curând o ambasadă &ic
SUA și #Ucraina au semnat un acord asupra unui fond de investiții în reconstrucție
Statele Unite și Ucraina au semnat miercuri la Washington un vast acord economic prin care se creează un fond de investiții pentru reconstrucția acestei țări devastate de război și dă administrației Trump acces la resursele naturale ucrainene, comentează AFP. Acest acord intervine în paralel cu multiple negocieri diplomatice în cur