Europa începe să îşi redeschidă frontierele, dar nu se poate vorbi încă de o liberă circulaţie

Ţările europene încep de luni să relaxeze unele controale la frontiere după izolarea determinată de coronavirus, însă Spania rămâne închisă în continuare, unele restricţii sunt în vigoare în alte părţi şi au apărut noi mijloace de lucru, ceea ce înseamnă că nivelul călătoriilor de dinainte de pandemie este încă departe, relatează Reuters.
Spaţiul Schengen, care cuprinde 22 de ţări din UE, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, permite trecerea frontierelor fără controale, însă acestea au fost în mare parte închise timp de trei luni, cu excepţia traficului de bunuri şi deplasarea lucrătorilor din domeniile esenţiale.
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, le-a cerut săptămâna trecută statelor membre ale UE să ridice controalele interne la frontieră până luni şi să permită redeschiderea graduală spre alte ţări începând din iulie.
Decizia ar putea ajuta la salvarea sezonului de vară, parte esenţială a industriei turismului în Europa. Alături de domeniile recreative şi cultură, aceste sector reprezintă aproape 10% din economia UE, iar în ţările mediteraneene, care au fost puternic lovite de pandemie, asigură un procent chiar mai mare.
Din Islanda şi până în Grecia, multe restricţii pentru cetăţenii din UE şi din Schengen se relaxează de luni, dar asta nu înseamnă o revenire la călătoriile libere pentru cei 420 de milioane de locuitori din Spaţiul Schengen.
Germania, Belgia, Franţa şi Grecia au restabilit de luni libera circulaţie cu toate ţările din UE, potrivit AFP.
Spania nu va primi turişti străini până la 21 iunie, cu excepţia unor insule spaniole.
În alte părţi, dreptul de a călători depinde de ţara în care locuieşti şi de ţara în care vrei să mergi.
Grecia impune carantina obligatorie pentru cetăţenii care vin de pe o serie de aeroporturi din opt ţări din UE. Cehia are un sistem bazat pe culori şi interzice intrarea turiştilor din ţări de nivel 'portocaliu' şi 'roşu', cum ar fi Portugalia şi Suedia.
Danemarca va permite accesul turiştilor din Islanda, Germania şi Norvegia, dar nu şi din Suedia, cu condiţia ca ei să rezerve cel puţin şase nopţi de cazare.
Croaţia, care depinde în mare măsură de turism, şi-a redeschis de asemenea frontierele. O decizie similară a luat şi Polonia, care primeşte cetăţeni din UE începând de sâmbătă.
Carantina obligatorie de două săptămâni din Marea Britanie pentru vizitatori înseamnă că şi britanicii vor avea parte de aceeaşi izolare în Franţa.
Înainte de criză, 3,5 milioane de persoane traversau în medie pe zi graniţele interne din UE, conform unui raport de anul trecut al Parlamentului European.
Circa 1,7 milioane de persoane făceau naveta spre muncă. Multe dintre aceste persoane lucrează acum de acasă, în timp ce prelungirea restricţiilor şi îngrijorările privind sănătatea ar urma să limiteze turismul şi călătoriile de afaceri.
De exemplu, pe aeroportul din Bruxelles, în prima zi de redeschidere operează circa 60 de zboruri, 10% din normalul de 600. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO/Spania: Manifestație la Madrid împotriva reînarmării Europei
Aproximativ 3.000 de protestatari, potrivit estimărilor oficiale, s-au adunat sâmbătă în capitala spaniolă Madrid la o manifestație împotriva reînarmării Europei și a creșterii cheltuielilor militare la 5% din PIB, transmite agenția EFE. Protestul s-a desfășurat sub sloganele 'Nu NATO!' și 'Nu bugetelor de r
Talibanii îndeamnă afganii din SUA să revină în Afganistan și promit că nu le vor face nimic rău
Guvernul talibanilor de la Kabul i-a îndemnat sâmbătă pe afganii care tânjesc la o viață în SUA să revină în Afganistan, după ce președintele american Donald Trump a înăsprit restricțiile de intrare și de ședere în SUA, relatează AFP. 'Celor care sunt îngrijorați și spun că America și-a închis ușile &ic
#Ucraina și Rusia se acuză reciproc de încălcarea înțelegerii privind schimbul de prizonieri și de corpuri ale soldaților uciși
Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc sâmbătă că au perturbat schimbul de prizonieri convenit pentru acest weekend, acuzații ce survin în urma unui puternic atac aerian rusesc care a țintit în special Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, relatează agențiile AFP și Reuters. Potrivit negociatorului-șef rus Vladimir Med
Iranul susține că a obținut documente clasificate despre Israel
Televiziunea de stat iraniană a susținut sâmbătă că Iranul a obținut documente 'sensibile' despre Israel, referitoare inclusiv la instalațiile nucleare israeliene, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări inamice și negocierilor asupra programului nuclear iranian, relatează AFP. Sursa nu oferit nicio explicație despre aceste d
#Ucraina a neutralizat 10% din flota rusă de bombardiere strategice în atacul asupra aerodromurilor, estimează Germania
Atacul ucrainean cu drone executat duminica trecută asupra aerodromurilor rusești a neutralizat circa 10% din flota rusă de bombardiere strategice Tu-95 și Tu-22, fiind de asemenea lovite avioane radar de alertă timpurie A-50, dar acestea din urmă se pare că nu erau operaționale, a declarat sâmbătă un general al armatei germane citat de Reuters.
Italienii, chemați să voteze în cinci referendumuri pe teme de cetățenie și muncă, pe fondul temerilor de absenteism
Italienii sunt așteptați să voteze duminică și luni în cinci referendumuri privind reducerea perioadei de obținere a cetățeniei de la zece la cinci ani și abrogarea unor norme privind disponibilizările, deși există temeri că prezența la vot nu va atinge 50%, prag necesar pentru ca referendumurile să fie validate, informează sâmbătă EFE.
Președintele Dumei de Stat ruse îl avertizează pe cancelarul Merz în privința escaladării tensiunilor
Președintele parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a avertizat sâmbătă cu privire la o escaladare a tensiunilor dintre țara sa și Germania într-un mesaj adresat parlamentarilor de la Berlin, informează dpa. 'Actuala elită germană conducătoare creează condițiile pentru o agravare a situației și provoacă ciocniri între țări
Rusia acuză #Ucraina că 'amână' schimbul de prizonieri (negociator rus)
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a 'amânat' schimbul de prizonieri și a miilor de soldați uciși, care trebuia să aibă loc în acest sfârșit de săptămână, informează agențiile de presă. Acordurile pentru schimbul de prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani, răniți și bolnavi, precum și predarea a
Cambodgia și Thailanda își intensifică desfășurarea militară într-o zonă de frontieră disputată
Cambodgia și Thailanda și-au intensificat desfășurarea de trupe într-o zonă de frontieră revendicată de ambele țări, a declarat sâmbătă ministrul apărării thailandez, Phumtham Wechayachai, pe fondul tensiunilor crescute după o ciocnire de la sfârșitul lunii mai în care un soldat cambodgian a fost ucis, informează EFE, AFP și Reuters.
Cadavrul unui ostatic thailandez, recuperat din Gaza și adus în Israel (autorități)
Forțele israeliene au recuperat din Fâșia Gaza cadavrul unui ostatic thailandez răpit pe 7 octombrie 2023, în timpul atacului mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului și deținut de atunci în enclava palestiniană, au anunțat sâmbătă autoritățile israeliene, citate de AFP. Armata a declarat într-un co
Kîrgîzstanul demontează cel mai înalt monument al lui Lenin din Asia Centrală
Kîrgîzstanul a demontat sâmbătă cel mai înalt monument al fondatorului URSS Vladimir Lenin din Asia Centrală, situat în Oș, al doilea oraș ca mărime din fosta republică sovietică, aliată a Rusiei, informează AFP. Potrivit primăriei, monumentul va fi mutat și 'un drapel kîrgîz pe un catarg îna
Teheranul consideră că interdicția de călătorie impusă de SUA dovedește 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani
Iranul a criticat sâmbătă interdicția de călătorie impusă de președintele american Donald Trump asupra cetățenilor din 12 țări, între care Republica Islamică, declarând că arată o 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani, informează Reuters. Acesta este 'un semn clar al dominației unei mentalități rasis
#Ucraina anunță că a doborât un avion de vânătoare rus Su-35
Forțele aeriene ucrainene au doborât un avion de vânătoare rus Su-35 sâmbătă dimineață, a anunțat armata ucraineană, informează Reuters. 'În această dimineață, pe 7 iunie 2025, ca urmare a unei operațiuni de succes a Forțelor Aeriene în direcția Kursk, un avion de luptă rus Su-35 a fost doborât', a t
Emmanuel Macron va vizita Groenlanda, teritoriu danez râvnit de Donald Trump, pe 15 iunie
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită oficială în Groenlanda pe 15 iunie pentru a-și arăta sprijinul pentru acest teritoriu autonom danez râvnit de președintele american Donald Trump, a anunțat sâmbătă Palatul Elysee, informează AFP. El va călători în Groenlanda 'la invitația' premierului aces
SUA: Confruntări între poliția antirevoltă și protestatari în Los Angeles după raiduri antiimigrație
Polițiști cu căști de protecție și îmbrăcați în echipament antirevoltă s-au confruntat vineri seară cu protestatari în centrul orașului Los Angeles, după o zi de raiduri federale împotriva imigrației în care zeci de oameni au fost reținuți, informează Reuters și EFE. Potrivit unei transmisiuni live a Reuters, ofiț