La 26 iunie 1945, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când ţările erau în ruină şi omenirea năzuia la pace, reprezentanţi din 51 de state s-au reunit la San Francisco pentru a semna un document, Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, cuprinzând principiile fundamentale pe care urmau să se bazeze relaţiile internaţionale din acel punct înainte, de la egalitatea suverană a statelor la interzicerea folosirii forţei în aceste relaţii.

Astăzi, după 75 de ani şi o lungă serie de alte conflicte - deşi de mai mică anvergură decât al doilea război mondial - şi calamităţi de altă natură care au afectat evoluţia umanităţii, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) urmăreşte în continuare construirea "lumii mai bune" la care aspirau fondatorii săi, prin implicarea sa în operaţiuni de menţinere a păcii şi securităţii pe plan internaţional, promovarea dezvoltării şi furnizarea de asistenţă umanitară, garantarea dreptului internaţional, protejarea drepturilor omului şi promovarea democraţiei şi susţinerea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice.

În acest demers, Organizaţia şi-a propus un set de 17 obiective, aşa-zisele Obiective de Dezvoltare Durabilă (SDG), aflate în centrul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, o agendă de acţiune ambiţioasă în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030.

Aceste obiective sunt prezentate de ONU drept o chemare la acţiune a tuturor statelor - sărace, bogate şi cu venituri medii - pentru promovarea prosperităţii în paralel cu protejarea planetei şi cu recunoaşterea faptului că strategiile de eradicare a sărăciei trebuie însoţite de strategii de creştere economică şi de reglementarea unei vaste game de nevoi sociale ca educaţia, sănătatea, protecţia socială, oportunităţile de muncă, precum şi de măsuri de combatere a schimbărilor climatice şi de protecţie a mediului. În paralel, sunt evidenţiate şi unele din principalele provocări care rămân în calea acestor obiective.

Obiectivul nr. 5: Realizarea egalităţii de gen şi "împuternicirea" tuturor femeilor şi fetelor

Egalitatea de gen nu este doar un drept fundamental al omului, ci unul dintre pilonii unei lumi paşnice, prospere şi sustenabile, şi deşi s-au făcut unele progrese în ultimele decenii - a crescut numărul fetelor care merg la şcoală şi care ocupă funcţii de conducere, numărul căsătoriilor forţate a scăzut şi sunt adoptate legi favorabile egalităţii între sexe -, provocările rămân numeroase: legile şi normele sociale discriminatorii continuă să-şi pună amprenta, femeile sunt încă subreprezentate la toate nivelurile de conducere politică şi una din cinci femei şi fete între 15 şi 49 de ani sunt agresate fizic sau sexual de un partener intim în fiecare an.

Iar acum, efectele pandemiei de COVID-19 ameninţă să anuleze progresele limitate înregistrate la acest capitol, având în vedere că pandemia a exacerbat inegalităţile existente pentru femei şi fete în toate domeniile - de la sănătate şi economie la securitate şi protecţie socială: femeile joacă un rol disproporţionat în răspunsul antivirus, fiind "în prima linie" atât în spitale cât şi acasă; munca pe care o depun fără a fi plătite a crescut ca rezultat al închiderii şcolilor şi grijii sporite care trebuie acordată vârstnicilor; aproape 60% dintre femei lucrează în economia "neoficială", ceea ce sporeşte expunerea lor la sărăcie.

Pandemia a dus şi la o creştere abruptă a violenţei împotriva femeilor şi fetelor. În condiţii de lockdown, multe femei au fost prinse în case împreună cu abuzatorii lor, îngreunându-li-se totodată accesul la servicii de asistenţă. Datele preliminare arată că de la începutul pandemiei violenţa împotriva femeilor şi fetelor, în special violenţa domestică, s-a intensificat.

În continuare, în 49 de ţări nu există legi care să protejeze femeile de violenţa domestică, în 18 ţări soţii au dreptul legal să le interzică soţiilor să meargă la lucru, 750 de milioane de femei şi fete s-au măritat înainte să împlinească 18 ani şi cel puţin 200 de milioane de femei şi fete din 30 de ţări au fost supuse mutilării genitale, deşi acest număr s-a redus de la una din două fete în 2000 la una din trei în 2017. În acelaşi timp, femeile reprezintă doar 13% dintre proprietarii de terenuri agricole de pe plan global.

Ţintele pe care le propune ONU pentru 2030 pentru reglementarea acestor inegalităţi constau în eliminarea tuturor formelor de discriminare şi de violenţă împotriva tuturor femeilor şi fetelor de pretutindeni, inclusiv a traficului şi exploatării sexuale, eliminarea tuturor practicilor nocive cum sunt căsătoriile timpurii şi mutilarea genitală şi asigurarea accesului universal la sănătatea sexuală şi reproductivă, dar şi recunoaşterea şi aprecierea muncilor casnice neremunerate - inclusiv prin furnizarea de servicii publice şi promovarea responsabilităţii partajate în gospodării - şi asigurarea egalităţii de şanse la ocuparea de posturi de conducere la toate nivelurile de decizie în viaţa politică, economică şi publică.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)