logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

ONU 75 de ani: Obiective de Dezvoltare Durabilă - Construirea de infrastructuri reziliente, promovarea industrializării durabile şi încurajarea inovaţiei

Image

La 26 iunie 1945, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când ţările erau în ruină şi omenirea năzuia la pace, reprezentanţi din 51 de state s-au reunit la San Francisco pentru a semna un document, Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, cuprinzând principiile fundamentale pe care urmau să se bazeze relaţiile internaţionale din acel punct înainte, de la egalitatea suverană a statelor la interzicerea folosirii forţei în aceste relaţii.

Astăzi, după 75 de ani şi o lungă serie de alte conflicte - deşi de mai mică anvergură decât al doilea război mondial - şi calamităţi de altă natură care au afectat evoluţia umanităţii, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) urmăreşte în continuare construirea "lumii mai bune" la care aspirau fondatorii săi, prin implicarea sa în operaţiuni de menţinere a păcii şi securităţii pe plan internaţional, promovarea dezvoltării şi furnizarea de asistenţă umanitară, garantarea dreptului internaţional, protejarea drepturilor omului şi promovarea democraţiei şi susţinerea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice.

În acest demers, Organizaţia şi-a propus un set de 17 obiective, aşa-zisele Obiective de Dezvoltare Durabilă (SDG), aflate în centrul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, o agendă de acţiune ambiţioasă în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030.

Aceste obiective sunt prezentate de ONU drept o chemare la acţiune a tuturor statelor - sărace, bogate şi cu venituri medii - pentru promovarea prosperităţii în paralel cu protejarea planetei şi cu recunoaşterea faptului că strategiile de eradicare a sărăciei trebuie însoţite de strategii de creştere economică şi de reglementarea unei vaste game de nevoi sociale ca educaţia, sănătatea, protecţia socială, oportunităţile de muncă, precum şi de măsuri de combatere a schimbărilor climatice şi de protecţie a mediului. În paralel, sunt evidenţiate şi unele din principalele provocări care rămân în calea acestor obiective.

Obiectivul nr. 9: Construirea de infrastructuri reziliente, promovarea industrializării durabile şi încurajarea inovaţiei

O industrializare incluzivă şi sustenabilă, completată de inovaţie şi de o infrastructură rezilientă, poate pune în mişcare forţele economice competitive necesare pentru a genera locuri de muncă şi venituri, jucând un rol cheie în promovarea noilor tehnologii, facilitarea comerţului internaţional şi o utilizare eficientă a resurselor.

Dar lumea este încă departe de a exploata eficient acest potenţial. Creşterea în zona industriei prelucrătoare era în declin constant încă dinainte de pandemia de COVID-19, care a afectat deosebit de dur întreprinderile din acest sector şi a perturbat grav lanţurile valorice globale şi stocurile de produse.

Pandemia a ilustrat şi importanţa unei infrastructuri reziliente. Or, multe ţări în curs de dezvoltare nu dispun de o infrastructură de bază adecvată, vorbind aici de şosele, tehnologii de informaţie şi comunicaţii, sanitaţie, curent electric şi apă, iar 16% din populaţia globală nu are acces la reţele mobile broadband. În acelaşi timp, deşi investiţiile în cercetare şi dezvoltare au înregistrat o uşoară creştere, de la 1,5% din PIB în 2000 la 1,7% în 2015 pe plan global, în regiunile în curs de dezvoltare au rămas sub 1%.

Principalele ţinte ale ONU în acest domeniu, pentru anul 2030, sunt dezvoltarea unei infrastructuri fiabile, inclusiv în plan regional şi transfrontalier, pentru a sprijini dezvoltarea economică şi bunăstarea oamenilor, promovarea industrializării incluzive şi durabile, întărirea cercetării ştiinţifice, încurajarea inovaţiilor şi creşterea semnificativă a numărului de angajaţi în cercetare şi dezvoltare, creşterea accesului întreprinderilor mici, în special din ţările în curs de dezvoltare, la servicii financiare şi creşterea semnificativă a accesului la tehnologii informaţionale şi comunicaţionale.AGERPRES/(autor: Mihaela Toth, editor Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 14

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 05-05-2025 03:48

Yemen: Zeci de lovituri americane asupra capitalei Sanaa și împrejurimilor, susțin rebelii houthi

Houthii din Yemen au afirmat luni că mai mult de zece atacuri atribuite Statelor Unite au vizat capitala Sanaa și zonele înconjurătoare, în contextul în care Washingtonul desfășoară aproape zilnic o campanie de bombardamente vizându-i pe rebelii pro-iranieni, transmite AFP. Potrivit agenției de presă a rebelilor, Saba,

Politic Ex 05-05-2025 03:08

Trump a ordonat redeschiderea și modernizarea închisorii Alcatraz

Donald Trump a anunțat duminică seara, într-un mesaj pe rețeaua sa socială, că a cerut administrației sale să redeschidă și să modernizeze emblematica închisoare Alcatraz din golful San Francisco pentru a-i închide acolo pe cei mai violenți criminali, notează AFP. 'De mult timp, America este victimă unor infractori vicioș

Politic Ex 04-05-2025 20:24

Zelenski le cere aliaților să exercite presiuni asupra Moscovei pentru a pune în aplicare o încetare a focului

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că o încetare a focului cu Rusia este posibilă în orice moment și a cerut aliaților Kievului să exercite presiuni mai mari asupra Moscovei pentru a pune în aplicare această măsură, relatează Reuters. 'Credem că o încetare a focului este posibilă în orice m

Politic Ex 04-05-2025 20:00

După un an de guvernare de dreapta, Portugalia este din nou în campanie electorală

Portugalia a intrat oficial duminică în campania electorală pentru alegerile legislative anticipate din 18 mai, al treilea scrutin din ianuarie 2022, pentru care guvernul de dreapta moderat este favorit, dar fără nicio garanție că o victorie ar asigura stabilitatea viitorului executiv, transmite France Presse. La alegerile din martie 202

Politic Ex 04-05-2025 18:07

Președintele Donald Trump vorbește la NBC despre un nou mandat, soarta TikTok și respectarea Constituției în SUA

Președintele SUA, Donald Trump, își clarifică intențiile cu privire la un nou mandat și la soarta TikTok într-un interviu realizat vineri și difuzat duminică în cadrul emisiunii 'Meet the Press with Kristen Welker' de la NBC News. El a fost întrebat și dacă în SUA este respectată Constituția, după cum relatează agențiile internaț

Politic Ex 04-05-2025 18:00

Nicaragua va părăsi UNESCO după un premiu decernat unui ziar de opoziție

Nicaragua a informat UNESCO cu privire la intenția sa de a părăsi organizația, după ce aceasta a acordat Premiul mondial pentru libertatea presei cotidianului istoric La Prensa, a cărui redacție a fost forțată să plece în exil, a anunțat duminică Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, informează AFP. Această de

Politic Ex 04-05-2025 17:27

Controalele la frontierele germane vor fi înăsprite imediat de către noul ministru de interne

Noul ministru de interne al Germaniei, Alexander Dobrindt, din partea Uniunii Creștin-Sociale (CSU) din Bavaria, intenționează să dispună respingeri sporite ale migranților și controale mai frecvente la frontierele externe ale Germaniei, încă de miercuri, a doua zi după preluarea mandatului în cadrul noului guvern de coaliție, relatează dpa.

Politic Ex 04-05-2025 16:24

Președintele rus, Vladimir Putin, vorbește într-un documentar despre #Ucraina, Occident și succesiune

Președintele rus, Vladimir Putin, recunoaște că Rusia nu era pregătită să se confrunte cu Occidentul în 2014, speră că nu va fi nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina și crede în reconcilierea cu țara vecină. El a făcut aceste declarații într-un film documentar al televiziunii de stat ruse, intitulat 'Rusia, Kremlin, Putin, 25 de an

Politic Ex 04-05-2025 14:21

Președintele ucrainean Zelenski face o vizită la Praga

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit duminică la Praga, într-o vizită de două zile în Cehia, transmite AFP, remarcând sprijinul necondiționat acordat Ucrainei de Cehia de la începutul invaziei ruse. Șeful de stat de la Kiev a fost întâmpinat la aeroport de ministrul ceh de externe Jan Lipavski,

Politic Ex 04-05-2025 12:07

O rachetă a lovit Israelul după un atac revendicat de rebelii yemeniți Houthi

O rachetă a lovit duminică teritoriul Israelului în apropiere de aeroportul Ben Gurion de lângă Tel Aviv, transmite dpa. După ce s-au declanșat alarmele antiaeriene, forțele armate israeliene au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen și că se fac încercări de interceptare. Purtătoru

Politic Ex 04-05-2025 10:43

Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită în Rusia în 7-10 mai

Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită oficială în Rusia în perioada 7-10 mai, când va participa la cea de-a 80-a aniversare a înfrângerii Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, a anunțat duminică Kremlinul printr-un comunicat preulat de Reuters de pe Telegram. Președinția de la Mosco

Politic Ex 04-05-2025 10:20

Încă o rachetă lansată din Yemen a vizat Israelul

Alarmele antiaeriene s-au auzit în Israel duminică; forțele armate au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen, transmite dpa, care observă că este a treia zi consecutiv când rebelii yemeniți Houthi atacă teritoriul israelian. Militarii israelieni au comunicat că au avut loc mai multe încercări de i

Politic Ex 04-05-2025 08:16

#Ucraina: Dronele rusești au rănit la Kiev 11 oameni, printre care doi copii

Un atac rusesc cu drone a rănit noaptea trecută la Kiev 11 oameni, printre care doi copii, au anunțat duminică oficiali și militari din capitala Ucrainei, citați de Reuters. Resturile de drone căzute au declanșat incendii în clădiri rezidențiale din cartierele Obolonski și Sviatoșinski ale capitalei ucrainene, a comunicat în mediil

Politic Ex 03-05-2025 22:23

Președintele sârb, în stare 'stabilă' după ce a fost internat la revenirea din Florida

Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare 'stabilă', potrivit unei surse medicale, relatează AFP. Vucic, în vârstă de 55 de ani, 'a fost internat la Academia medicală militară imediat du

Politic Ex 03-05-2025 21:29

Kosovo: Parlamentul nu a reușit să-și aleagă președintele pentru a zecea oară

Parlamentarii kosovari nu au reușit pentru a zecea oară să-și aleagă sâmbătă un președinte, amânând și mai mult formarea unui guvern, la aproape trei luni după alegerile legislative, relatează AFP. Kosovo se află într-un impas politic de la alegerile din 9 februarie, câștigate de partidul de guvernământ Vete