La 26 iunie 1945, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când ţările erau în ruină şi omenirea năzuia la pace, reprezentanţi din 51 de state s-au reunit la San Francisco pentru a semna un document, Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, cuprinzând principiile fundamentale pe care urmau să se bazeze relaţiile internaţionale din acel punct înainte, de la egalitatea suverană a statelor la interzicerea folosirii forţei în aceste relaţii.

Astăzi, după 75 de ani şi o lungă serie de alte conflicte - deşi de mai mică anvergură decât al doilea război mondial - şi calamităţi de altă natură care au afectat evoluţia umanităţii, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) urmăreşte în continuare construirea "lumii mai bune" la care aspirau fondatorii săi, prin implicarea sa în operaţiuni de menţinere a păcii şi securităţii pe plan internaţional, promovarea dezvoltării şi furnizarea de asistenţă umanitară, garantarea dreptului internaţional, protejarea drepturilor omului şi promovarea democraţiei şi susţinerea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice.

În acest demers, Organizaţia şi-a propus un set de 17 obiective, aşa-zisele Obiective de Dezvoltare Durabilă (SDG), aflate în centrul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, o agendă de acţiune ambiţioasă în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030.

Aceste obiective sunt prezentate de ONU drept o chemare la acţiune a tuturor statelor - sărace, bogate şi cu venituri medii - pentru promovarea prosperităţii în paralel cu protejarea planetei şi cu recunoaşterea faptului că strategiile de eradicare a sărăciei trebuie însoţite de strategii de creştere economică şi de reglementarea unei vaste game de nevoi sociale ca educaţia, sănătatea, protecţia socială, oportunităţile de muncă, precum şi de măsuri de combatere a schimbărilor climatice şi de protecţie a mediului. În paralel, sunt evidenţiate şi unele din principalele provocări care rămân în calea acestor obiective.

Obiectivul nr. 3: Asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării pentru toţi, la orice vârstă

Urgenţele sanitare cum a fost şi COVID-19 presupun un risc global şi arată nevoia crucială de pregătire. Programul ONU pentru dezvoltare a scos în evidenţă uriaşe disparităţi în ce priveşte capacitatea ţărilor de a face faţă crizei COVID-19, pandemia dovedindu-se un moment de cumpănă pentru nivelul de pregătire în faţa crizelor sanitare şi pentru investiţiile în servicii publice critice în secolul XXI, menţionează ONU.

Înainte de pandemie s-au făcut progrese majore în îmbunătăţirea sănătăţii a milioane de oameni, în ce priveşte creşterea speranţei de viaţă şi reducerea unora dintre principalii factori asociaţi cu mortalitatea infantilă şi maternă. Sunt necesare însă şi mai multe eforturi pentru a eradica în totalitate o gamă largă de boli şi pentru a reglementa un mare număr de probleme diferite care persistă sau încep să apară în domeniul sănătăţii. Se pot face progrese semnificative în direcţia salvării a milioane de vieţi prin susţinerea unor sisteme de sănătate mai bine finanţate, printr-o mai bună sanitaţie şi igienă şi îmbunătăţirea accesului la asistenţă medicală.

Etaloanele ONU pentru cuantificarea progreselor în asigurarea unei vieţi sănătoase pentru toţi, la orizontul anului 2030, sunt reducerea globală a mortalităţii materne la sub 70 la 100.000 de naşteri; scăderea mortalităţii neonatale la maxim 12 la 1000 de naşteri şi a mortalităţii în rândul copiilor până în 5 ani la maxim 25 la 1000 de naşteri; sfârşitul epidemiilor de SIDA, tuberculoză, malarie şi alte boli tropicale neglijate şi combaterea hepatitei, a bolilor transmise prin apă şi a altor boli contagioase; reducerea cu o treime a mortalităţii premature din cauza unor boli necontagioase, prin prevenţie şi tratament şi promovarea sănătăţii mintale.

ONU îşi propune de asemenea consolidarea prevenirii şi tratării abuzului de narcotice şi alcool, reducerea la jumătate a numărului de decese şi răniri în accidente rutiere, asigurarea accesului universal la servicii de sănătate sexuală şi reproductivă, acces universal la asigurări de sănătate, servicii de sănătate esenţiale şi medicamente şi vaccinuri esenţiale de calitate, dar şi reducerea "substanţială" până în 2030 a numărului de decese şi îmbolnăviri din cauza poluării şi contaminării şi întărirea aplicării în toate ţările a Convenţiei-cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind controlul tutunului.

Astăzi, notează ONU, mor zilnic cu 17.000 mai puţini copii decât în 1990, dar continuă să moară anual peste cinci milioane de copii înainte să împlinească cinci ani, în patru din cinci cazuri fiind vorba de copii din Africa subsahariană şi Asia de sud. Copiii născuţi în sărăcie au un risc aproape dublu de deces înainte de cinci ani faţă de cei născuţi în familii mai înstărite, iar copiii cu mame educate - chiar dacă e vorba doar de şcoala primară - au mai multe şanse de supravieţuire decât cei ale căror mame nu au beneficiat de educaţie. Totodată însă, deşi mortalitatea maternă s-a redus, în regiunile în curs de dezvoltare nivelul ei rămâne de 14 ori mai ridicat decât în cele dezvoltate şi doar jumătate dintre femeile din regiuni în curs de dezvoltare beneficiază de asistenţa medicală necesară.

ONU mai aminteşte că în 2017 un număr de 36,9 milioane de oameni pe plan global trăiau cu HIV, care este principala cauză de deces în rândul femeilor aflate la vârsta reproducerii pe plan mondial şi că SIDA este principala cauză de deces în rândul adolescenţilor între 10 şi 19 ani în Africa şi a doua cea mai frecventă cauză de deces printre adolescenţi pe plan global. AGERPRES/(autor: Mihaela Toth, editor Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)