Coronavirus: Bruxellesul vrea redeschiderea ''parţială'' a frontierelor externe ale UE de la 1 iulie

Comisia Europeană îşi va publica în această săptămână propunerile cu privire la ridicarea "progresivă şi parţială" a restricţiilor de călătorie la frontierele externe ale UE începând de la 1 iulie, a anunţat miercuri Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate şi totodată vicepreşedinte al Comisiei, citat de AFP.
Ar fi vorba de ridicarea restricţiilor cu anumite ţări terţe, luând în considerare "un anumit număr de principii şi criterii", în baza unei "abordări comune" între statele membre, a explicat el.
Interdicţia de călătorii non-esenţiale spre UE, în vigoare în prezent până la 15 iunie, a fost instituită la 17 martie în mod coordonat între statele membre şi Comisia Europeană pentru a combate propagarea epidemiei de COVID-19, fiind prelungită de două ori până acum.
La sfârşitul săptămânii trecute, miniştrii de interne din cele 27 de state membre au convenit să coordoneze această redeschidere progresivă pentru călătorii care vin din ţări din afara spaţiului Schengen şi UE.
Executivul european poate emite doar un aviz, decizia finală revenind fiecărui stat membru.
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a indicat săptămâna trecută că nu toate ţările au fost de acord cu criteriile care trebuie luate în considerare pentru redeschidere.
Grecia, de exemplu, a cărei economie depinde în mare măsură de turism, a anunţat deja că va relua transportul aerian începând din 15 iunie pentru o listă de ţări, inclusiv state din afara UE şi spaţiul Schengen, precum Australia, China şi Coreea de Sud.
Referitor la frontierele interne ale Uniunii, "mai multe state membre sunt în mijlocul procesului de ridicare a controalelor", a menţionat Borrell, potrivit căruia Comisia "consideră că aceste proceduri trebuie să fie finalizate în cursul lunii iunie". AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
O jurnalistă rusă, care risca ani grei de închisoare pentru criticile împotriva invaziei în #Ucraina, exfiltrată în Franța de RSF
Jurnalista rusă Ekaterina Barabaș, critic de cinema - care risca până la zece ani de închisoare pentru că a denunțat războiul dus de Moscova în Ucraina -a fost exfiltrată prin țări terțe, în Franța de către Reporters sans frontieres (RSF- Reporteri fără frontiere), a anunțat luni această organizație neguvernamentală în cadrul unei conferințe de
Iranul afirmă că poziția sa față de negocierile cu SUA cu privire la programul nuclear rămâne neschimbată
Iranul rămâne angajat față de diplomație cu Statele Unite, a indicat luni guvernul de la Teheran, după ce a patra rundă de negocieri cu Washingtonul cu privire la programul nuclear, prevăzută să aibă loc pe 3 mai la Roma, a fost amânată din 'motive logistice', transmite Reuters. 'Noi ne-am anunțat angajamentul de a continua pe calea dia
Kremlinul afirmă că este necesară o întâlnire Trump-Putin
Kremlinul a declarat luni, referitor la o eventuală întrevedere în Arabia Saudită între președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, că o întâlnire între cei doi este necesară, dar a precizat că liderul rus nu are prevăzută nicio deplasare în Orientul Mijlociu pentru jumătatea acestei luni, transmite Reuters.
UE vrea să investească 500 de milioane de euro pentru a atrage cercetători
Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen vor să-i atragă pe cercetătorii străini - amenințați în special în SUA de politicile administrației Trump - organizând în acest scop luni la Paris conferința Choose Europe for Science, relatează AFP. Președinta Comisiei Europene a anunțat în cadrul conferinței că Uniunea Eur
Mișcarea Hamas acuză Israelul că utilizează ajutorul umanitar ca mijloc de ''șantaj politic''
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a acuzat luni Israelul că utilizează ajutorul umanitar ca mijloc de ''șantaj politic'' și că este responsabil pentru ''agravarea catastrofei umanitare'' din Fâșia Gaza, informează France Presse. ''Respingem utilizarea ajutorului umanitar ca un mijloc de șantaj
Președintele Kenyei a scăpat nevătămat după ce o persoană din public a aruncat cu un pantof în el la un miting
Președintele kenyan William Ruto a reușit să se ferească de o lovitură cu un pantof: el a parat obiectul de încălțăminte cu brațul la un miting în provincia Migori din estul țării, relatează luni agenția Reuters. El a ținut duminică un discurs despre costul vieții în Kenya, subiect care a iritat publicul și l-a obligat pe șef
Tensiuni India-Pakistan: Armata pakistaneză a efectuat încă un test cu rachete
Armata pakistaneză a anunțat luni că a efectuat un test de lansare de rachete, al doilea în două zile, pe fondul tensiunilor în creștere cu India vecină, relatează AFP. ''Pakistanul a efectuat astăzi un test reușit de lansare a unei rachete Fattah, cu o rază de acțiune de 120 km'', a informat armata într-un co
Boris Pistorius, care susține #Ucraina, rămâne ministru al apărării în noul guvern al Germaniei (comentariu AFP)
Ministrul german al apărării Boris Pistorius, care a susținut ferm Ucraina în războiul cu Rusia, își va păstra portofoliul și în viitorul guvern de la Berlin, anunță luni AFP. În noua formulă guvernamentală, care va fi oficializată marți, Pistorius va coordona un program nou și amplu de reînarmare a Germaniei, cu
Noul plan al guvernului israelian ''sacrifică'' ostaticii din Gaza, denunță Forumul familiilor ostaticilor
Forumul familiilor, cea mai mare asociație din Israel a apropiaților ostaticilor, a acuzat luni guvernul israelian că ''îi sacrifică'' pe ostaticii ținuți în Gaza, după aprobarea unei extinderi a ofensivei israeliene în teritoriul palestinian, informează AFP. Acest
Militari din NATO și din #Ucraina participă la evenimentele de la Londra consacrate Zilei Victoriei în Europa
Mii de oameni erau așteptați luni pe străzile din centrul capitalei britanice Londra, într-o zi de sărbătoare legală, la debutul unei serii de evenimente care marchează împlinirea a 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial în Europa, VE Day (Ziua Victoriei în Europa), relatează dpa. Forțe armate
Rwanda discută cu Washingtonul în legătură cu primirea de migranți deportați de SUA
Autoritățile de la Kigali și Washington au început discuții referitoare la primirea de către Rwanda a unor imigranți deportați din Statele Unite, a anunțat duminică ministrul de externe rwandez Olivier Nduhungirehe, transmite luni Reuters. ''Suntem în discuții cu Statele Unite'', a spus Nduhungirehe într-un in
Parlamentul European și-a înăsprit de la 1 mai regulile privind activitățile de lobby
Parlamentul European și-a înăsprit regulile privind activitățile de lobby, la peste doi ani după scandalul Qatargate, care a fost urmat de una dintre cele mai mari investigații de corupție care a afectat Uniunea Europeană, relatează luni Politico
#Ucraina a doborât 42 de drone rusești, dar a suferit lovituri în două regiuni
Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât duminică noaptea 42 de drone din 116 lansate de Rusia asupra regiunilor Sumî și Donețk, conform afirmațiilor militarilor, preluate de Reuters. Alte 21 de drone s-au pierdut, însă forțele armate ale Ucrainei nu au precizat ce s-a întâmplat cu celelalte 53, ci doar au comuni
Cabinetul israelian aprobă extinderea ofensivei din Fâșia Gaza
Cabinetul de securitate al premierului israelian Benjamin Netanyahu a aprobat o extindere graduală a ofensivei contra mișcării islamiste palestiniene Hamas în Fâșia Gaza, a anunțat luni postul de radio israelian Kan, care citează surse apropiate acestui dosar, transmite Reuters. Într-un mesaj video postat duminică pe X, la c&
Rusia și-a intensificat atacurile în #Ucraina, care raportează circa 200 de atacuri ruse într-o singură zi
Rusia continuă să-și intensifice ofensiva în estul Ucrainei, cu circa 200 de atacuri într-o singură zi, a anunțat duminică Statul Major al armatei Ucrainei într-o postare pe Facebook, informează AFP. Luptele s-au intensificat în special în jurul orașului strategic Pokrovsk în regiunea Donețk, unde forțele uc