Bosnia: Mii de protestatari pe fondul unui scandal de corupţie la nivel înalt legat de achiziţii pentru bolnavii de COVID-19

Mii de bosniaci au ieşit sâmbătă în stradă pentru a protesta împotriva proastei guvernări, a naţionalismului şi a corupţiei, în contextul în care oficiali guvernamentali de rang înalt sunt acuzaţi de corupţie în legătură cu achiziţia de aparate de ventilaţie mecanică defecte pentru pacienţii de COVID-19, transmite Reuters.
Protestul a fost organizat de un mic partid moderat, Platforma pentru Progres, şi i s-au alăturat lideri ai altor grupări de opoziţie.
'Ceea ce sperăm este să-i trezim pe oameni astfel încât să ştie că de ei depinde, că ei pot aduce cu adevărat schimbarea', a declarat pentru Reuters liderul formaţiunii, Mirsad Hadzikadic, aflat în fruntea marşului.
Oameni purtând măşti, unii împingând cărucioare cu copii, au mărşăluit paşnic din Oraşul Vechi al capitalei Sarajevo spre clădirea parlamentului naţional.
Bosnia este marcată de scandaluri de corupţie, adesea legate de responsabili ai partidelor de la putere, dar cei mai mulţi dintre ei nu au fost inculpaţi.
'Luarea deciziilor se află în mâinile a trei oameni care conduc cele trei partide principale, şi nu în instituţiile statului', a acuzat Hadzikadic, profesor universitar în SUA care a candidat fără succes în 2018 pentru un loc în preşedinţia tripartită bosniacă.
Potrivit lui Hadzikadic, manifestanţii vor alegeri corecte şi sfârşitul corupţiei.
Alegerile locale programate pentru 4 octombrie au fost amânate cu peste o lună din cauza lipsei fondurilor după ce guvernul nu a reuşit să treacă bugetul pe 2020.
În cel mai recent scandal de corupţie, prim-ministrul Federaţiei croato-musulmane (una din cele două entităţi bosniace, alături de Republica Srpska), Fadil Novalic, este acuzat de nereguli la achiziţia de aparate de ventilaţie mecanică din China.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ofensiva din Gaza va include strămutarea 'majorității' locuitorilor (armata israeliană)
Noua campanie militară din Fâșia Gaza anunțată luni va necesita strămutarea 'majorității' palestinienilor din acest teritoriu, a declarat generalul de brigadă Effi Defrin, purtător de cuvânt al armatei israeliene, relatează AFP. 'Operațiunea include un atac pe scara largă (și) deplasarea majorității populației din Fâșia Gaza'
BTA: Aproximativ 270 de militari bulgari participă la cinci operațiuni NATO și trei UE
Aproximativ 270 de militari din forțele armate îndeplinesc sarcini în cinci operațiuni NATO și trei operațiuni UE. Acest lucru a fost anunțat de Ministerul Apărării. Tradiționala videoconferință cu contingentele militare bulgare care participă la operațiuni în afara țării a avut loc luni. 'În ajunul Zilei Vitejiei ș
Trump afirmă că vrea să 'lucreze' cu Erdogan pentru a pune capăt războiului din #Ucraina
Președintele american Donald Trump a declarat că a avut luni o conversație telefonică 'foarte productivă' cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, pe care l-a invitat în vizită în Statele Unite, și a afirmat că dorește să lucreze cu acesta pentru 'a pune capăt războiului ridicol, însă mortal, dintre Rusia și Ucraina', relatează AFP și EFE.
Franța: Macron îl primește pe liderul Turkmenistanului, țară cu mari resurse de gaz, pentru semnarea unor acorduri
Președintele francez Emmanuel Macron îl primește luni pe Gurbangulî Berdîmuhamedov, liderul de facto al Turkmenistanului, în vederea semnării mai multor acorduri cu acest stat, unul din cele mai izolate și mai autoritare din lume, dar cu imense zăcăminte de gaz, transmite AFP. 'Liderul național al poporului turkmen', tatăl preșe
Secretarul general al ONU a lansat un apel către India și Pakistan să se 'îndepărteze de prăpastie'
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și-a exprimat îngrijorarea luni față de tensiunile între India și Pakistan, afirmând că acestea au atins 'cel mai înalt nivel din ultimii ani' și le-a îndemnat 'să se îndepărteze de prăpastie', potrivit AFP. 'Este esențial, în special la această oră criti
Viktor Orban cere limitarea prerogativelor instituțiilor UE
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din UE, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și în acest scop să 'ocupe' Bruxelles-ul pentru a-l transforma într-un 'centru de coordonare' al țărilor membre, relatează agenția EFE. 'Vom ocupa UE și o vom
Administrația Trump le oferă migranților suma de 1.000 de dolari pentru a-i încuraja 'să se autodeporteze'
Administrația Trump va oferi suma de 1.000 de dolari și ajutor de călătorie migranților care aleg 'să se autodeporteze' din SUA, a anunțat luni Departamentul Securității Interne (DHS), relatează Reuters. Suma de bani și contravaloarea biletului de avion pentru migranții care pleacă voluntar ar costa mai puțin decât o deportare efectivă, a preciza
Zelenski le cere statelor UE să ajungă la un 'acord politic' pentru ca #Ucraina să avanseze în procesul de aderare
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni Uniunii Europene să convină un 'acord politic' între statele sale membre pentru ca Ucraina să poată avansa în procesul de aderare la blocul comunitar, acord care să nu permită vreun veto din partea celor reticenți față de această aderare, transmite agenția EFE. 'Ucraina a trecut de
Papa Francisc, comemorat în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, transmite: Papa Francisc a fost comemorat luni în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg, președinta legislativului comunitar, Roberta Metsola, aducându-i un omagiu și reamintind de apelul fostului Suveran Pontif 'la acțiune și la a lucra împreună în fiecare zi pentru o Europă
Trump afirmă că lideri ai UE i-au cerut să-l sune pe Putin pentru că acesta le-a ignorat apelurile
Președintele american Donald Trump a declarat la 4 mai că lideri ai Uniunii Europene l-au îndemnat în repetate rânduri să-i telefoneze președintelui rus Vladimir Putin, susținând că acesta le-a ignorat încercările de a-l contacta, în timp ce războiul din Ucraina continuă, a relatat luni The Kyiv Independent. 'Știți că li
Iranul îl acuză pe Netanyahu că încearcă să atragă Statele Unite într-o 'catastrofă' în Orientul Mijlociu
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a acuzat luni Israelul că încearcă să atragă Statele Unite într-o 'catastrofă' în Orientul Mijlociu și a avertizat împotriva oricărei tentative de război împotriva Iranului, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin 'Netanyahu încearcă cu nerușinare să DICTEZE ce po
Aliații încearcă să ajungă la un acord pentru furnizarea mai multor sisteme Patriot pentru #Ucraina
Aliații occidentali ai Ucrainei poartă discuții cu privire la furnizarea de sisteme suplimentare de apărare antiaeriană Patriot Kievului, intenționând să ajungă la un acord înainte de summitul NATO, preconizat pentru sfârșitul lunii iunie, a declarat luni o sursă familiarizată cu acest dosar, potrivit Reuters. Ucraina este din ce în ce
Spania: Parchetul deschide o anchetă cu privire la moartea a mii de spanioli în lagăre naziste
Parchetul spaniol a anunțat luni deschiderea unei anchete referitoare la moartea a aproape 4.500 de spanioli în lagăre de exterminare naziste, unde fuseseră deportați după ce se exilaseră în Franța pentru a fugi de dictatura lui Franco, transmite AFP. Ministerul Public urmărește să stabilească dacă a existat 'o strategie comună între dict
Israelul a aprobat un plan prevăzând 'cucerirea' Fâșiei Gaza (sinteză AFP)
Cabinetul de securitate israelian a aprobat o extindere a operațiunilor militare vizând 'cucerirea' Fâșiei Gaza, după ce autoritățile au dispus mobilizarea a zeci de mii de rezerviști pentru această ofensivă, a declarat luni
Viitorul cancelar german Friedrich Merz promite reforme
Berlin, 5 mai /Agerpres/- Viitorul cancelar federal german de centru-dreapta, Friedrich Merz, a promis luni acțiuni rapide de reformă economică pentru a scoate Germania din recesiune, relatează agențiile Reuters și DPA. Blocul politic al lui Merz, format din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) împreună cu filiala sa bavareză Uniunea Creștin-Socială (CSU), și