SUA: Gărzile naţionale mobilizate în Minnesota, după revoltele din Minneapolis

Guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, a mobilizat joi gărzile naţionale, în faţa revoltelor care au izbucnit în Minneapolis, principalul oraş din stat, după decesul unui bărbat de culoare aflat în custodia poliţiei, informează dpa.
George Floyd, în vârstă de 46 de ani, a decedat luni după ce un ofiţer de poliţie alb l-a apăsat cu genunchiul pe gât, în pofida apelurilor lui Floyd că nu putea să respire. Scena a fost filmată de o trecătoare şi a devenit "virală".
A treia seară de proteste a fost deosebit de violentă în sudul Minneapolisului. Şaisprezece 16 imobile au fost incendiate, potrivit pompierilor, una dintre ţinte fiind secţia 3 de poliţie, "epicentrul" revoltelor din zilele precedente şi care de această dată nu a mai fost încercuită de forţele de ordine. Joi, poliţiştii au tras cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc de pe acoperişul secţiei, de unde au părut să se retragă ulterior, fiind înlocuiţi de manifestanţi.
Municipalitatea a avertizat că există informaţii "neconfirmate" că alimentarea cu gaz a secţiei a fost tăiată şi că în clădire se află explozibili, cerându-le oamenilor să se îndepărteze.
Peste 500 de membri ai gărzilor naţionale au fost activaţi pentru a ajuta autorităţile, mai ales pompierii, în Minneapolis, St. Paul, capitala statului Minnesota, şi în alte zone învecinate.
"După moartea dlui Floyd, mii de locuitori ai Minnesotei şi-au exprimat nemulţumirea într-un mod paşnic şi constructiv, dar din păcate unii indivizi s-au angajat în activităţi ilegale şi periculoase, incendiind, jefuind şi devastând proprietăţi publice şi private", a scris Tim Walz în ordinul executiv de activare a gărzilor.
Însuşi preşedintele american Donald Trump a avertizat pe Twitter că va trimite gărzile naţionale în Minneapolis să "facă ce trebuie" dacă primarul Jacob Frey nu reuşeşte să ţină lucrurile sub control. "Dacă apar probleme ne asumăm controlul, dar când se ajunge la jafuri, se trece la arme", a scris Trump.
În mai multe oraşe din SUA, între care New York şi Denver, au avut loc marşuri de solidaritate. Primarul din Denver, Michael Hancock, a confirmat că s-a tras un foc de armă asupra manifestanţilor. "Hei, (locuitori din) Denver. Vă înţeleg frustrarea şi durerea provocate de uciderea lui George Floyd. Vă rog, să demonstrăm, dar paşnic", a îndemnat Hancock, tot pe reţeaua Twitter.
Primarul Minneapolisului a explicat că protestele şi revolte sunt rezultatul "furiei şi tristeţii" acumulate în sânul comunităţii de culoare. "Trebuie să reinstaurăm pacea pentru a putea rezolva împreună această problemă dificilă", a spus Jacob Frey.
Procuroarea din Minnesota Erica MacDonald a asigurat joi, într-un comunicat comun cu responsabilul FBI Rainer Drolshagen, că ancheta privind decesul lui George Floyd reprezintă "o prioritate de top".
Cei patru ofiţeri ai poliţiei din Minneapolis implicaţi în reţinerea şi moartea lui Floyd au fost concediaţi, dar nu se ştie deocamdată dacă vor fi sau nu urmăriţi penal. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Yemen: Israelul anunță că a lovit infrastructuri ale rebelilor houthi din Hodeida
Armata israeliană a anunțat luni seara că a lansat atacuri aeriene asupra unor infrastructuri ale rebelilor houthi din Hodeida, sudul Yemenului, la o zi după un atac cu rachete asupra aeroportului internațional din Tel Aviv revendicat de acești rebeli aliați ai Iranului, relatează AFP. Loviturile au fost efectuate 'ca răspuns la atacurile
Ofensiva din Gaza va include strămutarea 'majorității' locuitorilor (armata israeliană)
Noua campanie militară din Fâșia Gaza anunțată luni va necesita strămutarea 'majorității' palestinienilor din acest teritoriu, a declarat generalul de brigadă Effi Defrin, purtător de cuvânt al armatei israeliene, relatează AFP. 'Operațiunea include un atac pe scara largă (și) deplasarea majorității populației din Fâșia Gaza'
BTA: Aproximativ 270 de militari bulgari participă la cinci operațiuni NATO și trei UE
Aproximativ 270 de militari din forțele armate îndeplinesc sarcini în cinci operațiuni NATO și trei operațiuni UE. Acest lucru a fost anunțat de Ministerul Apărării. Tradiționala videoconferință cu contingentele militare bulgare care participă la operațiuni în afara țării a avut loc luni. 'În ajunul Zilei Vitejiei ș
Trump afirmă că vrea să 'lucreze' cu Erdogan pentru a pune capăt războiului din #Ucraina
Președintele american Donald Trump a declarat că a avut luni o conversație telefonică 'foarte productivă' cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, pe care l-a invitat în vizită în Statele Unite, și a afirmat că dorește să lucreze cu acesta pentru 'a pune capăt războiului ridicol, însă mortal, dintre Rusia și Ucraina', relatează AFP și EFE.
Franța: Macron îl primește pe liderul Turkmenistanului, țară cu mari resurse de gaz, pentru semnarea unor acorduri
Președintele francez Emmanuel Macron îl primește luni pe Gurbangulî Berdîmuhamedov, liderul de facto al Turkmenistanului, în vederea semnării mai multor acorduri cu acest stat, unul din cele mai izolate și mai autoritare din lume, dar cu imense zăcăminte de gaz, transmite AFP. 'Liderul național al poporului turkmen', tatăl preșe
Secretarul general al ONU a lansat un apel către India și Pakistan să se 'îndepărteze de prăpastie'
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și-a exprimat îngrijorarea luni față de tensiunile între India și Pakistan, afirmând că acestea au atins 'cel mai înalt nivel din ultimii ani' și le-a îndemnat 'să se îndepărteze de prăpastie', potrivit AFP. 'Este esențial, în special la această oră criti
Viktor Orban cere limitarea prerogativelor instituțiilor UE
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din UE, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și în acest scop să 'ocupe' Bruxelles-ul pentru a-l transforma într-un 'centru de coordonare' al țărilor membre, relatează agenția EFE. 'Vom ocupa UE și o vom
Administrația Trump le oferă migranților suma de 1.000 de dolari pentru a-i încuraja 'să se autodeporteze'
Administrația Trump va oferi suma de 1.000 de dolari și ajutor de călătorie migranților care aleg 'să se autodeporteze' din SUA, a anunțat luni Departamentul Securității Interne (DHS), relatează Reuters. Suma de bani și contravaloarea biletului de avion pentru migranții care pleacă voluntar ar costa mai puțin decât o deportare efectivă, a preciza
Zelenski le cere statelor UE să ajungă la un 'acord politic' pentru ca #Ucraina să avanseze în procesul de aderare
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni Uniunii Europene să convină un 'acord politic' între statele sale membre pentru ca Ucraina să poată avansa în procesul de aderare la blocul comunitar, acord care să nu permită vreun veto din partea celor reticenți față de această aderare, transmite agenția EFE. 'Ucraina a trecut de
Papa Francisc, comemorat în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, transmite: Papa Francisc a fost comemorat luni în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg, președinta legislativului comunitar, Roberta Metsola, aducându-i un omagiu și reamintind de apelul fostului Suveran Pontif 'la acțiune și la a lucra împreună în fiecare zi pentru o Europă
Trump afirmă că lideri ai UE i-au cerut să-l sune pe Putin pentru că acesta le-a ignorat apelurile
Președintele american Donald Trump a declarat la 4 mai că lideri ai Uniunii Europene l-au îndemnat în repetate rânduri să-i telefoneze președintelui rus Vladimir Putin, susținând că acesta le-a ignorat încercările de a-l contacta, în timp ce războiul din Ucraina continuă, a relatat luni The Kyiv Independent. 'Știți că li
Iranul îl acuză pe Netanyahu că încearcă să atragă Statele Unite într-o 'catastrofă' în Orientul Mijlociu
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a acuzat luni Israelul că încearcă să atragă Statele Unite într-o 'catastrofă' în Orientul Mijlociu și a avertizat împotriva oricărei tentative de război împotriva Iranului, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin 'Netanyahu încearcă cu nerușinare să DICTEZE ce po
Aliații încearcă să ajungă la un acord pentru furnizarea mai multor sisteme Patriot pentru #Ucraina
Aliații occidentali ai Ucrainei poartă discuții cu privire la furnizarea de sisteme suplimentare de apărare antiaeriană Patriot Kievului, intenționând să ajungă la un acord înainte de summitul NATO, preconizat pentru sfârșitul lunii iunie, a declarat luni o sursă familiarizată cu acest dosar, potrivit Reuters. Ucraina este din ce în ce
Spania: Parchetul deschide o anchetă cu privire la moartea a mii de spanioli în lagăre naziste
Parchetul spaniol a anunțat luni deschiderea unei anchete referitoare la moartea a aproape 4.500 de spanioli în lagăre de exterminare naziste, unde fuseseră deportați după ce se exilaseră în Franța pentru a fugi de dictatura lui Franco, transmite AFP. Ministerul Public urmărește să stabilească dacă a existat 'o strategie comună între dict
Israelul a aprobat un plan prevăzând 'cucerirea' Fâșiei Gaza (sinteză AFP)
Cabinetul de securitate israelian a aprobat o extindere a operațiunilor militare vizând 'cucerirea' Fâșiei Gaza, după ce autoritățile au dispus mobilizarea a zeci de mii de rezerviști pentru această ofensivă, a declarat luni