Marina iraniană îşi va continua operaţiunile în Golf, transmite un oficial iranian, după un nou avertisment american

Marina iraniană îşi va continua "misiunile regulate" în Golf, a declarat un înalt responsabil militar iranian, citat miercuri de agenţia de presă locală ISNA, la o zi după ce US Navy a trimis un avertisment forţelor navale iraniene să stea departe de navele de război americane, potrivit Reuters.
"Unităţile navale ale Republicii Islamice Iran în Golful Persic şi în Golful Oman îşi vor continua misiunile regulate conform principiilor profesionale ca şi în trecut", a declarat acelaşi responsabil iranian, sub rezerva anonimatului.
Marina militară americană a publicat marţi o notă de informare pentru a avertiza marinarii care navighează în Golf că nu trebuie să se apropie la mai puţin de 100 de metri de navele de război ale SUA, în caz contrar existând riscul de a fi percepute "ca o ameninţare şi supuse unor măsuri defensive legale", în ceea ce pare să fie un avertisment adresat Iranului, potrivit Reuters.
Publicarea acestei note a US Navy intervine în contextul în care preşedintele american Donald Trump a dat ordin în aprilie marinei SUA să deschidă focul asupra oricărei nave iraniene care ar hărţui vasele americane.
"Vasele înarmate care se apropie la mai puţin de 100 de metri de o navă a marinei americane ar putea fi considerate drept o ameninţare", se menţionează în nota respectivă.
Un responsabil american a declarat Reuters, sub rezerva anonimatului, că această notă de informare nu constituie o modificare a regulilor de angajament ale armatei americane.
Comandamentul central al forţelor navale americane cu baza în Bahrein a precizat într-un comunicat că această notă este "destinată întăririi securităţii, reducerii ambiguităţii şi a riscului în eroarea de apreciere".
Publicarea acestei note survine în urma unui incident produs luna trecută când 11 vase iraniene s-au apropiat de nave de război americane în Golf. Potrivit armatei americane, care a denunţat o atitudine "periculoasă şi provocatoare", vasele iraniene au ajuns la un moment dat la 9 metri de vedeta americană Maui.
Iranul a atribuit SUA responsabilitatea acestui incident, iar Gardienii Revoluţiei au reacţionat la avertismentul lui Donald Trump, ameninţând că vor distruge navele americane dacă securitatea lor este periclitată în Golf. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul german de externe afirmă că Berlinul este în continuare pregătit să sprijine Israelul cu livrări de arme
Ministrul german de externe Johann Wadephul a apărat miercuri în fața deputaților sprijinul țării sale pentru Israel, inclusiv prin livrări de arme din ce în ce mai controversate, în timpul unei ședințe în Bundestag marcate de incidente, relatează AFP. 'Germania va continua să sprijine statul Israel, inclusiv prin livrări de arme
#Ucraina: Condițiile de pace prezentate de Moscova la discuțiile de la Istanbul sunt 'ultimatumuri', denunță Zelenski
Condițiile de pace propuse de Moscova la discuțiile de luni de la Istanbul sunt 'ultimatumuri' inacceptabile pentru Kiev, a denunțat miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a făcut din nou apel la desfășurarea unei reuniuni cu omologii săi rus Vladimir Putin și american Donald Trump și cu participarea sa, relatează AFP. Continuarea dis
UE dorește să prelungească protecția acordată refugiaților ucraineni, dar începe un proces de reflecție asupra viitorului lor
Comisia Europeană a propus miercuri prelungirea cu un an, până în martie 2027, a protecției acordate refugiaților ucraineni în UE și s-a angajat pentru prima dată într-o reflecție asupra viitorului lor, transmite AFP. Ucrainenii care au fugit de conflictul cu Rusia beneficiază din martie 2022 de un statut unic care le permite să
Țările de Jos: Geert Wilders a explicat în parlament de ce partidul său a rupt coaliția de guvernare
Liderul partidului olandez de extremă dreapta PVV (Partidul pentru Libertate), Geert Wilders, a explicat miercuri în parlament că partidul său a părăsit coaliția de guvernare întrucât nu a găsit susținere din partea aliaților în rezolvarea mai multor aspecte legate de problema migrației: 'încetarea definitivă' a acordării de azil migranț
Microsoft își consolidează cooperarea cu guvernele europene în materie de securitate cibernetică
Microsoft își va aprofunda cooperarea cu guvernele europene în domeniul securității cibernetice, furnizând autorităților mai multe informații obținute prin intermediul instrumentelor sale de inteligență artificială (AI), a anunțat miercuri compania, relatează AFP. Acest 'program de securitate european' (European Security Program) lans
Germania: Guvernul vrea să faciliteze declararea anumitor țări de origine ca sigure, în încercarea de a reduce numărul solicitanților de azil
Guvernul german vrea să faciliteze declararea anumitor țări de origine ca sigure, în cadrul politicii de reducere a numărului de solicitanți de azil, a indicat miercuri ministrul de interne Alexander Dobrindt, transmite Reuters. Conform planului convenit în ședința de guvern de miercuri, nu va mai fi necesară aprobarea din partea Bundesrat - camera
Israelul a exportat în 2024 cele mai multe arme și materiale defensive din istoria sa
Israel a exportat cele mai multe arme și materiale defensive din istorie în 2024, în valoare totală de aproximativ 13 miliarde de euro, a anunțat miercuri, într-un comunicat, Ministerul israelian al Apărării, transmite EFE. O cifră cu 13% mai mare decât cea atinsă în 2023, fiind al patrulea an consecutiv în care industria de
Ayatollahul Khamenei respinge propunerea SUA în domeniul nuclear și declară că Iranul va continua îmbogățirea uraniului
Conducătorul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat miercuri că renunțarea la îmbogățirea uraniului este contrară intereselor țării sale. El a respins astfel una din cele mai importante cerințe ale Statelor Unite la negocierile privind programul nuclear iranian, transmite Reuters. Propunerea americană pentru un nou acord în domeni
Kremlinul recunoaște că #Ucraina a atacat podul Crimeea, dar declară că nu au fost provocate pagube
Kremlinul a afirmat miercuri că Ucraina a atacat podul Crimeea - din peninsula ucraineană cu același nume, anexată ilegal de Rusia în 2014 - și că a avut loc o explozie, dar nu au fost provocate pagube, relatează Reuters. Reacția Kremlinului vine după ce marți Serviciul de securitate SBU al Ucrainei a dat asigurări că a deteriorat î
'Oricare ar fi prețul, pacea este preferabilă războiului':Noul președinte sud-coreean promite să 'vindece rănile' cu Coreea de Nord
Noul președinte al Coreei de Sud, Lee Jae-myung, a promis miercuri în discursul său de învestitură să 'vindece rănile' cu Coreea de Nord și să-i întindă mâna vecinei sale de la nord, dotată cu arma nucleară, relatează AFP. Noul șef de stat de centru-stânga a avertizat în același discurs că 'prote
Mark Rutte: #Ucraina a fost invitată la summitul NATO de la Haga
Ucraina a fost invitată la summitul NATO de la Haga din această lună, a declarat miercuri secretarul general al Alianței Atlantice, Mark Rutte, fără să precizeze dacă acest lucru înseamnă că președintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa, informează Reuters. 'Am invitat Ucraina la summit. Vom stabili cât de curând
Președintele Trump îl descrie pe omologul său chinez Xi ca 'dur, extrem de greu de adus la un acord'
La câteva zile după ce a acuzat China că încalcă înțelegerea privind reducerea taxelor vamale și a restricțiilor comerciale, președintele american Donald Trump a afirmat miercuri că omologul său chinez Xi Jinping este dificil și că se negociază greu cu el, transmite Reuters. Într-un mesaj postat pe rețeaua sa Truth Soci
R.Moldova/Premierul Dorin Recean la Bruxelles: Vom face tot ce ne stă în putere pentru a fi pregătiți de aderare până în 2028
Vom face tot ce ne stă în putere pentru a fi pregătiți de aderare până în 2028, iar Republica Moldova să fie nu doar sprijinită, dar și reprezentată în Parlamentul European în calitate de membru al UE, a declarat miercuri, la Bruxelles, prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, care a avut o întrevedere cu președinta Parlame
Trimisul lui Trump susține că nivelul de risc 'a crescut mult' după ce #Ucraina a lovit bombardierele ruse
Keith Kellogg, trimisul special pentru Ucraina al președintelui american Donald Trump, a declarat că riscul unei escaladări a războiului din Ucraina 'a crescut mult' după ce forțele ucrainene au folosit drone pentru a lovi bombardiere capabile să transporte focoase nucleare în mai multe baze din profunzimea teritoriului rus, relatează miercuri Reuters.
SUA: Familia suspectului pentru atacul din Colorado este reținută de autoritățile de imigrație și ar putea fi deportată rapid
Autoritățile americane de imigrație i-au reținut pe soția și cei cinci copii ai unui bărbat suspectat că a atacat un miting proisraelian din statul Colorado și iau în calcul o posibilă deportare în regim de urgență, a anunțat marți Casa Albă, relatează dpa. Autoritățile investighează dacă familia suspectului a avut anterior cunoști