AFP: În pofida pandemiei, Trump continuă să remanieze tribunalele pentru a face pe placul bazei sale electorale
Senatul SUA l-a audiat miercuri pe un judecător numit de Donald Trump în una dintre cele mai prestigioase funcţii din ţară, în pofida obiecţiilor formulate de democraţi, care susţin că sunt probleme mai urgente ce necesită să fie rezolvate pe timp de pandemie, potrivit AFP.
Numirea judecătorilor conservatori în întreaga ţară este un argument emblematic al campaniei pentru realegerea preşedintelui republican în exerciţiu, care a remaniat deja profund tribunalele federale, sprijinindu-se pe majoritatea republicană din Senat, notează sursa citată.
Revenită la muncă după o pauză având legătură cu noul coronavirus, camera superioară a Congresului SUA, însărcinată prin Constituţie să confirme alegerile Casei Albe, a trecut imediat la treabă.
Mai mulţi membri ai comisiei juridice a Senatului l-au audiat prin videoconferinţă pe judecătorul conservator Justin Walker (37 de ani), pe care Donald Trump tocmai l-a numit la Curtea Federală de Apel din Washington, tribunalul cel mai influent din SUA după Curtea Supremă.
Tânărul magistrat, un apropiat al liderului majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, a cunoscut o ascensiune meteorică în ultimele luni: în toamnă, el a fost numit, apoi confirmat ca judecător la un tribunal din Kentucky, chiar dacă organizaţia barourilor ABA apreciase la acea vreme că este "necalificat" pentru a ocupa acest post. Organizaţia şi-a revizuit de atunci opinia, dându-i calificativul de "bine calificat".
Foto: (c) Jonathan Ernst/Pool/REUTERS
Potrivit senatoarei democrate Dianne Feinstein, care i-a reproşat lipsa de experienţă, Justin Walker nu a pronunţat decât 12 hotărâri judecătoreşti în cariera sa. El s-a remarcat îndeosebi prin faptul că a dat câştig de cauză unei biserici care voia să organizeze o slujbă de Paşte pe modelul "drive-in", în pofida interdicţiei municipale cu privire la orice fel de adunări.
"Numirea lui Walker ar fi deja controversată în timpuri normale. În această perioadă de criză sanitară, aceasta este o ruşine", a apreciat liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer.
"În loc să-şi concentreze toată atenţia pe (combaterea) COVID-19, Comisia juridică va pierde timp preţios pe numirea unui protejat al şefului lui McConnell", a adăugat el. "Milioane de americani nu au un loc de muncă, iar în Senat majoritatea republicană îşi consacră timpul pentru a da de lucru judecătorilor de dreapta", şi-a exprimat indignarea acesta.
În timpul campaniei prezidenţiale din 2016, Donald Trump şi-a asigurat sprijinul electoratului conservator tradiţional promiţând să numească judecători fideli valorilor sale. De la învestitură, el a obţinut confirmarea a 190 de judecători, între care doi la Curtea Supremă, pe 860 de posturi, potrivit site-ului oficial al Centrului judiciar federal.
Preşedintele a optat pentru candidaţi tineri şi recunoscuţi de organizaţia conservatoare "Federalist Society", asigurându-se astfel că îşi lasă amprenta asupra justiţiei ţării dincolo de mandatul său, notează AFP. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Senatorul Jon Ossoff se impune într-un sondaj intern ca favorit al democraților pentru candidatura la președinție
Recent realesul senator american Jon Ossoff, din statul Georgia, s-a impus în fruntea unui sondaj privind preferințele pentru candidatura prezidențială a Partidului Democrat pentru alegerile din 2028, sondaj realizat în cadrul convenției progresiste Crooked Con, care a avut loc în acest weekend la Washington, relatează duminică agenția EFE.
VIDEO Rusia: Placă comemorativă la Moscova pentru fostul șef al spionajului est-german Markus Wolf
O placă comemorativă dedicată șefului spionajului est-german, Markus Wolf, ai cărui agenți au provocat demisia cancelarului vest-german Willy Brandt, a fost amplasată la Moscova, relatează duminică agenția dpa. Un basorelief din bronz, realizat de sculptorul Vladimir Ivanov, și o placă de granit au fost montate pe fațada unei clădiri din centr
Israel: Gadi Eisenkot a primit oficial mandatul să formeze guvernul
Președintele israelian Isaac Herzog i-a încredințat oficial duminică mandatul de a forma viitorul guvern lui Gadi Eisenkot, liderul principalului bloc de opoziție față de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, subliniind că Israelul are acum în față o nouă realitate politică după alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc în SUA
Trump consideră că SUA au făcut un 'pas uriaș înapoi în istorie' odată cu victoria democraților la alegerile intermediare
Președintele american Donald Trump crede că Statele Unite au făcut 'un pas uriaș înapoi în istorie' odată cu înfrângerea republicanilor săi în fața democraților la alegerile de la jumătatea mandatului, promițând în același timp că republicanii se vor întoarce 'mai mari și mai puternici ca niciodată', rel
Europenii vor fi 'reprezentați' la negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, afirmă ministrul francez de externe
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP. 'Europenii vor fi bine reprezentați, iar
SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran
Armata americană a anunțat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme și mărfuri ilegale, relatează France Presse. SUA, care impun deja grele sancțiuni economice Iranului, supun unei blocade maritime porturile iraniene în cadrul războiului car
#Ucraina/Donbas: Melenchon 's-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului' (ministrul francez de externe)
Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon 's-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului' estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a afirmat duminică ministrul francez de externe,
Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în #Ucraina
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace &i
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și
Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova
Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă
Centrala nucleară din Zaporojie, fără conexiune electrică externă în urma unui nou atac
Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa și aflată sub control rusesc, a rămas fără conexiune electrică externă după un nou atac asupra rețelei sale, a informat duminică administrația centralei, citată de EFE. Linia de rezervă Ferrosplavnaia, care furnizează energie pentru necesitățile centralei, a fost deconec
Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie
Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim














