Coronavirus: Ministrul de externe ungar, în vizită la Chişinău, cu un transport de echipamente de protecţie
Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a făcut marţi o vizită la Chişinău, pentru a însoţi un transport de 100.000 de măşti chirurgicale şi 5000 de perechi de mănuşi medicale donate de ţara sa Republicii Moldova, relatează MTI.
Sosirea ajutorului ungar pentru Republica Moldova a fost anunţată de ministrul de externe moldovean Oleg Ţulea într-o conferinţă de presă comună cu Peter Szijjarto difuzată live pe pagina de Facebook a oficialului ungar.
Chişinăul a cerut ajutor de la Uniunea Europeană şi separat de la Ungaria în lupta împotriva epidemiei, menţionează MTI. Ajutorul a fost solicitat pe două canale, pe bază bilaterală şi în cadrul NATO.
Peter Szijjarto a explicat că ţara sa a primit milioane de articole de protecţie din China şi poate oferi o parte dintre ele Republicii Moldova. "Era clar că vom reacţiona pozitiv la o astfel de solicitare", a spus şeful diplomaţiei ungare.
El a notat că premierii celor două ţări au semnat recent un acord de parteneriat strategic, subliniind că Ungaria "ia în serios parteneriatul strategic şi prietenia".
Szijjarto a mai afirmat că Ungaria este un susţinător dedicat al Parteneriatului Estic al Uniunii Europene şi că este important ca UE să aibă aliaţi în est, iar Budapesta este de părere că şi ţările Parteneriatului Estic trebuie să beneficieze de un sprijin suficient din partea Uniunii.
Acest ajutor este urgent necesar pentru că, potrivit informaţiilor din Republica Moldova, o mare parte dintre cei infectaţi cu noul coronavirus lucrează în sănătate, a remarcat ministrul.
"Ca reprezentant al unui guvern creştin-democrat, aş vrea să exprim marele nostru respect pentru activităţile guvernului social-democrat de la Chişinău de susţinere a intereselor naţionale. Şi noi credem că Ungaria este pe primul loc şi respectăm ţările care acordă prioritate intereselor naţionale", a spus Szijjarto, potrivit MTI.
Ministrul de externe ungar a făcut totodată apel la Comisia Europeană să reziste folosirii discriminării politice împotriva Republicii Moldova şi să transfere fără întârziere restul de 70 de milioane de euro din cei 100 de milioane de euro alocaţi ca ajutor financiar acestei ţări. Comisia trebuie să transfere de asemenea cei 100 de milioane de euro pentru lupta împotriva epidemiei cu noul coronavirus, a îndemnat şeful diplomaţiei ungare.
Peter Szijjarto a salutat în acelaşi timp cooperarea excelentă dintre Ungaria şi Republica Moldova în ce priveşte tranzitul de bunuri şi persoane în timpul pandemiei şi a amintit că în Republica Moldova companiile ungare OTP Bank şi Richter sunt lideri de piaţă în sectoarele bancar şi respectiv farmaceutic. "Avem şi un interes egoist ca Republica Moldova să aibă cât mai mare succes şi să-şi relanseze economia", a menţionat ministrul ungar. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agenți
SUA: Senatorul Jon Ossoff se impune într-un sondaj intern ca favorit al democraților pentru candidatura la președinție
Recent realesul senator american Jon Ossoff, din statul Georgia, s-a impus în fruntea unui sondaj privind preferințele pentru candidatura prezidențială a Partidului Democrat pentru alegerile din 2028, sondaj realizat în cadrul convenției progresiste Crooked Con, care a avut loc în acest weekend la Washington, relatează duminică agenția EFE.
VIDEO Rusia: Placă comemorativă la Moscova pentru fostul șef al spionajului est-german Markus Wolf
O placă comemorativă dedicată șefului spionajului est-german, Markus Wolf, ai cărui agenți au provocat demisia cancelarului vest-german Willy Brandt, a fost amplasată la Moscova, relatează duminică agenția dpa. Un basorelief din bronz, realizat de sculptorul Vladimir Ivanov, și o placă de granit au fost montate pe fațada unei clădiri din centr
Israel: Gadi Eisenkot a primit oficial mandatul să formeze guvernul
Președintele israelian Isaac Herzog i-a încredințat oficial duminică mandatul de a forma viitorul guvern lui Gadi Eisenkot, liderul principalului bloc de opoziție față de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, subliniind că Israelul are acum în față o nouă realitate politică după alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc în SUA
Trump consideră că SUA au făcut un 'pas uriaș înapoi în istorie' odată cu victoria democraților la alegerile intermediare
Președintele american Donald Trump crede că Statele Unite au făcut 'un pas uriaș înapoi în istorie' odată cu înfrângerea republicanilor săi în fața democraților la alegerile de la jumătatea mandatului, promițând în același timp că republicanii se vor întoarce 'mai mari și mai puternici ca niciodată', rel
Europenii vor fi 'reprezentați' la negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, afirmă ministrul francez de externe
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP. 'Europenii vor fi bine reprezentați, iar
SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran
Armata americană a anunțat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme și mărfuri ilegale, relatează France Presse. SUA, care impun deja grele sancțiuni economice Iranului, supun unei blocade maritime porturile iraniene în cadrul războiului car
#Ucraina/Donbas: Melenchon 's-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului' (ministrul francez de externe)
Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon 's-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului' estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a afirmat duminică ministrul francez de externe,
Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în #Ucraina
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace &i
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și
Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova
Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă
Centrala nucleară din Zaporojie, fără conexiune electrică externă în urma unui nou atac
Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa și aflată sub control rusesc, a rămas fără conexiune electrică externă după un nou atac asupra rețelei sale, a informat duminică administrația centralei, citată de EFE. Linia de rezervă Ferrosplavnaia, care furnizează energie pentru necesitățile centralei, a fost deconec














