Ucraina: Zelenski doreşte să-l numească pe Saakaşvili vicepremier; Georgia protestează

Georgia a obiectat vineri cu privire la posibilitatea ca fostul preşedinte Mihail Saakaşvili să fie numit vicepremier al guvernului ucrainean, numire ce ar fi urmat să se producă în aceeaşi zi, dar nu a mai fost inclusă pe agenda legislativului de la Kiev, relatează agenţiile EFE şi DPA.
Saakaşvili a fost condamnat în lipsă de justiţia georgiană în anul 2018 la trei ani de închisoare pentru fapte de "abuz de putere'' datând din perioada când a fost preşedinte al Georgiei.
Numirea lui Saakaşvili vicepremier ar fi inacceptabilă şi Georgia ar putea răspunde prin rechemarea ambasadorului său din Ucraina, a declarat prim-ministrul georgian Giorgi Gakharia.
Fostul preşedinte georgian între anii 2004 şi 2013 şi apoi guvernator al regiunii Odesa în perioada 2015-2016 a anunţat săptămâna aceasta că a fost abordat de preşedintele Volodimir Zelenski pentru a primi în guvernul de la Kiev postul de vicepremier însărcinat cu reformele.
Aflat iniţial în relaţii foarte bune cu fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, Saakaşvili a intrat mai târziu în conflict cu acesta, pe care l-a acuzat de perpetuarea corupţiei endemice. După ce Saakaşvili a demisionat din postul de guvernator al Odesei, Poroşenko a emis în anul 2017 un decret prin care i-a retras cetăţenia ucraineană, astfel că Saakaşvili a devenit atunci apatrid.
Dar fostul lider georgian a continuat să susţină campania electorală a candidatului care a fost ales să-i succeadă lui Poroşenko în funcţia de preşedinte, Volodimir Zelenski, cel care după câştigarea alegerilor i-a reacordat lui Saakaşvili cetăţenia ucraineană.
Saakaşvili însuşi a prezentat vineri în faţa deputaţilor partidului prezidenţial Servitorul Poporului propunerea venită din partea lui Zelenski şi numirea sa efectivă ar fi urmat să se producă chiar în aceeaşi zi, dar în final nu a mai fost inclusă pe agenda legislativului de la Kiev.
Deputata Irina Veresciuk, membră a acestui partid, nu s-a arătat convinsă de argumentele fostului preşedinte georgian. ''Am impresia că domnul Saakaşvili nu este deloc conştient de viitoarea responsabilitate a acestei funcţii, întrucât el a vorbit pe larg despre cooperarea cu Fondul Monetar Internaţional, cum a făcut în Georgia, dar nu a explicat care ar fi primii săi paşi în această poziţie, care vor fi reformele prioritare'', a explicat Irina Veresciuk, adăugând că ea nu consideră oportun ca Saakaşvili să fie numit vicepremier.
Totuşi, acesta din urmă a insistat că are susţinerea lui Zelenski şi s-a declarat încrezător că pe 30 aprilie parlamentul va vota numirea sa.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Trump nu ar fi știut de ordinul dat de Hegseth de a suspenda livrările de arme către #Ucraina (anchetă Reuters)
La aproximativ o săptămână după ce Donald Trump și-a început al doilea mandat de președinte, armata americană a emis un ordin pentru trei companii aeriene de transport, operând de la Dover Air Force din Delaware și de la o bază americană din Emiratele Arabe Unite- de a suspenda 11 zboruri cu proiectile de artilerie și alte tipuri de armament destinate Ucrai
Germania: Merz se supune după-amiază unui nou tur de scrutin în Bundestag după eșecul din prima rundă
Liderul conservator german Friedrich Merz va încerca marți după-amiază din nou să devină cancelar al Germaniei, într-un al doilea tur de scrutin în Bundestag, după o primă tentativă eșuată în cursul dimineții, transmit agențiile internaționale de presă. Toate grupurile politice din Bundestag, cu excepția Alternativei pe
Nuclear: Putin i-a transmis președintelui iranian că dorește un acord 'echitabil' între Washington și Teheran (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său iranian Massoud Pezeshkian că dorește un acord 'echitabil' între Washington și Teheran în dosarul nuclear iranian, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP. Statele Unite și Iranul, un aliat apropiat al Moscovei, au început discuții pe această temă delicată din 12 aprilie, co
Pakistanul acuză India că a modificat debitul unui fluviu
Pakistanul, în plină tensiune cu India care a revocat un important tratat de împărțire a resurselor de apă între cei doi vecini, a acuzat marți New Delhi că modifică debitul fluviului Chenab, unul din cele trei plasate sub controlul Islamabadului potrivit acestui acord suspendat, relatează AFP. Acest curs major de apă î
Rusia vrea să meargă înainte cu armistițiul din 8-10 mai, dar va răspunde dacă va fi atacată (Kremlin)
Kremlinul a afirmat marți că forțele ruse intenționează în continuare să aplice un armistițiu în Ucraina în perioada 8-10 mai, conform ordinelor președintelui rus Vladimir Putin, dar vor răspunde în cazul în care forțele ucrainene încearcă să atace poziții ruse, relatează Reuters. Purtătorul de cuvânt
Președintele polonez afirmă că Trump îl poate forța pe Putin 'să facă pace' în #Ucraina
Președintele polonez Andrzej Duda a afirmat luni că face presiuni asupra omologului său american Donald Trump pentru ca acesta să intensifice sancțiunile contra Rusiei astfel încât să o forțeze să accepte o încheiere a războiului din Ucraina, relatează marți Politico. Potrivit șefului statului polonez, Trump este singurul car
Polonia acuză Rusia de tentative de amestec în alegerile prezidențiale
Ministrul polonez al digitalizării, Krzysztof Gawkowski, a afirmat marți într-o conferință de presă că înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, programat în 18 mai, Polonia se confruntă cu o încercare fără precedent a Rusiei de a se amesteca în procesul electoral, transmite Reuters. Din cauza rolului său
Franța strânge relațiile cu Polonia, devenită unul dintre 'greii' Europei
Președintele francez Emmanuel Macron și premierul polonez Donald Tusk urmează să semneze vineri un 'tratat de prietenie și cooperare' care ilustrează dorința Parisului de a strânge relațiile cu Polonia, țară ce a dobândit o influență considerabilă în Europa după începutul războiului din Ucraina, scrie marți AFP.
Beijingul se declară gata să-i primească pe Ursula von der Leyen și Antonio Costa la summitul UE-China
China s-a declarat marți gata să-i primească pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, la summitul dintre Beijing și Uniunea Europeană, prevăzut să aibă loc în China în iulie, relatează AFP și Reuters. 'Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președi
Germania: Friedrich Merz nu a reușit să obțină votul parlamentului pentru a fi validat în funcția de cancelar
Liderul conservatorilor germani Friedrich Merz nu a reușit marți dimineață să obțină majoritatea necesară în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal) pentru a deveni cancelar al Germaniei, transmit Reuters, dpa, AFP și EFE. Merz (69 de ani) a primit voturile a 310 dintre cele 621 de voturi exprimate - în total sunt 630
ONU: Omenirea a înregistrat în 2024 o încetinire 'îngrijorătoare' în dezvoltarea sa, însă Inteligența Artificială ar putea fi o soluție
După relansarea post-COVID, omenirea a înregistrat în 2024 o încetinire 'neașteptată' și 'îngrijorătoare' în dezvoltarea sa, iar aceasta încă înainte de tăierile drastice în ajutoarele internaționale, își exprimă îngrijorarea Organizația Națiunilor Unite (ONU), într-un raport publicat m
China declară că se opune continuării operațiunilor armatei israeliene în Fâșia Gaza
China a declarat marți că se ''opune'' continuării operațiunilor armatei israeliene în Fâșia Gaza, după anunțarea în ajun a unui plan israelian de cucerire a enclavei palestiniene, transmite France Presse. ''China urmărește îndeaproape situația între Palestina și Israel și se opune continuă
'Situația este blocată' între Paris și Alger, susține ministrul de externe francez
Ambasadorul Franței în Algeria se află la Paris de la jumătatea lui aprilie și situația 'este blocată' între cele două țări, a anunțat marți ministrul de externe al Franței, Jean-Noel Barrot, relatează AFP. Stéphane Romatet este 'în continuare la Paris', a declarat Jean-Noel Barrot la radio RTL. '&I
Doar 14 țări UE au solicitat o flexibilitate bugetară mai mare pentru a-și putea spori cheltuielile militare
Doar 14 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene i-au cerut în mod oficial Comisiei Europene o flexibilitate bugetară mai mare pentru a-și putea majora cheltuielile de apărare, ceea ce a sporit îngrijorarea că planul ambițios de reînarmare (ReArm Europe) nu își va atinge ținta de 800 de miliarde de euro, notează marți Euractiv.
Hamas consideră că negocierile pentru un armistițiu în Gaza nu mai prezintă interes, spune un înalt responsabil al mișcării
Gruparea islamistă palestiniană Hamas consideră că negocierile pentru un armistițiu în Gaza nu mai prezintă interes în această etapă și solicită lumii să facă presiuni asupra Israelului pentru a pune capăt 'războiului foamei' în teritoriul palestinian, a declarat marți un înalt responsabil al mișcării, transmite AFP.