Israel: Mii de israelieni au protestat pentru a "salva democraţia"

Mii de israelieni au protestat duminică seara la Tel Aviv împotriva a ceea ce consideră a fi o ameninţare la adresa democraţiei israeliene, pe fondul negocierilor privind formarea guvernului dintre premierul Benjamin Netanyahu şi fostul său rival Benny Gantz, informează AFP şi dpa.
Aproximativ 2.000 de protestatari, conform cifrelor furnizate de mass-media, au răspuns apelului făcut pe Facebook de mişcarea "steagurilor negre" şi s-au adunat în Piaţa Yitzhak Rabin pentru a "salva democraţia".
Intenţia protestatarilor a fost şi de a face cunoscută opoziţia faţă de negocierile în curs între Benny Gantz, aflat în fruntea partidului de centru Albastru-Alb şi liderul partidului de dreapta Likud, Benjamin Netanyahu, acuzat de corupţie.
Purtând măşti de protecţie şi îmbrăcaţi majoritar în negru, protestatarii au păstrat distanţa de doi metri unii faţă de alţii, respectând astfel măsurile de distanţare socială destinate combaterii pandemiei COVID-19 care, în Israel, a provocat îmbolnăvirea a peste 13.000 de persoane, precum şi 172 de decese.
"Lăsaţi democraţia să câştige", se putea citi pe pancarte. "Ministrul infracţionalităţii" au scris alţi manifestanţi pe măştile lor, fluturând steaguri negre, simbol, pentru ei, al ameninţărilor la adresa democraţiei israeliene.
În urma alegerilor legislative din 2 martie, al treilea scrutin în mai puţin de un an, care ar fi trebuit să conducă într-un final la o departajare între Netanyahu şi Gantz, preşedintele ţării Reuven Rivlin i-a încredinţat celui din urmă sarcina de a forma guvernul.
În plină epidemie de coronavirus, Gantz a surprins prin decizia sa de a accepta formarea unui guvern de "unitate şi de urgenţă" cu Benjamin Netanyahu, deşi anterior jurase să nu împartă puterea cu el până când acesta nu îşi rezolvă problemele cu legea.
Susţinătorii opoziţiei l-au acuzat apoi pe Gantz, fost şef al statului major al armatei, că a cedat.
Luni seara mandatul său a expirat înaintea ajungerii la un acord, iar preşedintele Rivlin a solicitat parlamentului să propună, într-un termen de aproape trei săptămâni, un deputat cu suficient sprijin pentru a reuşi să formeze un guvern şi, astfel, să pună capăt crizei politice care durează de mai bine de un an.
Între timp, cele două tabere, ale lui Gantz şi Netanyahu, declară că îşi continuă negocierile în vederea unei posibile uniuni.
"Corupţia nu se combate din interior. Dacă ai intrat, faci parte din ea" a acuzat parlamentarul Yair Lapid, noul lider al opoziţiei, acuză care îl vizează pe fostul său aliat, Benny Gantz.
"Democraţiile mor din interior deoarece oamenii buni tac şi oamenii slabi se predau", a adăugat omul politic israelian, denunţând presupuse manevre ale premierului Netanyahu pentru a rămâne la putere."Suntem aici pentru a spune că nu vom renunţa niciodată". AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA: Administrația Trump vrea să priveze Universitatea Harvard de finanțare federală
Administrația Donald Trump dorește să priveze de finanțare federală Universitatea Harvard, angajată într-un conflict deschis cu președintele american, conform unei scrisori a secretarului pentru educație, Linda McMahon, trimisă luni președintelui prestigioasei instituții de învățământ, relatează AFP. 'Harvard nu ar trebui
Siria: Televiziunea de stat emite din nou pentru prima dată de la căderea lui Assad
Televiziunea națională siriană și-a reluat emisiunile luni pentru o perioadă test, la aproape cinci luni de la înlăturarea lui Bashar al-Assad, o relansare întârziată de sancțiunile internaționale și de echipamentele învechite, notează AFP. După ce autoritățile islamiste au ajuns la putere în decembrie, media de s
VIDEO/Onoruri militare pentru Scholz, 'cancelarul momentului de cotitură' pentru armata germană
Cancelarul în exercițiu Olaf Scholz, care îi va preda marți postul lui Friedrich Merz, va rămâne 'cancelarul momentului de cotitură' pentru armata germană, a cărei modernizare a inițiat-o, a salutat luni seară ministrul apărării Boris Pistorius, în cursul unei ceremonii militare pentru plecarea sa, notează AFP.
SUA: Șeful Pentagonului ordonă o reducere cu 20% a numărului celor mai înalți gradați
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat luni o reducere cu cel puțin 20% a numărului de generali și amirali de patru stele în serviciu, conform unui memoriu, citat de AFP. De la intrarea în funcție la sfârșitul lunii ianuarie, administrația Donald Trump afirmă că dorește să alinieze forțele armate la priorită
Peru: Guvernul anunță măsuri de urgență după uciderea a 13 angajați ai unei mine
Președinta peruană Dina Boluarte a anunțat luni o serie de măsuri de urgență în provincia Pataz, în nordul Peru, în urma descoperirii, în ziua precedentă, a corpurilor a 13 angajați ai unei companii miniere răpiți, notează AFP. Mineritul, motorul economic al Peru, se află în centrul tensiunilor în această pr
Yemen: Israelul anunță că a lovit infrastructuri ale rebelilor houthi din Hodeida
Armata israeliană a anunțat luni seara că a lansat atacuri aeriene asupra unor infrastructuri ale rebelilor houthi din Hodeida, sudul Yemenului, la o zi după un atac cu rachete asupra aeroportului internațional din Tel Aviv revendicat de acești rebeli aliați ai Iranului, relatează AFP. Loviturile au fost efectuate 'ca răspuns la atacurile
Ofensiva din Gaza va include strămutarea 'majorității' locuitorilor (armata israeliană)
Noua campanie militară din Fâșia Gaza anunțată luni va necesita strămutarea 'majorității' palestinienilor din acest teritoriu, a declarat generalul de brigadă Effi Defrin, purtător de cuvânt al armatei israeliene, relatează AFP. 'Operațiunea include un atac pe scara largă (și) deplasarea majorității populației din Fâșia Gaza'
BTA: Aproximativ 270 de militari bulgari participă la cinci operațiuni NATO și trei UE
Aproximativ 270 de militari din forțele armate îndeplinesc sarcini în cinci operațiuni NATO și trei operațiuni UE. Acest lucru a fost anunțat de Ministerul Apărării. Tradiționala videoconferință cu contingentele militare bulgare care participă la operațiuni în afara țării a avut loc luni. 'În ajunul Zilei Vitejiei ș
Trump afirmă că vrea să 'lucreze' cu Erdogan pentru a pune capăt războiului din #Ucraina
Președintele american Donald Trump a declarat că a avut luni o conversație telefonică 'foarte productivă' cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, pe care l-a invitat în vizită în Statele Unite, și a afirmat că dorește să lucreze cu acesta pentru 'a pune capăt războiului ridicol, însă mortal, dintre Rusia și Ucraina', relatează AFP și EFE.
Franța: Macron îl primește pe liderul Turkmenistanului, țară cu mari resurse de gaz, pentru semnarea unor acorduri
Președintele francez Emmanuel Macron îl primește luni pe Gurbangulî Berdîmuhamedov, liderul de facto al Turkmenistanului, în vederea semnării mai multor acorduri cu acest stat, unul din cele mai izolate și mai autoritare din lume, dar cu imense zăcăminte de gaz, transmite AFP. 'Liderul național al poporului turkmen', tatăl preșe
Secretarul general al ONU a lansat un apel către India și Pakistan să se 'îndepărteze de prăpastie'
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și-a exprimat îngrijorarea luni față de tensiunile între India și Pakistan, afirmând că acestea au atins 'cel mai înalt nivel din ultimii ani' și le-a îndemnat 'să se îndepărteze de prăpastie', potrivit AFP. 'Este esențial, în special la această oră criti
Viktor Orban cere limitarea prerogativelor instituțiilor UE
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din UE, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și în acest scop să 'ocupe' Bruxelles-ul pentru a-l transforma într-un 'centru de coordonare' al țărilor membre, relatează agenția EFE. 'Vom ocupa UE și o vom
Administrația Trump le oferă migranților suma de 1.000 de dolari pentru a-i încuraja 'să se autodeporteze'
Administrația Trump va oferi suma de 1.000 de dolari și ajutor de călătorie migranților care aleg 'să se autodeporteze' din SUA, a anunțat luni Departamentul Securității Interne (DHS), relatează Reuters. Suma de bani și contravaloarea biletului de avion pentru migranții care pleacă voluntar ar costa mai puțin decât o deportare efectivă, a preciza
Zelenski le cere statelor UE să ajungă la un 'acord politic' pentru ca #Ucraina să avanseze în procesul de aderare
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni Uniunii Europene să convină un 'acord politic' între statele sale membre pentru ca Ucraina să poată avansa în procesul de aderare la blocul comunitar, acord care să nu permită vreun veto din partea celor reticenți față de această aderare, transmite agenția EFE. 'Ucraina a trecut de
Papa Francisc, comemorat în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, transmite: Papa Francisc a fost comemorat luni în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg, președinta legislativului comunitar, Roberta Metsola, aducându-i un omagiu și reamintind de apelul fostului Suveran Pontif 'la acțiune și la a lucra împreună în fiecare zi pentru o Europă