Coronavirus: Washingtonul anchetează pentru a şti dacă SARS CoV-2 provine dintr-un laborator din Wuhan

SUA nu par să excludă că noul coronavirus aflat la originea pandemiei care a ucis deja peste 137.000 de persoane în lume ar putea să provină dintr-un laborator chinez din Wuhan şi evocă de acum o "anchetă" pentru a face lumină asupra originii acestuia, transmite joi France Presse.
"Efectuăm o anchetă exhaustivă asupra a tot ceea ce putem afla despre modul în care acest virus s-a propagat, a contaminat lumea şi a provocat o asemenea tragedie", a declarat şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo pe canalul Fox News.
El fusese întrebat miercuri seara despre un articol apărut în Washington Post în care se afirmă că Ambasada SUA la Beijing ar fi alertat Departamentul de Stat american în urmă cu doi ani despre măsurile de securitate insuficiente într-un laborator din Wuhan care studia coronaviruşi la lilieci.
Pompeo a fost întrebat de asemenea despre informaţiile deţinute de Fox News potrivit cărora "mai multe surse" cred de acum că actualul coronavirus, semnalat pentru prima oară chiar la Wuhan în decembrie, provine din acelaşi laborator - chiar dacă ar fi vorba de un virus natural şi nu de un agent patogen creat de chinezi şi a cărui "scăpare" nu ar fi fost voluntară, ci datorată unor slabe protocoale de securitate.
Mike Pompeo nu a dezminţit niciuna din aceste două informaţii, notează AFP.
Întrebat de asemenea miercuri în conferinţa sa de presă zilnică privind criza sanitară la Casa Albă, Donald Trump s-a exprimat evaziv.
"Eu pot să vă spun că auzim din ce în ce mai mult această poveste. Vom vedea", a răspuns preşedintele american, asigurând că această "oribilă situaţie" constituie obiectul unei "examinări foarte aprofundate".
El a refuzat totuşi să precizeze dacă a evocat cazul acestui laborator cu omologul său chinez Xi Jinping.
Potrivit opiniei unor experţi în acest stadiu, noul coronavirus şi-a făcut apariţia la sfârşitul anului 2019 într-o piaţă în aer liber din Wuhan, unde animale exotice, precum lilieci, erau vândute vii. Virusul de origine animală ar fi putut suferi o mutaţie transmiţându-se la oameni.
Teza relatată de Fox News este deci diferită, conform agenţiei franceze de presă. Fără a o confirma clar, secretarul de stat american a întărit-o. "Ceea ce ştim este că acest virus s-a născut la Wuhan, în China", a adăugat Mike Pompeo. "Ceea ce ştim este că institutul de virusologie din Wuhan nu este decât la câţiva kilometri de piaţă", a insistat el.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Președintele Dumei de Stat ruse îl avertizează pe cancelarul Merz în privința escaladării tensiunilor
Președintele parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a avertizat sâmbătă cu privire la o escaladare a tensiunilor dintre țara sa și Germania într-un mesaj adresat parlamentarilor de la Berlin, informează dpa. 'Actuala elită germană conducătoare creează condițiile pentru o agravare a situației și provoacă ciocniri între țări
Rusia acuză #Ucraina că 'amână' schimbul de prizonieri (negociator rus)
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a 'amânat' schimbul de prizonieri și a miilor de soldați uciși, care trebuia să aibă loc în acest sfârșit de săptămână, informează agențiile de presă. Acordurile pentru schimbul de prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani, răniți și bolnavi, precum și predarea a
Cambodgia și Thailanda își intensifică desfășurarea militară într-o zonă de frontieră disputată
Cambodgia și Thailanda și-au intensificat desfășurarea de trupe într-o zonă de frontieră revendicată de ambele țări, a declarat sâmbătă ministrul apărării thailandez, Phumtham Wechayachai, pe fondul tensiunilor crescute după o ciocnire de la sfârșitul lunii mai în care un soldat cambodgian a fost ucis, informează EFE, AFP și Reuters.
Cadavrul unui ostatic thailandez, recuperat din Gaza și adus în Israel (autorități)
Forțele israeliene au recuperat din Fâșia Gaza cadavrul unui ostatic thailandez răpit pe 7 octombrie 2023, în timpul atacului mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului și deținut de atunci în enclava palestiniană, au anunțat sâmbătă autoritățile israeliene, citate de AFP. Armata a declarat într-un co
Kîrgîzstanul demontează cel mai înalt monument al lui Lenin din Asia Centrală
Kîrgîzstanul a demontat sâmbătă cel mai înalt monument al fondatorului URSS Vladimir Lenin din Asia Centrală, situat în Oș, al doilea oraș ca mărime din fosta republică sovietică, aliată a Rusiei, informează AFP. Potrivit primăriei, monumentul va fi mutat și 'un drapel kîrgîz pe un catarg îna
Teheranul consideră că interdicția de călătorie impusă de SUA dovedește 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani
Iranul a criticat sâmbătă interdicția de călătorie impusă de președintele american Donald Trump asupra cetățenilor din 12 țări, între care Republica Islamică, declarând că arată o 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani, informează Reuters. Acesta este 'un semn clar al dominației unei mentalități rasis
#Ucraina anunță că a doborât un avion de vânătoare rus Su-35
Forțele aeriene ucrainene au doborât un avion de vânătoare rus Su-35 sâmbătă dimineață, a anunțat armata ucraineană, informează Reuters. 'În această dimineață, pe 7 iunie 2025, ca urmare a unei operațiuni de succes a Forțelor Aeriene în direcția Kursk, un avion de luptă rus Su-35 a fost doborât', a t
Emmanuel Macron va vizita Groenlanda, teritoriu danez râvnit de Donald Trump, pe 15 iunie
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită oficială în Groenlanda pe 15 iunie pentru a-și arăta sprijinul pentru acest teritoriu autonom danez râvnit de președintele american Donald Trump, a anunțat sâmbătă Palatul Elysee, informează AFP. El va călători în Groenlanda 'la invitația' premierului aces
SUA: Confruntări între poliția antirevoltă și protestatari în Los Angeles după raiduri antiimigrație
Polițiști cu căști de protecție și îmbrăcați în echipament antirevoltă s-au confruntat vineri seară cu protestatari în centrul orașului Los Angeles, după o zi de raiduri federale împotriva imigrației în care zeci de oameni au fost reținuți, informează Reuters și EFE. Potrivit unei transmisiuni live a Reuters, ofiț
O curte de apel permite administrației Trump să continue să refuze accesul agenției AP la Casa Albă și în avionul prezidențial
O curte de apel din Statele Unite a decis vineri că președintele american Donald Trump poate interzice temporar Associated Press (AP) de la anumite evenimente de presă, inclusiv accesul în Biroul Oval și în avionul prezidențial Air Force One, informează dpa și EFE. Instanța a suspendat parțial un ordin anterior al unei instanțe inf
#Ucraina anunță victime în 'cel mai puternic atac' efectuat de Rusia asupra orașului Harkov
Autoritățile ucrainene au raportat mai multe victime sâmbătă dimineața în urma unor atacuri aeriene intense ale armatei ruse asupra orașului Harkov, din estul ucrainean, informează dpa. 'Harkovul se confruntă cu cel mai puternic atac de la începutul războiului la scară largă' declanșat de Rusia împotriva Ucraine
SUA: Condamnați pentru asaltul asupra Capitoliului, cinci militanți de extremă dreapta cer despăgubiri
Cinci membri ai unui grup american de extremă dreapta grațiați de Donald Trump după condamnarea lor pentru rolul în asaltul asupra Capitoliului la Washington solicită despăgubiri de 100 de milioane de dolari de la Departamentul de Justiție, notează AFP. În plângerea lor la civil, depusă vineri la un tribunal federal din Flori
SUA: Curtea Supremă permite DOGE să acceseze datele Securității Sociale
Curtea Supremă a Statelor Unite cu majoritate conservatoare a autorizat vineri, până la un nou ordin, Departamentului pentru eficiență guvernamentală (DOGE), lansat de miliardarul Elon Musk, să acceseze datele personale deținute de Securitatea Socială, notează AFP. Cu o majoritate de șase voturi la trei, ale judecătorilor conservatori &i
Rusia: Un cetățean american a părăsit țara după internarea pentru agresiune asupra unui polițist
Cetățeanul american Joseph Tater, internat într-un spital de psihiatrie rus la mijlocul lunii aprilie pentru agresiune asupra unui polițist, a părăsit țara, a anunțat vineri agenția oficială de presă TASS, citată de AFP. Tater, 46 de ani, a fost arestat la Moscova în august 2024, acuzat că a atacat un polițist după un incident &ici
Un salvadorian expulzat din greșeală readus în Statele Unite, după luni de bătălie judiciară
Un imigrant salvadorian despre care administrația Trump a susținut că nu poate să-l repatrieze în ciuda deportării sale 'dintr-o eroare' în El Salvador a fost adus vineri în Statele Unite unde va fi acuzat de trafic de migranți, a anunțat procurorul general al SUA, Pam Bondi, relatează AFP. Cazul lui Kilmar Abrego Gar