Coronavirus: SUA nu vor putea reporni în totalitate economia la 1 mai, consideră şeful Departamentului de sănătate publică
SUA nu îşi vor putea reporni pe deplin economia la 1 mai, data fixată de Casa Albă pentru acest lucru, a avertizat vineri şeful Departamentului de sănătate publică din SUA, Jerome Adams, într-un interviu acordat postului de televiziune Fox, transmite EFE.
Adams a dat asigurări că "cea mai mare parte din ţară" nu va reveni la normal la 1 mai, în pofida faptului că unii membri ai administraţiei americane consideră că este nevoie ca economia să fie reactivată până atunci.
"Cea mai mare parte a ţării nu va putea s-o facă (se revină la normal - n.r.), ca să fiu sincer, deşi unele părţi vor putea", a apreciat Adams, care a detaliat că acele regiuni din ţară care au fost mai puţin afectate de pandemie vor putea să îşi reia treptat activităţile în măsura în care vor fi făcute teste pentru a detecta în ce zone există pericolul ca pandemia să se extindă.
"Aşa vom reporni ţara: loc cu loc, puţin câte puţin, bazându-ne pe date", a explicat Adams.
Preşedintele american Donald Trump s-a arătat optimist cu privire la reactivarea economiei şi, până recent, dorea ca ţara să revină la normalitate la 12 aprilie, în duminica Paştelui, însă ulterior a revenit şi şi-a exprimat convingerea că este nevoie să se aştepte până cel mai devreme la 1 mai.
Pentru a putea relua activitatea economică la 1 mai, preşedintele american a creat un grup de lucru cu acest obiectiv. Vineri, într-o conferinţă de presă, Trump a declarat că trebuie aşteptat pentru a vedea care va fi evoluţia virusului în următoarele săptămâni şi a promis că-i va asculta "cu multă atenţie" pe consilierii săi din domeniul sănătăţii publice, insistând totodată asupra avantajelor economice pe care le-ar aduce repornirea cât mai rapidă a activităţii.
Potrivit EFE, în cadrul administraţiei SUA există dezacorduri între responsabilii din domeniul sanitar, care cer prelungirea carantinei, şi consilierii economici, cum este cazul ministrului finanţelor, Steven Mnuchin, care a dat asigurări în această săptămână că este "absolut posibil" să fie reluată activitatea economică la 1 mai.
Trump are puterea şi atribuţiile de a stabili unele norme cu privire la coronavirus la nivel federal, însă guvernatorii fiecărui stat sunt cei care, în ultimă instanţă, trebuie să decidă dacă americanii ies din autoizolare şi se întorc la muncă, notează EFE. În total, 42 din cele 50 de state americane, plus Puerto Rico şi District of Columbia, au emis ordine în care le cer cetăţenilor să rămână în case, ceea ce înseamnă că circa 95% din populaţia SUA, ţară cu aproximativ 316 milioane de locuitori, se află în izolare, adaugă sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Discuțiile Iranului cu SUA sunt blocate după șocul alegerilor americane, potrivit ministrului iranian de externe
Eforturile diplomatice intensificate recent pentru soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu sunt acum oprite în urma 'șocului' provocat de înfrângerea republicanilor președintelui american Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului, a declarat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, potrivit AFP.
VIDEO Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agenți
SUA: Senatorul Jon Ossoff se impune într-un sondaj intern ca favorit al democraților pentru candidatura la președinție
Recent realesul senator american Jon Ossoff, din statul Georgia, s-a impus în fruntea unui sondaj privind preferințele pentru candidatura prezidențială a Partidului Democrat pentru alegerile din 2028, sondaj realizat în cadrul convenției progresiste Crooked Con, care a avut loc în acest weekend la Washington, relatează duminică agenția EFE.
VIDEO Rusia: Placă comemorativă la Moscova pentru fostul șef al spionajului est-german Markus Wolf
O placă comemorativă dedicată șefului spionajului est-german, Markus Wolf, ai cărui agenți au provocat demisia cancelarului vest-german Willy Brandt, a fost amplasată la Moscova, relatează duminică agenția dpa. Un basorelief din bronz, realizat de sculptorul Vladimir Ivanov, și o placă de granit au fost montate pe fațada unei clădiri din centr
Israel: Gadi Eisenkot a primit oficial mandatul să formeze guvernul
Președintele israelian Isaac Herzog i-a încredințat oficial duminică mandatul de a forma viitorul guvern lui Gadi Eisenkot, liderul principalului bloc de opoziție față de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, subliniind că Israelul are acum în față o nouă realitate politică după alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc în SUA
Trump consideră că SUA au făcut un 'pas uriaș înapoi în istorie' odată cu victoria democraților la alegerile intermediare
Președintele american Donald Trump crede că Statele Unite au făcut 'un pas uriaș înapoi în istorie' odată cu înfrângerea republicanilor săi în fața democraților la alegerile de la jumătatea mandatului, promițând în același timp că republicanii se vor întoarce 'mai mari și mai puternici ca niciodată', rel
Europenii vor fi 'reprezentați' la negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, afirmă ministrul francez de externe
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP. 'Europenii vor fi bine reprezentați, iar
SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran
Armata americană a anunțat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme și mărfuri ilegale, relatează France Presse. SUA, care impun deja grele sancțiuni economice Iranului, supun unei blocade maritime porturile iraniene în cadrul războiului car
#Ucraina/Donbas: Melenchon 's-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului' (ministrul francez de externe)
Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon 's-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului' estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a afirmat duminică ministrul francez de externe,
Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în #Ucraina
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace &i
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și
Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova
Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă














