Coronavirus: Cu epidemia sub control, Albania relaxează restricţiile, dar îi va încarcera pe cei care nu respectă carantina

După 28 de zile de măsuri riguroase de izolare pentru combaterea coronavirusului, Albania se pregăteşte se relaxeze unele dintre acestea, dar instituie pedeapsa cu închisoarea pentru cei care nu respectă carantina, relatează joi agenţia EFE.
Cu un sistem sanitar în stare precară, dar care totuşi dispune de 310 paturi pentru pacienţii COVID-19, la o populaţie de 2,8 milioane locuitori, Albania a aplicat de timpuriu măsuri radicale de combatere a epidemiei şi sancţiuni severe pentru nerespectarea acestora, mai ales că numeroşi albanezi din diaspora din Italia au revenit în ţară.
În ultimele 24 de ore au fost confirmate în Albania numai 9 cazuri noi de COVID-19, al căror total a ajuns la 409, dintre care 22 de decese şi 165 de vindecări. La ora actuală sunt spitalizaţi 58 de pacienţi, dintre care numai patru sunt intubaţi, astfel că aproape toate cele 304 ventilatoare pentru terapie intensivă de care dispun spitalele albaneze sunt libere.
Albania a fost prima ţară europeană care a închis şcolile şi a oprit transportul public chiar înainte de apariţia primului caz de coronavirus, pentru ca imediat apoi să-şi închidă şi graniţele, permiţând doar transportul de mărfuri. Pensionarii nu au mai putut să iasă deloc din case, iar forţele de ordine au patrulat pe străzi pentru a supraveghea respectarea restricţiilor şi identificarea celor veniţi din străinătate care nu ar respecta izolarea.
O măsură mai recentă împotriva răspândirii virusului a fost instalarea de cabine de dezinfectare în pieţele în aer liber ale capitalei Tirana, cei ieşiţi la cumpărături fiind obligaţi să treacă prin aceste cabine atât la intrarea cât şi la ieşirea din piaţă.
''Dacă nu am fi luat toate aceste măsuri, acum am fi numărat mii de morţi'', a declarat premierul Edi Rama, care însă a avertizat joi că revenirea la normal va dura şi le-a cerut conaţionalilor săi ''să reziste până la sfârşitul acestui război''.
Până în prezent numai un membru al fiecărei familii avea dreptul să iasă la cumpărături şi aceasta numai pentru maxim o oră pe zi, perioadă ce va fi extinsă la 90 de minute şi va fi de asemenea permisă din nou folosirea autoturismelor personale pentru a merge la serviciu.
''Redeschiderea va fi cu picătura şi însoţită de sancţiuni grave, nu împotriva poporului, ci a celor care nu ascultă'', a mai avertizat şeful guvernului, anunţând noi sancţiuni penale.
Astfel, cei care nu respectă carantină riscă de acum înainte între 3 şi 10 ani de închisoare, pedeapsă ce merge până la 15 ani în cazul unui bolnav de COVID-19 care infectează o altă persoană şi aceasta din urmă moare. Nerespectarea repetată a orelor de izolare - de la 05:00 la 13:00 şi în weekend - va fi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, pentru toate aceste decizii fiind revizuit Codul Penal.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Yemen: Zeci de lovituri americane asupra capitalei Sanaa și împrejurimilor, susțin rebelii houthi
Houthii din Yemen au afirmat luni că mai mult de zece atacuri atribuite Statelor Unite au vizat capitala Sanaa și zonele înconjurătoare, în contextul în care Washingtonul desfășoară aproape zilnic o campanie de bombardamente vizându-i pe rebelii pro-iranieni, transmite AFP. Potrivit agenției de presă a rebelilor, Saba,
Trump a ordonat redeschiderea și modernizarea închisorii Alcatraz
Donald Trump a anunțat duminică seara, într-un mesaj pe rețeaua sa socială, că a cerut administrației sale să redeschidă și să modernizeze emblematica închisoare Alcatraz din golful San Francisco pentru a-i închide acolo pe cei mai violenți criminali, notează AFP. 'De mult timp, America este victimă unor infractori vicioș
Zelenski le cere aliaților să exercite presiuni asupra Moscovei pentru a pune în aplicare o încetare a focului
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că o încetare a focului cu Rusia este posibilă în orice moment și a cerut aliaților Kievului să exercite presiuni mai mari asupra Moscovei pentru a pune în aplicare această măsură, relatează Reuters. 'Credem că o încetare a focului este posibilă în orice m
După un an de guvernare de dreapta, Portugalia este din nou în campanie electorală
Portugalia a intrat oficial duminică în campania electorală pentru alegerile legislative anticipate din 18 mai, al treilea scrutin din ianuarie 2022, pentru care guvernul de dreapta moderat este favorit, dar fără nicio garanție că o victorie ar asigura stabilitatea viitorului executiv, transmite France Presse. La alegerile din martie 202
Președintele Donald Trump vorbește la NBC despre un nou mandat, soarta TikTok și respectarea Constituției în SUA
Președintele SUA, Donald Trump, își clarifică intențiile cu privire la un nou mandat și la soarta TikTok într-un interviu realizat vineri și difuzat duminică în cadrul emisiunii 'Meet the Press with Kristen Welker' de la NBC News. El a fost întrebat și dacă în SUA este respectată Constituția, după cum relatează agențiile internaț
Nicaragua va părăsi UNESCO după un premiu decernat unui ziar de opoziție
Nicaragua a informat UNESCO cu privire la intenția sa de a părăsi organizația, după ce aceasta a acordat Premiul mondial pentru libertatea presei cotidianului istoric La Prensa, a cărui redacție a fost forțată să plece în exil, a anunțat duminică Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, informează AFP. Această de
Controalele la frontierele germane vor fi înăsprite imediat de către noul ministru de interne
Noul ministru de interne al Germaniei, Alexander Dobrindt, din partea Uniunii Creștin-Sociale (CSU) din Bavaria, intenționează să dispună respingeri sporite ale migranților și controale mai frecvente la frontierele externe ale Germaniei, încă de miercuri, a doua zi după preluarea mandatului în cadrul noului guvern de coaliție, relatează dpa.
Președintele rus, Vladimir Putin, vorbește într-un documentar despre #Ucraina, Occident și succesiune
Președintele rus, Vladimir Putin, recunoaște că Rusia nu era pregătită să se confrunte cu Occidentul în 2014, speră că nu va fi nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina și crede în reconcilierea cu țara vecină. El a făcut aceste declarații într-un film documentar al televiziunii de stat ruse, intitulat 'Rusia, Kremlin, Putin, 25 de an
Președintele ucrainean Zelenski face o vizită la Praga
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit duminică la Praga, într-o vizită de două zile în Cehia, transmite AFP, remarcând sprijinul necondiționat acordat Ucrainei de Cehia de la începutul invaziei ruse. Șeful de stat de la Kiev a fost întâmpinat la aeroport de ministrul ceh de externe Jan Lipavski,
O rachetă a lovit Israelul după un atac revendicat de rebelii yemeniți Houthi
O rachetă a lovit duminică teritoriul Israelului în apropiere de aeroportul Ben Gurion de lângă Tel Aviv, transmite dpa. După ce s-au declanșat alarmele antiaeriene, forțele armate israeliene au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen și că se fac încercări de interceptare. Purtătoru
Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită în Rusia în 7-10 mai
Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită oficială în Rusia în perioada 7-10 mai, când va participa la cea de-a 80-a aniversare a înfrângerii Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, a anunțat duminică Kremlinul printr-un comunicat preulat de Reuters de pe Telegram. Președinția de la Mosco
Încă o rachetă lansată din Yemen a vizat Israelul
Alarmele antiaeriene s-au auzit în Israel duminică; forțele armate au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen, transmite dpa, care observă că este a treia zi consecutiv când rebelii yemeniți Houthi atacă teritoriul israelian. Militarii israelieni au comunicat că au avut loc mai multe încercări de i
#Ucraina: Dronele rusești au rănit la Kiev 11 oameni, printre care doi copii
Un atac rusesc cu drone a rănit noaptea trecută la Kiev 11 oameni, printre care doi copii, au anunțat duminică oficiali și militari din capitala Ucrainei, citați de Reuters. Resturile de drone căzute au declanșat incendii în clădiri rezidențiale din cartierele Obolonski și Sviatoșinski ale capitalei ucrainene, a comunicat în mediil
Președintele sârb, în stare 'stabilă' după ce a fost internat la revenirea din Florida
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare 'stabilă', potrivit unei surse medicale, relatează AFP. Vucic, în vârstă de 55 de ani, 'a fost internat la Academia medicală militară imediat du
Kosovo: Parlamentul nu a reușit să-și aleagă președintele pentru a zecea oară
Parlamentarii kosovari nu au reușit pentru a zecea oară să-și aleagă sâmbătă un președinte, amânând și mai mult formarea unui guvern, la aproape trei luni după alegerile legislative, relatează AFP. Kosovo se află într-un impas politic de la alegerile din 9 februarie, câștigate de partidul de guvernământ Vete