În timpul pandemiei, rivalitatea SUA-China continuă în jurul... virusului (AFP)

Rivalitatea dintre Washington şi Beijing nu a fost atenuată de lupta împotriva COVID-19, cunoscând chiar marţi o escaladare, când China s-a declarat "indignată" de un tweet al preşedintelui Donald Trump care vorbeşte despre un "virus chinez".
În ultimele zile, un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze a evocat, fără dovezi, ipoteza că armata Statelor Unite ar fi putut introduce agentul patogen în ţara sa. Dar şi Washingtonul foloseşte intenţionat termeni care irită Beijingul, relatează AFP.
"Statele Unite vor sprijini cu putere sectoarele de afaceri, precum companiile aeriene şi altele, care sunt afectate în mod deosebit de virusul chinez", a scris Trump pe Twitter luni seara.
Mesajul a provocat un protest în China.
''Suntem puternic indignaţi'', a reacţionat marţi Geng Shuang, purtător de cuvânt al Ministerului Chinez al Afacerilor Externe, considerând că este o "stigmatizare" a ţării sale.
Agenţia oficială de ştiri a Chinei Xinhua a denunţat, în general, utilizarea unor expresii "rasiste şi xenofobe'' pentru a face alte ţări responsabile de epidemie.
Fără rezultate ştiinţifice definitive asupra originii virusului, care a fost detectat pentru prima dată în decembrie în Wuhan (centrul Chinei), Beijingul îndeamnă să nu fie arătată cu degetul China.
Un alt purtător de cuvânt al Ministerului Chinez de Externe, Zhao Lijian, a mers mai departe: el a lăsat să se înţeleagă, joia trecută, că armata americană ar fi putut introduce virusul în ţară.
Într-o convorbire telefonică cu cel mai înalt responsabil pentru politică externă al Partidului Comunist Chinez, şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a exprimat luni "puternice obiecţii americane" faţă de "eforturile" Beijingului de a da vina pe Statele Unite pentru COVID-19, potrivit Departamentului de Stat.
"Secretarul de stat a subliniat că acum nu este momentul de a semăna dezinformare şi zvonuri abracadabrante", adaugă comunicatul Departamentului de Stat.
Partea chineză are o altă interpretare: potrivit Xinhua, Yang Jiechi a adresat ''un avertisment ferm Statelor Unite'', prevenind că ''orice tentativă de a defăima China este sortită eşecului''.
Washingtonul l-a convocat deja vineri pe ambasadorul chinez în Statele Unite pentru a protesta împotriva tweet-urilor purtătorului de cuvânt.
"A propaga teorii ale conspiraţiei este periculos şi ridicol", a spus atunci un oficial american.
Acest război al declaraţiilor a reaprins tensiunile diplomatice dintre cele două ţări, recurente de la venirea la putere a lui Donald Trump la începutul anului 2017.
De când epidemia a început să se răspândească în afara Chinei, cele două puteri rivale nu au încetat să-şi înmulţească atacurile.
Administraţia Trump a oscilat între denunţarea unei lipse iniţiale de transparenţă din partea chineză şi semne de "încredere" din partea preşedintelui american faţă de omologul său Xi Jinping.
Măsurile guvernului american, care a interzis rapid intrarea în Statele Unite a persoanelor care vin din China, au provocat, de asemenea, furia Beijingului.
Apoi, Mike Pompeo însuşi a stârnit această iritare vorbind despre "virusul Wuhan" sau "virusul chinez" pentru a evoca noul coronavirus, contrar recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a stabilit numele mai neutru de "COVID-19".
În timp ce puterile occidentale încearcă să se coordoneze în cadrul G7, Statele Unite subliniază că uniunea mondială sacră nu pune capăt tensiunilor cu gigantul asiatic, pe care îl consideră primul lor rival strategic pe termen lung.
Săptămâna trecută, Mike Pompeo a profitat de prezentarea raportului anual al Departamentului de Stat cu privire la drepturile omului pentru a denunţa politica chineză în regiunea Xinjiang (nord-vest), unde sute de mii de musulmani ar fi internaţi în numele luptei împotriva terorismului.
Administraţia Trump este de asemenea angajată pe mai multe fronturi împotriva Beijingului, de la apărarea democraţiei în Hong Kong până la denunţarea expansionismului său militar în Marea Chinei de Sud, trecând prin acuzaţiile de spionaj industrial.
Donald Trump s-a asigurat însă că acordul comercial sub forma unui armistiţiu în războiul taxelor vamale, încheiat după luni de negocieri, nu va suferi din cauza noilor tensiuni legate de coronavirus. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ungaria: Primarul Budapestei a oprit transportul public pentru a protesta față de 'taxa de solidaritate' impusă de guvern
Primăria capitalei ungare Budapesta, condusă de opoziția liberală, a oprit vineri timp de zece minute transportul urban pentru a protesta față de cuantumul unei taxe impuse metropolei de premierul conservator Viktor Orban în vederea susținerii orașelor mici, relatează agențiile EFE și MTI. Protestul are scopul de a atrage atenția 'că taxele guvernulu
Olanda: Alegeri parlamentare anticipate pe 29 octombrie
Regatul Țărilor de Jos va organiza alegeri anticipate pe 29 octombrie, după căderea guvernului, precipitată de părăsirea coaliției de guvernământ de către extrema dreaptă, informează vineri AFP. 'Am stabilit oficial data alegerilor: miercuri, 29 octombrie 2025', a declarat pe rețeaua socială X ministrul de Interne, Judith Uitermark.
Comisia Europeană îi transmite lui Musk că ar fi 'binevenit' în UE ; un deputat rus îl asigură că poate primi azil în Rusia
Magnatul american Elon Musk, intrat în război deschis cu președintele Donald Trump, ar fi binevenit în Europa, a transmis vineri, mai în glumă, mai în serios, Comisia Europeană, în timp ce un deputat comunist rus l-a asigurat pe patronul companiilor Tesla și SpaceX că, la nevoie, ar putea primi azil politic în Rusia, relatează agențiile AF
Cancelarul german Friedrich Merz cere o schimbare de abordare în relația cu Trump: Să vorbim cu el, nu despre el
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare diferită a relației cu președintele american, Donald Trump, în urma unei apariții destinse pe care a avut-o în Biroul Oval împreună cu acesta, informează dpa. 'Să nu mai vorbim despre Donald Trump cu un deget ridicat și strâmbând din nas', a spus Merz la o conferin
Rusia afirmă că atacul său asupra Kievului și a altor regiuni a fost un răspuns la 'actele teroriste' ucrainene
Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că forțele sale au lansat un atac masiv și reușit asupra unor ținte militare și conexe din Ucraina în cursul nopții, ca răspuns la ceea ce a numit 'acte teroriste' ucrainene împotriva Rusiei, relatează Reuters. Armata rusă a emis comunicatul după ce oficiali ucraineni au declarat că Rusia a lansa
Israelul susține un clan armat care se opune Hamas în Fâșia Gaza, confirmă Netanyahu
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a recunoscut vineri că autoritățile sprijină un clan palestinian în Fâșia Gaza, care se opune grupării islamiste Hamas, după declarațiile unui fost ministru potrivit căruia Israelul a transferat arme acestui grup, potrivit AFP. Potrivit media israeliene și palestiniene, acest grup reunește membri ai
Dosarul nuclear iranian: Teheranul avertizează europenii să nu comită o 'eroare strategică'
Iranul a avertizat vineri europenii împotriva unei 'erori strategice' dacă vor susține o rezoluție care acuză Teheranul că nu își respectă obligațiile în domeniul nuclear în cadrul unei reuniuni, săptămâna viitoare, a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), transmite AFP. 'În loc să acționeze cu bu
Doi incendiatori ucraineni și unul român care l-au vizat pe Keir Starmer vor fi judecați în 2026
Judecătoarea Bobbie Cheema-Grubb de la tribunalul londonez Old Bailey a fixat vineri pentru 27 aprilie 2026 data începerii procesului împotriva a doi cetățeni ucraineni și a unuia român de origine ucraineană, acuzați de mai multe incendieri care au vizat bunuri a premierului britanic Keir Starmer, informează Reuters. Ucrainea
Kremlinul califică conflictul din #Ucraina drept unul 'existențial' pentru Rusia
Kremlinul a afirmat vineri că războiul din Ucraina este unul 'existențial' pentru Rusia, după ce președintele american Donald Trump a asemănat conflictul cu o 'bătaie' între doi 'băieți' într-un parc, relatează Reuters și AFP. 'Uneori, vezi doi copii care se bat ca nebunii, se urăsc unul pe altul și se b
'Nu e grav', spune Trump despre disputa sa cu Musk, cei doi ar urma să discute vineri la telefon (Politico)
'Nu e grav', a declarat președintele american Donald Trump pentru Politico despre disputa sa devenită publică cu fostul său aliat Elon Musk, potrivit sursei citate vineri fiind prevăzută o discuție telefonică între cei doi pentru a se încerca calmarea situației, relatează AFP. Politico scrie că a discutat telefonic cu preșe
Sancțiuni americane împotriva CPI: ONU cere retragerea lor, UE își declară susținerea pentru tribunalul internațional
Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului a cerut vineri SUA să retragă sancțiunile instituite împotriva a patru judecători ai Curții Penale Internaționale (CPI), declarându-se 'profund tulburat' după aceste 'atacuri', relatează AFP. 'Astfel de atacuri sunt profund dăunătoare bunei guvernări și bunei ad
Germania: Cancelarul Merz dă vina pe migrație pentru intensificarea antisemitismului 'de import'
Cancelarul german Friedrich Merz a afirmat că migrația este un factor semnificativ în spatele creșterii antisemitismului în Germania, numind acest lucru o 'provocare teribilă' pentru țara sa, relatează vineri dpa. 'Avem un fel de antisemitism importat, având în vedere numărul mare de migranți pe care i-am av
SUA instituie sancțiuni împotriva a patru judecători ai Curții Penale Internaționale, care protestează împotriva măsurii
Washingtonul a sancționat joi patru magistrați ai Curții Penale Internaționale (CPI), estimând că procedurile lor care vizează soldați americani sau executivul israelian sunt 'ilegitime' și 'politizate', o inițiativă condamnată imediat de instituția de la Haga, relatează AFP. Măsurile anunțate - interdicție de intrare pe
Franța nu va recunoaște singură un stat palestinian, afirmă șeful diplomației franceze
Franța este 'hotărâtă' să recunoască un stat palestinian dar nu va face acest lucru de una singură, a lăsat să se înțeleagă șeful diplomației franceze Jean-Noël Barrot, cu câteva zile înainte de o conferință organizată la ONU pe această temă, relatează AFP. Întrebat de postul RTL într-un intervi
Armata thailandeză se declară pregătită pentru o 'operațiune de nivel înalt' în cazul escaladării disputei de la graniță cu Cambodgia
Armata thailandeză s-a declarat pregătită să lanseze o 'operațiune de nivel înalt' pentru a contracara orice încălcare a suveranității sale, folosind cel mai ridicat ton înregistrat până acum în disputa sa latentă cu țara vecină Cambodgia, care a dus la o ciocnire letală săptămâna trecută, relatează vineri Reuters.