logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SUA ar fi efectuat un ''mini exerciţiu'' în care au simulat represalii la un atac nuclear imaginar cu putere redusă al Rusiei (presă)

Image

Secretarul american al apărării, Mark Esper, a participat săptămâna aceasta la un "mini exerciţiu" în cadrul căruia SUA au simulat un atac nuclear împotriva Rusiei, ca represalii la un imaginar atac nuclear rusesc cu putere redusă şi la un nivel limitat în Europa, a anunţat vineri un înalt responsabil de la Pentagon, citat de publicaţia National Defense în pagina sa electronică.

În cursul acestui exerciţiu care a avut loc săptămâna aceasta la Comandamentul Strategic din Nebraska, Esper a participat la o confruntare simulată între Rusia şi NATO în Europa, a declarat - sub rezerva anonimatului- un înalt oficial din domeniul apărării în timpul unui briefing la Pentagon.

"Am fost atacaţi cu o ogivă nucleară cu putere redusă, iar pe parcursul exerciţiului am simulat răspunsul cu o armă nucleară", a spus oficialul, adăugând că a fost un răspuns "limitat', fără să precizeze de pe ce tip de platformă a fost lansat atacul simulat.

Atacul imaginar rusesc a vizat o ţintă NATO în Europa. Responsabilul menţionat nu a spus ce tip de ţintă au vizat militarii americani în cursul atacului simulat ca represalii.

În cursul vizitei sale la Stratcom, Esper a fost informat în legătură cu ameninţările nucleare ruse, chineze şi nord-coreene şi a discutat despre înlocuirea sistemelor învechite cu capabilităţi de generaţie viitoare.

Se aşteaptă ca planurile de modernizare a arsenalului strategic din SUA să se ridice la sume mari. Biroul pentru buget al Congresului a estimat că ar fi nevoie de circa 1.000 de miliarde de dolari.

Moscova condamnă elaborarea de scenarii de către SUA care prevăd aplicarea unei lovituri nucleare limitate pe teritoriul Federaţiei Ruse, a reacţionat sâmbătă ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov într-o declaraţie pentru agenţia de presă TASS.

Declaraţia ministrului rus s-a dorit a fi o reacţie după ce presa americană a informat că Pentagonul a comunicat despre efectuarea unui "mini exerciţiu" în care forţele SUA au simulat acţiuni de represalii cu armă nucleară la un atac nuclear imaginar cu putere redusă din partea Rusiei în Europa.

"Condamnăm acest tip de acţiuni, deoarece demonstrează mai întâi de toate disponibilitatea Washingtonului de a urma calea confruntării şi de a merge spre o reducere suplimentară a pragului de utilizare a armelor nucleare", a declarat Riabkov.

"În loc să se concentreze pe eforturile de consolidare a sistemului de control al armelor, inclusiv rachete nucleare, SUA se lansează într-un joc extrem de periculos", a subliniat înaltul responsabil diplomatic rus.

Reprezentantul MAE rus a menţionat că Rusia admite recurgerea la arma nucleară în doar două cazuri excepţionale: în cazul unui atac asupra sa cu orice fel de tip de arme de distrugere în masă sau în cazul unei agresiuni cu arme convenţionale, dar de o asemenea amploare, încât însăşi existenţa statului rus este pusă în pericol.

Riabkov a subliniat că nu există niciun fel de alte scenarii care îi sunt atribuite de americani Rusiei în ceea ce priveşte posibila utilizare a armelor nucleare.

Diplomatul rus a calificat drept "simplă flecăreală" afirmaţiile că Rusia ar putea acţiona conform doctrinei "escaladare pentru dezescaladare".

Riabkov a îndemnat partea americană să "pună punctul pe i în planificarea lor militară, reconfirmând, pentru început, binecunoscuta formulă existentă încă din perioada sovietică că nu poate exista câştigători într-un război nuclear, care nu trebuie niciodată dezlănţuit'.

Preluând informaţii apărute în mass-media occidentale, care citau responsabili sub rezerva anonimatului de la Pentagon, canalele media ruse au transmis sâmbătă dimineaţă că, în cadrul unor exerciţii, SUA "au simulat un atac nuclear asupra Rusiei". Scenariul acestui exerciţiu presupunea că Rusia poate "folosi arme nucleare cu putere redusă la un nivel limitat împotriva unui obiectiv de pe teritoriul NATO", notează publicaţia Vzgliad. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 36

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 08-11-2026 21:31

Discuțiile Iranului cu SUA sunt blocate după șocul alegerilor americane, potrivit ministrului iranian de externe

Eforturile diplomatice intensificate recent pentru soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu sunt acum oprite în urma 'șocului' provocat de înfrângerea republicanilor președintelui american Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului, a declarat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, potrivit AFP.

Politic Ex 08-11-2026 20:42

VIDEO Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor

Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agenți

Politic Ex 08-11-2026 19:06

SUA: Senatorul Jon Ossoff se impune într-un sondaj intern ca favorit al democraților pentru candidatura la președinție

Recent realesul senator american Jon Ossoff, din statul Georgia, s-a impus în fruntea unui sondaj privind preferințele pentru candidatura prezidențială a Partidului Democrat pentru alegerile din 2028, sondaj realizat în cadrul convenției progresiste Crooked Con, care a avut loc în acest weekend la Washington, relatează duminică agenția EFE.

Politic Ex 08-11-2026 18:31

VIDEO Rusia: Placă comemorativă la Moscova pentru fostul șef al spionajului est-german Markus Wolf

O placă comemorativă dedicată șefului spionajului est-german, Markus Wolf, ai cărui agenți au provocat demisia cancelarului vest-german Willy Brandt, a fost amplasată la Moscova, relatează duminică agenția dpa. Un basorelief din bronz, realizat de sculptorul Vladimir Ivanov, și o placă de granit au fost montate pe fațada unei clădiri din centr

Politic Ex 08-11-2026 17:56

Israel: Gadi Eisenkot a primit oficial mandatul să formeze guvernul

Președintele israelian Isaac Herzog i-a încredințat oficial duminică mandatul de a forma viitorul guvern lui Gadi Eisenkot, liderul principalului bloc de opoziție față de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, subliniind că Israelul are acum în față o nouă realitate politică după alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc în SUA

Politic Ex 08-11-2026 16:56

Trump consideră că SUA au făcut un 'pas uriaș înapoi în istorie' odată cu victoria democraților la alegerile intermediare

Președintele american Donald Trump crede că Statele Unite au făcut 'un pas uriaș înapoi în istorie' odată cu înfrângerea republicanilor săi în fața democraților la alegerile de la jumătatea mandatului, promițând în același timp că republicanii se vor întoarce 'mai mari și mai puternici ca niciodată', rel

Politic Ex 08-11-2026 15:54

Europenii vor fi 'reprezentați' la negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, afirmă ministrul francez de externe

Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP. 'Europenii vor fi bine reprezentați, iar

Politic Ex 08-11-2026 15:01

SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran

Armata americană a anunțat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme și mărfuri ilegale, relatează France Presse. SUA, care impun deja grele sancțiuni economice Iranului, supun unei blocade maritime porturile iraniene în cadrul războiului car

Politic Ex 08-11-2026 14:43

#Ucraina/Donbas: Melenchon 's-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului' (ministrul francez de externe)

Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon 's-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului' estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a afirmat duminică ministrul francez de externe,

Politic Ex 08-11-2026 14:22

Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în #Ucraina

Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace &i

Politic Ex 08-11-2026 13:40

Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării

Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce

Politic Ex 08-11-2026 13:23

Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'

Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și

Politic Ex 08-11-2026 12:56

Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova

Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ

Politic Ex 08-11-2026 12:11

Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei

Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.

Politic Ex 08-11-2026 11:51

Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă

Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă